Chemarea la sfințenie - chemare la a fi FERICIȚI

Sfinţii sunt oamenii Fericirilor. Fericirile sunt inima Evangheliei, relatarea modului în care omul-Isus trecea prin lume, şi din acest motiv ele sunt chipul cel mai înalt şi pur al oricărui om, noile posibilități ale umanității noastre. Sunt dorinţa copleșitoare a unui cu totul alt mod de a fi oameni, visul unei lumi construite din pace, sinceritate, dreptate, o lume construită din inimi curate, limpezi.

În inima Evangheliei se găseşte de nouă ori cuvântul FERICIŢI, pentru că există un Dumnezeu care se îngrijeşte de bucuria omului, trasându-i drumul. Şi ca de obicei, acest drum este neașteptat, împotriva curentului, iar noi rămânem fără suflare în faţa gingășiei şi a splendorii acestor cuvinte.

Fericirile rezumă vestea cea bună, anunțul minunat care ne spune că Dumnezeu dăruieşte viaţă celui care produce iubire, iar dacă cineva se îngrijeşte de fericirea altuia Tatăl se va îngriji de fericirea lui.

Când sunt proclamate, fericirile sunt şi mai fascinante, dar când ieșim din biserică ne dăm seama că pentru a locui pământul, această lume agresivă şi dură, ne-am ales manifestul cel mai dificil, incredibil, copleșitor şi contradictoriu pe care omul poate să îl gândească.

Prima spune: fericiţi cei săraci. Şi ne-am fi așteptat: pentru că va fi o răsturnare de situație, pentru că vor deveni bogați. Nu!, proiectul lui Dumnezeu este mult mai profund. Fericiţi sunteţi voi, cei săraci, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este a voastră, încă de pe acum, nu doar în viaţa viitoare! Fericiți sunteţi pentru că în voi există mai mult Dumnezeu, mai multă libertate, mai mult rod.

Fericiți sunteți pentru că apărați speranța tuturor. În această lume în care risipa şi mizeria se confruntă, o armată tăcută de bărbaţi şi femei pregătesc un viitor mai bun: construiesc pacea în familii, la locul de muncă, în instituțiile statului; se încăpăținează să trăiască dreptatea, onestitatea chiar şi în cele mai mici lucruri, nu cunosc dependența. Oamenii Fericirilor, necunoscuți de lume, acei oameni care nu vor apărea pe prima pagină a ziarelor, dar în secret sunt legislatorii istoriei.

A doua este Fericirea cea mai paradoxală: fericiţi cei care plâng. În picioare voi care plângeţi, la drum voi care mâncați pâinea lacrimilor, spune psalmul! Dumnezeu este de partea voastră şi călătorește cu voi, el este puterea puterii voastre! Dumnezeu este de partea celui care plânge, nu de partea durerii! Un înger misterios vestește fiecărei persoane care plânge: Domnul este cu tine. Dumnezeu nu iubeşte durerea, este cu tine în reflecția cea mai profundă a lacrimilor tale, pentru a înmulți curajul, pentru a bandaja inima rănită; în orice furtună el este alături de tine, puterea puterii tale.

Cuvântul cheie al Fericirilor este fericirea. Sfântul Augustin, care ne dăruieşte o operă întreagă despre viaţa fericită, scrie: „am vorbit despre fericire, şi nu ştiu care dar de la Dumnezeu valorează cel mai mult. Dumnezeu nu este doar iubire; El nu este doar milostivire, Dumnezeu este şi fericire. Fericire este unul dintre numele lui Dumnezeu.”

Pr. Ermes Ronchi