„Un om, fiind gata de
plecare într-o călătorie, şi-a chemat servitorii şi le-a încredințat bunurile
sale. Şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia
după propria pricepere. Apoi a plecat.” (Mt
25, 14-30).
Cel chemat trebuie să
aibă calităţile necesare pentru a putea răspunde Domnului, iar în discernământul
vocaţional acesta este un punct important pentru a verifica autenticitatea
vocaţiei. Dumnezeu nu cheamă o persoană fără a-i dărui calităţile necesare care
să o ajute să fie capabilă să îl urmeze pentru a fi asemenea Lui.
Talente, capacități
personale, potențialități, toate reprezintă un dar pe care Dumnezeu îl oferă
unui tânăr pentru ca el să poată răspunde pe deplin chemării primite, cu
încrederea necesară de a putea să o facă pe deplin.
Calităţile pot fi fizice,
de caracter şi temperamentale, morale şi spirituale. Privesc orice sferă a
persoanei, iar cu timpul trebuie să crească şi să se maturizeze.
Călăuzitorul spiritual
trebuie să îl ajute să individualizeze aceste calități şi să îl ajute să facă
lumină în sfera sa personală a fiecărui chemat pentru ca vocația să nu rămână
doar în potență.
Din păcate, toate aceste
daruri pot si îngropate sau să rămână sterile. Egoismul şi lenea pot fi acel
pământ acid care împiedică sămânța să aducă rod. Sămânța cea bună moare, iar
fructul nu se maturizează şi nici nu va crește vreodată.
Formarea propusă în
seminarii sau în casele de formare călugărești poate, printr-o metodă bună şi
de-a lungul unui drum străbătut în timp, să îl ajute pe tânăr să maturizeze
calităţile sale, chiar dacă la început păreau șubrede şi lipsite de
consistență. Nimeni nu se naște „învățat”, nimeni nu se naște „format”, dar cu toții
trebuie să ne suflecăm şi cu bucurie să lucrăm pentru o bună maturizare
transformare a vieţii noastre.
pr. Pius-Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu