marți, 16 martie 2021

 

Vocația lui Matei


Lc 5, 27-32

După acestea, a ieşit şi a văzut un vameş cu numele de Lévi, care stătea la postul lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!”. Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. Iar Lévi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla [acolo] o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?”. Dar Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la convertire”.

Analizarea tabloului lui Michelangelo Caravaggio: Chemarea lui Matei.

Tabloul se află în biserica Santo Luigi de Francesi situată aproape de Piața Navona. Intrând în biserică, pe partea stângă se află o capelă numită Contareli, după numele cardinalului care a plătit contrucția acestei capele, Matthieu Quantrel. Aici se află expuse trei tablouri ale lui Caravagio: chemarea lui Matei, Matei și îngerul și martiriul Sfântului Matei, tablouri comandate de cardinal care reprezintă cele trei momente semnificative din viața Sfântului Matei.

Cardinalul întâlnește un tânăr pictor în vârstă de 29 de ani, Michelangelo Merisi (1571-1610), din regiunea Lombardia, dintr-un sătuc numit Caravaggio.

Este pentru prima dată când tânărul pictor se confruntă cu o astfel de sarcină, pictarea unui subiect religios. Astfel el începe să picteze cele trei momente semnificative din viața Sfântului Matei.

Chemarea lui Matei

Pictarea acestui tablou a fost foarte dificilă din cauza puținelor surse de inspirație, sau puținelor detalii asupra acestui eveniment. Cardinalul i-a cerut pictorului să îl reprezinte pe Matei în momentul în care el se ridică pentru a-l urma pe Isus, conform textului din evanghelie: Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat.

După unii exegeți aceasta ar fi cea mai scurtă sau rapidă vocație descrisă în Noul Testament: Isus i-a spus: „Urmează-mă!”. Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. Într-o scurtă frază este descris întreg procesul chemării, invitația și răspunsul.

 

Mai multe ambiguități (neclarități)

1.       Extern-Intern

Nu știm dacă este o scenă internă sau externă. Este umbra unei uși deschisă recent, este lumina care intră pe fereastră. Aceste detalii ne dau impresia că suntem în interiorul unei camere. Totuși, fereastra este deschisă spre exterior, spre stradă, de asemenea observăm și un colț exterior de casă, în partea stângă a tabloului. Toate aceste ne introduc într-o ambiguitate voită de pictor. Este o scenă care se poate petrece pe o stradă din Roma a anului 1597, în mijlocul unei mulțimi care se pregătește pentru a sărbători jubileul anului 1600, o Romă plină și de săraci. De asemenea poate fi și o scenă internă, a interiorității inimii revelată de Caravagio. Pictorul pare că se confesează prin această operă de artă, își exprimă intimitatea sa, ceea ce se petrece în inima sa.

2.       Personajele sunt împărțite în două grupuri distinctive. Primul grup îl reprezintă personajele din jurul mesei. Al doilea grup îl reprezintă cele două personaje aflate în picioare, Isus și Sfântul Petru. Aceste două grupuri sunt separate nu doar de un spațiu, dar și de modul de a se îmbrăca. Isus și sfântul Petru sunt îmbrăcați după îmbrăcămintea timpului lor, pe când personajele din jurul mesei sunt îmbrăcate cu o îmbrăcăminte specifică timpului lui Caravaggio. Mesajul este profund. În aceste personaje ne regăsim noi, este ca o privire în oglindă. Astăzi am putea să reprezentăm personajele din jurul mesei la costum și cravată sau în blugi. Același Isus care a trăit acum 2000 de ani și care intră în timpul nostru prezent. Întâlnirea cu Isus nu este o întâlnire cu o teorie, cu un text, cu un principiu, o energie difuză, ci cu o persoană cu adevărat vie care intră în actualitatea noastră, în prezentul nostru. Vocația înseamnă a întâlni un Isus viu.

3.       Între cele două grupuri se află un spațiu întunecat, o distanță care, în ebraică și în Biblie, simbolizează păcatul. Păcatul este o lipsă a relaționării. De ce există această distanță? Din cauza a ceea ce însemna a fi colector de impozit: îmbogățire nedreaptă, nedreptăți sociale, trădarea popurului evreu, exploatarea săracilor cu violență, plătirea în natură (cu propria casă, soție, fiică, copil), așadar o ocupație dintre cele mai detestate de poporul evreu.

Isus depășește sau acoperă această distanță cu gestul întinderii mâinii. A acoperi distanța, în ebraică, este sinonim cu a ierta. În Bible când este vorba de a ierta se folosește același verb cu a acoperi o distanță. Dumnezeu este cel care iartă, care acoperă distanța, care o anulează, care recrează relația. Această mână întinsă simbolizează chemarea, vocația pe care o lansează Isus lui Levi.

Această mână este imitarea unei alte mâini, celebră în istoria artei, mâna marelui Michelangelo Bonarroti (1475-1564), cel care a pictat capela Sixtină. Pe tavanul ei, în centru se află o pictură celebră, Crearea lui Adam. Observăm același gest al întinderii mâinii lui Dumnezeu spre Adam, o mână care crează. După Caravaggio, vocația este o creație. Această afirmație nu este rodul fanteziei ci al fidelității față de revelația biblică. Caravaggio, fără studii de teologie, de filologie biblică a înțeles foarte bine, cu o intuiție extraordinară de artist, sensul profund al textului grec original al evangheliei.

Explicare. În textul grec, repetarea verbului a urma: urmează-mă! Și el l-a urmat nu este întâmplătoare. Imperativ-indicativ. Acest ritm amintește urechii ebraice textul creației din Geneză: să fie lumină! Și a fost lumină (Gen 1, 3). Exegeții spun că cuvântul lui Dumnezeu este performativ adică realizează ceea ce el spune. Reluând același ritm al textului creației, autorul evangheliei ne spune că este vorba despre o creație. Caravaggio a înțeles perfect sensul: este mâna creației lui Michelangelo

Atenție! Oare este mâna lui Dumnezeu Tatăl în pictura lui Caravaggio? Nu. În genialitatea sa, Caravaggio face un pas înainte, el imită scena creației, dar nu este mâna lui Dumnezeu Tatăl ci este mâna lui Adam, mâna omului. Vocația este o creație care trece prin Adam, prin om, prin corpul uman. După Caravaggio vocația nu este ceva care vine pe norii cerului, printr-un abstract sau printr-un miracol, ci vocația este ceva care trece prin carnea umană, prin întâlnirile cu ceilalți Adami, cu ceilalți oameni. Dumnezeu cheamă prin intermediul omului.

4.       Mâna întinsă este exact sub axa ferestrei care desenează o cruce. Acest detaliu nu este întâmplător. Caravaggio alege această formă de fereastră dintre multe altele, pentru a pune împreună mâna, simbolul cuvântului, și crucea. Mâna simbolizează cuvântul lui Dumnezeu în tradiția iconografică creștină. Sfântul Paul are o formulă interesantă: Cuvântul care salvează este cuvântul crucii (1 Cor 1, 18: cuvântul crucii este nebunie pentru cei care se pierd, dar pentru noi, cei care ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu). Cu alte cuvinte, este iubirea lui Cristos care ajunge să se ofere pe sine pe cruce cea care ne atinge inimile și le schimbă. Cuvântul crucii, en greacă logos tou staurou, este o formulă puternică pentru sf. Paul, este obiectul predicării sale, puterea lui Dumnezeu, o nebunie care salvează (1Cor 1, 18-25). Caravaggio se inspiră din istoria artei medievale și început de renaștere, unde exista acest gen de reprezentare: o mână în interiorul crucii. Este traducerea iconografică a expresiei sfântului Paul: cuvântul crucii. Cuvântul Crucii care îl atinge pe Matei.

5.       Cine este Matei? Unul dintre cei patru așezați la masă. Suntem în momentul în care Matei încă nu s-a ridicat. Timpul este suspendat în așteptarea ridicării lui Matei.

Cartinalul Quantrel a cerut ca Matei să fie reprezentat în momentul ridicării sale. Care este atunci dintre cei patru? Cel care face gestul de a se ridica? Oare cel cu barbă care face un gest cu mâna spre sine, care dă impresia că se întreabă: te adresezi mie?

Analizând triunghiul pe care îl formează linia dreaptă a luminii și mâna lui Petru, am putea spune că este tânărul cu capul aplecat, închis în sine însuși, cel care numără banii.

De fapt, în realitate, Caravagio a lăsat anume această ambiguitate, această dificultate de a recunoaște cine este Matei. De ce? Pentru că toți patru îl reprezintă pe Matei. Patru aspecte ale răspunsului la chemarea lui Isus. Sunt patru etape, ca și cum Caravaggio ar spune: ,,nu cred într-un răspuns atât de repede la chemarea lui Isus (urmează-mă și el l-a urmat). Fiecare răspuns la vocație este un proces lung, cu o muncă interioară dificilă. De aceea vă expun cele patru etape ale răspunsului”.

 

1.                   Tânărul curbat, închis în sine însuși, care numără banii, care își trăiește viața sa în jurul acestei mese de datorii, de numărătoare, de cifre. Pentru el viața nu este o multitudine de relații, de persoane pe care le întâlnește, ci viața este pentru el o multitudine de cifre: tu îmi datorezi atâta. De ce? Pentru că și eu datorez împăratului. Deci, eu îmi petrec toată viața mea ca pe o datorie de plătit și impun această datorie și altora. Este o fotografie dură dar profundă a inimii omului, de a-i face pe alții să plătească ceea ce noi credem că trebuie plătit pentru a fi cineva. Din lipsa faptului că Matei nu era luat în seamă, considerat astfel, de aceea a ajuns la o astfel de gândire.

 

Acest stil de viață al tânărului este un stil fără lumină. Observăm că fața sa nu este luminată, adică identitatea sa, viața sa sunt fără lumină. În schimb mâinile sale sunt luminate, dar, de fapt, nu sunt niște mâini normale, omenești, sunt mâini deformate, monstruoase, aproape animalice, ca niște picioare de porc. Mâini deformate prin modul său de a trăi, acela doar de a număra banii. Lumina semnifică harul divin care nu știm de unde vine, din afara tabloului și care face ca persoanjele să prindă viață, le scoate din întuneric, din neant. Această lumină nu cade pe fața tânărului ci pe deformarea sa, ilumină ceea ce este montruos în viața sa. Iată primul pas al harului, un pas care nu arată ceva frumos, acela de a conștientiza că viața pe care o ducem este o viață inumană, care ne dezumanizează, ne face animali. Pentru prima dată acest tânăr se privește, devine conștient de mâinile sale animalice, dezumanizate. Iată, așadar, prima etapă a harului.

 

2.                   A doua etapă a răspunsului: omul care reflectează. Gestul cu mâna al celui de-al doilea personaj este o reflexie a gestului lui Isus, gest care, așa cum am văzut, semnifică cuvântul crucii, mesajul crucii. Este ceea ce realizează Cuvântul lui Dumnezeu în inima omului. De aceea, capul său este ridicat, este luminat pentru prima dată. Al doilea personaj este reprezentat ca un om înțelept, cu barbă, barba, în iconografia clasică este simbolul filozofilor, al înțelepților. Așadar cine este cel înțelept? Cel care începe să reflecteze, să asculte ecoul Cuvântului lui Dumnezeu în interiorul său.

3.                   A treia etapă a răspunsului: copilul cu fața inocentă. Este puritatea realizată de purificarea Cuvântului lui Dumnezeu. Este acel copil, adolescent în care Levi a dorit să se regăsească dar nu a reușit să ajungă. Nimeni nu se naște cu dorința de a fi un răufăcător, un mafiot, colector de impozit care să își trădeze poporul său, ci sunt diferite circumstanțe amestecate cu alegerile noastre greșite. Uneori viața ne poartă spre niște alegeri pe care nu ni le-am imaginat niciodată și nici dorit. Cuvântul lui Dumnezeu ne retrimite spre această inocență de la început. Este puritatea inimii oferită de Cuvântul lui Dumnezeu, este o nouă creație, puterea de a reîncepe. Rezultatul întâlnirii cu cel înviat, cu puterea crucii, un nou început. Vocația este posibilitatea de a reîncepe.


4.                   A patra etapă: tânărul care se ridică. Se ridică adică își pierde echilibrul, taburetul se dezechilibrează. Vocația înseamnă să accepți să fii dezechilibrat. Credința este un dezechilibru pentru că înseamnă a ne baza pe ceva ce este în afara noastră. Prezența sabiei care traversează taburetul, care îl taie, semnifică că fiecare alegere pe care o facem este o ruptură cu trecutul nostru, o ruptură cu viața reprezentată de această masă de datorii. Acest tânăr care taie, adică care se decide să renunțe la această viață, lasă această masă pentru a merge la o altă masă, așa cum ne spune textul evanghelic (Lc 5, 29), unde toate personajele se regăsesc cu Isus pentru a sărbători în jurul unei mese. Care este această nouă masă unde se îndreaptă tânărul? Tabla banchetului, a gratuității, a sărbătorii, a celebrării relației, a comuniunii, a prieteniei. Este trecerea de la o masă a non-relației la masa plenitudinii relației, trecerea de la masa datoriei unde viața nu este decât o datorie, la masa gratuității, a mulțumirii. Cuvântul grecesc pentru mulțumire este eucharistia. Rădăcina charis înseamnă gratuitate. În genialitatea sa Caravaggio introduce un aspect liturgic în tabloul său. Acest tablou este o pregătire pentru liturgie. Este o fotografie a locului existențial de unde venim când intrăm în euharistie. Ne rupem de viața din trecut, trecem de la masa datoriilor, a non-relației, a violenței, la masa euharistică. Pentru cei care se găseau în capela Montareli, adunați în jurul altarului, tabloul era ca o pregătire pentru celebrarea euharistiei. Trecerea de la o masă la alta, în realitate este aceeași masă, dar transformată, masa este viața noastră, iar chemarea lui Isus transformă masa mea, viața mea, dintr-o masă a tristeții și a non-relației, într-o masă euharistică. Liturgia este imaginea tranfigurării vieții mele, a ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu realizează în viața mea.

Imaginea lui Petru

Chiar dacă în textul evanghelic nu este prezent, Caravaggio îl adaugă și pe Sfântul Petru în tabloul său. De ce? Pentru că suntem la Roma Sfântului Petru și de aceea trebuie pus și el undeva. Dar putem spune ceva mai mult. În tablou, Petru nu este reprezentat ca prințul apostolilor, ca un sfânt perfect, ci este reprezentat într-o formă fragilă, bătrân, care aproapre tremură, care nu este la înălțimea eleganței, frumuseții gestului lui Isus. Adăugându-l pe Sfântul Petru, Caravaggio are conștiința profundă a imperfecțiunii, fragilității umane. Prin fragilitatea discipolului lui Isus trece ceva spre celălalt personaj fragil, Levi. Poate că Levi, ca mare păcătos, a putut să se ridice, să-l urmeze pe Isus pentru că a văzut un alt personaj fragil, un alt păcătos care îl va trăda și el pe Isus, îl va renega, așa cum a făcut Sfântul Petru. Cu alte cuvinte: dacă el a putut să se ridice, și eu pot să mă ridic pentru a trece de cealaltă parte.

Verbul a se ridica în textul evanghelic este pus între imperativ și indicativ. Cuvântul grec folosit este egeire care are aceeași semnificație cu a învia. În relatările despre Isus cel înviat se folosește același verb. Între împerativ și indicativ este o istorie de înviere. De fapt vocația este o înviere. Este o nouă creație, dar și o înviere. Tot tabloul este o reprezentare a Paștelui, o trecere de la moarte la înviere. O dată cu moartea lui Isus, istoria Paștelui intră în istoria prezentă a lui Levi care se transformă în înviere. Așadar, învierea lui Cristos nu este doar o istorie din trecut, ci este o istorie care intră în prezentul nostru. Învierea ne atinge în istoria noastră. În învierea lui Cristos suntem luați de la masa unde inima noastră era moartă, unde moartea era prezentă și suntem duși în plenitudinea vieții.

Anticristul

Această înviere nu este simplă, ea urmărește diferitele etape enumerate. Ea poate avea și obstacole. Astfel Caravaggio adaugă un ultim personaj care se află la polul opus față de Isus, este personajul cu ochelari aplecat spre tânărul care numără banii, prima etapă a lui Matei. Acest personaj este situat lângă urechea lui Levi ca cineva care propune. În istoria artei, în Renaștere, găsim în frescele lui Luca Sinirelli, la catedrala din Orvieto, în reprezentarea lui Anticrist, exact aceeași poziție, Anticristul, Diavolul, Acuzatorul care șoptește la ureche. Acest ultim personaj din tabloul lui Caravaggio este el, Anticristul, dușmanul lui Cristos. Un dușman care se prezintă bine, singurul cu ochelari, ca și cum el știa obiectivitatea faptelor. El pare să spună: nu te distra, rămâi asupra a ceea ce contează, continuă să numeri, deoarece este singurul lucru care contează, nu-ți ridica privirea. Nu este întâmplător dacă el este situat între etapa inițială, 0, și cea dintâi. Matematicienii spun că este o mai mare diferență între 0 și 1 decât între 1 și 10.000. Etapa aceasta este cea mai importantă, punctul unde tu te decizi să te schimbi, aici dușmanul va încerca să blocheze acest proces de schimbare. Dar o dată ce procesul începe, el își continuă parcursul normal de purificare până la plinătatea învierii, ridicarea.

Poziția picioarelor

Picioarele diferiților Matei sunt în mișcare ca niște valuri agitate. Nu se înțelege foarte bine ale cui sunt picioarele mai exact. Este mișcarea de dedesubtul centurii, mișcări interioare, emoții, frici ascunse, bulversări interioare provocate de Cuvântul lui Dumnezeu și răspunsul care urmează.

Picioarele lui Cristos aparent sunt false, ele nu corespund deloc orientării lui Isus. Picioarele lui Isus vin din neant, din întuneric, apar din perete. Două explicații. 1. Fie Isus face un pas de dans cu o întorsătură a corpului: imaginea dansatorului care în iconografie reprezintă imaginea celui înviat, cel înviat este un dansator care ne invită la dansul său. 2. Fie sunt picioarele celui care intră prin poarta închisă sau prin zid, precum Isus înviat în textele evanghelice care descriu aparițiile pascale. Este Isus care trece prin zidul nostru, intră in interiorul nostru și ne cheamă la el pentru a ne oferi viața sa.

Așadar tabloul ne prezintă confesiunea lui Caravaggio care ne spune: eu sunt astfel, poate că și voi sunteți la fel!.

Traducere din limba franceză. Originalul îl puteți găsi pe situl: https://www.youtube.com/watch?v=kgMOHObypD8

Pentru reflecție

 

1.     Intern-extern. Sunt cumva prezente în mine aspecte întunecate pe care le ascund (sentimente, dorințe, fapte)? Dacă da, ce am de gând să fac cu ele?

2.     Cum îl văd eu pe Isus? Ca pe o persoană cu care pot vorbi foarte ușor sau ca pe cineva distant?

3.     Simt cumva o distanță între mine și Isus? Dacă da, care ar fi cauza?

4.     Vocația trece prin om. Primesc cu disponibilitate invitația lui Isus?

5.     Cum prețuiesc eu sfânta cruce? Ce semnificație are ea pentru mine?

6.     Mă identific cumva cu vreunul dintre cele patru personaje?

7.     Vocația/credința ca pe un dezechilibru. Ce, cine îmi oferă echilibru?

8.     Fragilitatea lui Petru. Fragilitățile pe care le observ în Biserică, mă ridică sau mă coboară?

9.     Cu ce șoapte m-ar putea amăgi Anticristul pentru a nu răspunde chemării lui Isus?

vineri, 12 martie 2021

 Iaşi: Zilele Seminarului la ITRC şi în parohiile din dieceză

În perioada 19-21 martie 2021 au loc Zilele Seminarului în care tinerii de clasa a XII-a şi cei care au absolvit liceul au posibilitatea să trăiască o profundă experienţă vocaţională la Seminar. Aceştia sunt invitaţi să participe fizic sau on-line la acest eveniment. Tema acestor zile în acest an va fi: "Unul este Tatăl vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi" (cf. Mt 23,8-9).

În acest sens, apelăm şi la bunăvoinţa preoţilor vicari şi parohi pentru a-i sensibiliza pe acei tineri care simt în sufletul lor chemarea, să trăiască un weekend altfel la Seminar. Pe parcursul celor trei zile ei vor avea posibilitatea să experimenteze momente din viaţa unui seminarist, să trăiască clipe de apropiere de Domnul, dar şi să primească un ajutor pentru a discerne chemarea Mântuitorului în viaţa lor. Pot participa tineri (băieţi) cu vârsta cuprinsă între 17 şi 25 de ani. Aceştia sunt rugaţi să anunţe prezenţa lor la datele de contact publicate mai jos până la data de 5 martie 2021.

Din programul Zilelor Seminarului vor face parte Sfânta Liturghie de hram, întâlniri cu seminariştii, cu părintele rector, cu părinţii spirituali şi formatori, momente de rugăciune, prezentarea Seminarului şi a capelei, momente transmise on-line, vizitarea Iaşiului şi altele.

Pentru că trăim în timp de pandemie, în acest an oferim şi posibilitatea participării on-line celor care doresc. Existând şi această posibilitate, dorinţa noastră este ca prin Zilele Seminarului mesajul să ajungă şi la grupurile de ministranţi din parohiile diecezei. În acest sens, cerem sprijinul părinţilor parohi şi vicari să invite grupul de ministranţi să urmărească în sala de cateheze momentul de sâmbătă, 20 martie 2021, de la ora 11.00 la ora 12.00. Momentul va fi difuzat şi de ERCIS Media. Pe parcursul acestei ore, vom avea un program interactiv cu ministranţii, folosindu-ne de platforma on-line Cisco Webex.

Întâlnirea de sâmbătă, on-line, va include printre altele salutul episcopului Diecezei de Iaşi, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, şi al rectorului, un video cu viaţa Seminarului, mărturii, cântece etc. Pe parcursul întâlnirii vom da cuvântul grupurilor de ministranţi din parohii. Pentru o bună organizare a acestui moment, parohiile care doresc să participe sau să interacţioneze cu noi printr-un scurt mesaj creativ de maxim un minut se pot înscrie la numărul de telefon al pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă 0747080545 sau al pr. Gabriel-Iulian Robu 0754299547, sau la adresa de email secretar@itrc.ro până la data de 5 martie 2021.

Îi vom contacta telefonic pe cei care se vor înscrie pentru a oferi detalii organizatorice.

Cu încredere în Stăpânul secerişului care trimite lucrători în secerişul său, vă salutăm şi vă aşteptăm la Zilele Seminarului.

Mons. Benone Farcaş,
rector

 


Adorație Euharistică pentru Vocații

Timpul Postului Mare

 Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe stăpânulu secerișului să trimită lucrători în secerișul său. (Lc 10,2)

Pentru promovarea vocațiilor în Biserică, Oficiul pentru vocații al Diecezei de Iași va propune pentru fiecare lună câte o adorație pentru vocații la preoție, la viața consacrată și la căsătorie.

Animatorii vocaționali, în primul rând păstorii comunităților diecezei noastre, sunt invitați să organizeze cu grupurile de tineri aceste adorații.

 

Cântec: Ce plăcut e, Doamne sfinte

 

Celebrant: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!

Tineri: Amin!

 

Celebrant: Isuse, care ai voit să rămâi în mijlocul nostru în sacramentul iubirii tale, ne-am adunat înaintea ta pentru a-ți exprima credința noastră, pentru a te adora și pentru a-ți mulțumi. Îți cerem iertare pentru toți cei care nu te iubesc și nu te adoră, pentru toți cei care nu cred și nu speră în tine.

În acest timp sfânt al Postului Mare, tu ne vii în întâmpinare cu invitația la convertire și cu îndemnul la a ne deschide inimile Cuvântului tău dătător de viață, de lumină și de pace, astfel încât să putem participa prin har la misterul pătimirii, morții și învierii tale care se celebrează și se face prezent în Euharistie.

Isuse, tu ai spus: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!”. Dorim ca în aceste clipe pe care le vom petrece în fața ta, care ești prezent cu trupul și sângele, sufletul și dumnezeirea în Preasfântul Sacrament, să ne rugăm pentru noi vocații la viața consacrată, la sfânta Preoție și la sfânta Căsătorie, pentru edificarea sfintei Biserici și pentru răspândirea Împărăției tale în lume.

   

Lector 1: Sunt aici, Doamne, îngenuncheat înaintea Ta. Îți ofer tot ceea ce este al meu, păcatele mele, defectele mele, slăbiciunile mele, ceea ce sunt... pentru a mă goli de mine însumi, și a mă umple doar de Tine, Doamne.

Sunt aici în așteptarea unui semn: știu că Tu ești prezent. Această tăcere este plină de Duhul Tău. Ajută-mă să fac liniște și în mine însumi, să mă eliberez de gândurile la activitățile pe  care trebuie să le desfășor mâine, la proiectele la care lucrez, să îndepărtez preocupările și durerile care mă sufocă... pentru a face tăcere în mine însumi.

Ajută-mă Doamne, în această perioadă a Postului Mare, să privesc în profunzimea inimii mele, pentru a mă vedea așa cum sunt în realitate, pentru a relua și a îndrepta drumul meu.

Nu îți cer să mă eliberezi de deșert, ci să mă ajuți să nu fug de el și să călătoresc spre Tine, Calea, Adevărul și Viața.

Fă ca și eu să pot trăi această perioadă nu cu tristețea pocăinței și a jertfirii, dar în spiritul bucuriei datorită unui har și a unui dar primit, ca și ocazie pentru a regăsi sensul vieții mele, pentru a descoperi în ea Prezența Ta, pentru a o vindeca de rănile primite și provocate și pentru a o împăca cu toți oamenii care trăiesc în jurul meu.

Îți mulțumesc, Doamne, pentru acest dar al Tău!

 

Cântec: Tu, care te numești iubire

 

Lector 2: Rugăciune pentru Vocații

Doamne Isuse, a te întâlni pe tine înseamnă a lăsa ca privirea ta să ne întâlnească acolo unde ne-am ascuns. Doar ochii tăi văd și iubesc totul din noi: dăruiește-ne lumina Duhului tău pentru ca privind la tine să putem cunoaște adevăratul nostru chip de fii iubiți.

Doamne Isuse, a te alge pe tine înseamnă a lăsa ca tu să învingi amărăciunea singurătăților noastre și teama fragilităților noastre; doar cu tine realitatea se umple de viață. Învață-ne arta de a iubi: aventură posibilă pentru că tu ești în noi și cu noi.

Doamne Isuse, a te urma pe tine înseamnă a permite viselor să înflorească și a lua decizii, a-ți dărui ce este mai bun de la viață. Atrage-ne la întâlnirea cu tine și cheamă-ne să te urmăm pentru a primi de la tine darul vocației: a crește, a ne maturiza și a deveni dar pentru

alții. Amin!

 

            Cântec: O Christe Domine Jesu

 

Lector 3: Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni 3,12-17

Fraților, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă deci cu iubire milostivă, cu bunătate, cu umilință, cu blândețe și îndelungă răbdare! Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertați-vă! Așa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertați și voi! Însă mai presus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu iubire, care este legătura desăvârșirii! Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care ați fost chemați ca să fiți un singur trup și fiți recunoscători! Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din plin! Învățați-vă și îndemnați-vă unii pe alții cu toată înțelepciunea în psalmi, în imnuri și în cântări spirituale! Cântați lui Dumnezeu mulțumindu-i-i în inimile voastre! Și tot ceea ce faceți în cuvânt sau faptă, toate să le faceți în numele Domnului Isus, mulțumindu-i-i lui Dumnezeu Tatăl prin el!

                                                                                          Cuvântul Domnului

Cântec: Ubi caritas

 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după Sfântul Marcu 8, 34-38

Chemând la sine mulțimea și pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunțe la sine, să-și ia crucea și să mă urmeze! Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde; cine, însă, își va pierde viața pentru mine și pentru evanghelie o va salva. Așadar, ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă își pierde sufletul? Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? Dacă cineva se va rușina de mine și de cuvintele mele în această generație adulteră și păcătoasă, și Fiul Omului se va rușina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinți”.

                                                                                          Cuvântul Domnului

            Cântec: Dacă vrea cineva 

 

Scurtă reflecție a celebrantului/timp de meditație personală (muzică meditativă)

           

Lector 4: Din Omilia la Miercurea Cenușii (17 februarie 2021) a Papei Francisc

Postul Mare este o călătorie de întoarcere la Dumnezeu. De câte ori, ocupați cu treburi sau indiferenți, i-am spus: “Doamne, voi veni la tine după aceea, așteaptă... Astăzi nu pot, dar mâine voi începe să mă rog și să fac ceva pentru ceilalți”. Și astfel o zi după alta. Acum Dumnezeu face apel la inima noastră. În viață vom avea mereu lucruri de făcut și vom avea scuze de prezentat, însă, frați și surori, astăzi este timpul de a ne întoarce la Dumnezeu.

Postul Mare este o călătorie care implică toată viața noastră, pe noi înșine în întregime. Este timpul pentru a verifica drumurile pe care le parcurgem, pentru a regăsi calea care ne duce din nou acasă, pentru a redescoperi legătura fundamentală cu Dumnezeu, de care depinde totul. Postul Mare nu este o adunare de florilegii, înseamnă a discerne unde este orientată inima. Acesta este centrul Postului Mare: unde este orientată inima mea? Să încercăm să ne întrebăm: unde mă duce navigatorul vieții mele, spre Dumnezeu sau spre e-ul meu? Trăiesc pentru a-i plăcea Domnului sau pentru a fi observat, lăudat, preferat, pe primul loc și așa mai departe?

 

Cântec: Tu nu uiți să mă iubești

 

Lector 5: “Nu vă fie teamă!”

Cuvintele pe care Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea le-a rostit la inaugurarea pontificatului său, în ziua de 22 octombrie 1978, sunt de o atât de mare actualitate: „Nu vă fie teamă! Deschideți-i larg porțile lui Isus! În fața puterii sale mântuitoare deschideți granițele statelor, sistemele economice, la fel ca și cele politice, vastele câmpii ale culturii, ale civilizației, ale dezvoltării. Nu vă fie teamă! Isus știe ce se află înăuntrul omului. Doar el cunoaște acest lucru!”.

Oare nu ne temem cu toții într-un anume fel – dacă-l lăsăm pe Cristos să intre cu totul înlăuntrul nostru, dacă ne deschidem cu totul lui – că El ar putea lua ceva din viața noastră? Oare nu ne e teamă să renunțăm la ceva important, unic, care face viața atât de frumoasă? Nu riscăm oare să ne trezim apoi cuprinși de teamă și lipsiți de libertate?

Și din nou Papa voia să spună: Nu! Cine îl lasă pe Cristos să intre nu pierde nimic, nimic – absolut nimic din ceea ce face viața liberă, frumoasă și importantă. Nu! Doar în această prietenie se deschid larg porțile vieții. Numai în această prietenie se deschid cu adevărat marile potențialități ale condiției umane. Numai în această prietenie experimentăm ceea ce este frumos și ceea ce eliberează. Astfel, astăzi, aș vrea, cu mare forță și mare convingere, plecând de la experiența unei îndelungate vieți personale, să vă spun vouă, iubiți tineri: nu vă temeți de Cristos! El nu ia nimic, ci dăruiește totul. Cine i se dăruiește lui, primește însutit. Da, deschideți, deschideți-i larg porțile lui Cristos – și veți afla adevărata viață. Amin.

 

Cântec: Nu-ți fie teamă

 

Lector 6: Din Psalmul 139

 

Doamne, tu mă cercetezi și mă cunoști;

Știi când mă așez și când mă scol;

Pătrunzi de departe intențiile mele;

Fie că umblu, fie că stau culcat, nimic nu-ți scapă;

Toate cărările mele îți sunt cunoscute.

Înainte de a-mi ajunge cuvântul pe limbă,

Tu, Doamne, îl cunoști întru totul.

Tu mă învălui din față și din spate

Și mâna ta stă întinsă asupra mea.

Minunată este pentru mine cunoașterea ta,

prea înaltă ca să o pot înțelege.

Pentru că tu ai format rărunchii mei,

m-ai țesut în sânul mamei mele.

Te laud pentru că m-ai făcut

o făptură atât de minunată!

Lucrările tale sunt admirabile!

Și sufletul meu cunoaște bine aceasta!

Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naște

și în cartea ta îmi erau scrise toate;

zilele erau fixate pe când nu era niciuna dintre ele.

Cât de adânci sunt, pentru mine, gândurile tale, Dumnezeule,

De necuprins, principiile lor!

Dacă le-aș număra, ar fi mai multe ca nisipul.

Când mă trezesc, tot lângă tine sunt.

Ochii tăi m-au văzut înainte de a mă naște

și în cartea ta îmi erau scrise toate.

Cercetează-mă, Dumnezeule, și vezi inima mea,

încearcă și cunoaște neliniștile mele!

Vezi dacă nu merg pe o cale greșită

și condu-mă pe calea veșniciei.

 

Lector 7: Tu mă chemi

Dumnezeule, Tatăl nostru, minunată este creația ta. Toate lucrurile create provin din mâna ta. M-ai chemat la existență și pe mine și mi-ai dat o misiune pentru viața mea, o misiune pe care nimeni altcineva nu o poate îndeplini. Nu am fost chemat la existență pentru a fi inutil sau fără valoare, ci pentru a fi punte între oameni și generații.

            Eu cred, Doamne, că mă chemi la fericire, la noua viață, către cer, care începe pe pământ; la o stare de viață, la o misiune în lume, către oameni și către o comunitate care ajunge până la cer.

            Eu cred, Doamne, că mă chemi, însă adesea nu aud chemarea ta. Fă-mă să aud și să înțeleg cuvântul tău. Atrage-mă, ca să te caut și să te găsesc pe tine. Trezește dorința mea, astfel încât să te primesc acolo unde doi sau trei se adună în numele tău.

Trimite-mi oameni care să-mi spună adevărul de la tine, pentru ca să aud adevărul despre mine, despre fericire, despre noua viață și despre cer, care începe pe pământ.

Doamne, Dumnezeule, mie îmi este dat ceea ce este bun: să realizez opera ta, să aduc pace, să fac binele, să slujesc adevărul, să trăiesc cuvântul tău, oriunde mă aflu, oriunde voi fi.

 

 Cântec: Doamne, fă din mine

 

Lector 8: Din Exortația apostolică postsinodalăChristus vivita Sfântului Părinte Francisc către tineri și către tot poporul lui Dumnezeu (nr. 287, 290, 299).

 

Pentru a discerne propria vocație, trebuie recunoscut că ea este chemarea unui prieten: Isus. Prietenilor, atunci când li se oferă un cadou, li se oferă ceea ce este cel mai bun. Și asta nu este în mod necesar lucrul cel mai scump sau greu de procurat, ci acela care știm că va da bucurie celuilalt. Un prieten are o percepție așa de clară a acestui lucru încât poate vizualiza în imaginația sa zâmbetul prietenului în timp ce deschide cadoul său. Acest discernământ de prietenie este ceea ce propun tinerilor ca model, dacă vor să înțeleagă care este voința lui Dumnezeu pentru viața lor (...).

Înainte de orice lege și de orice datorie, ceea ce Isus ne propune să alegem este o urmare, ca aceea a prietenilor care se urmează, se caută și se găsesc din pură prietenie. Tot restul vine după aceea, și chiar eșecurile vieții vor putea fi o experiență inestimabilă a acestei prietenii care nu se rupe niciodată (...).

Dragi tineri, voi fi fericit să vă văd alergând mai repede decât cel care este lent și temător. Alergați atrași de acea față atât de iubită, pe care o adorăm în sfânta Euharistie și o recunoaștem în trupul fratelui suferind. Duhul Sfânt să vă stimuleze în această alergare înainte.

Biserica are nevoie de elanul vostru, de intuițiile voastre, de credința voastră”.

 

Cântec: Noi suntem speranța lumii

 

Celebrant: Dumnezeu ajută și ocrotește poporul pe care l-a chemat și l-a ales să intre în împărăția sa. Încrezători să îl rugăm:

R.: Binecuvântează, Doamne, Biserica ta!

1.      Pentru întreaga Biserică, pentru ca să se îngrijească cu atenție și cu iubire de vocații: R.

2.      Pentru Sfântul Părinte și pentru toți Episcopii, pentru ca luminați de Duhul Sfânt și susținuți de rugăciunea poporului lui Dumnezeu să poată înfrunta cu mult curaj toate dificultățile pe care le întâmpină în misiunea pe care au primit-o: R.

3.      Pentru preoții și toate persoanele consacrate implicate în câmpul evanghelizării, pentru ca să intensifice eforturile lor în vederea unei animări vocaționale cât mai eficiente: R.

4.      Pentru familii, pentru ca prin intermediul mărturiei lor de viață, fundamentată pe valorile creștine ale credinței, speranței și iubirii, să formeze un climat adecvat pentru “marile alegeri” ale fiilor lor: R.

5.      Pentru tineri, pentru ca prin curajul și generozitatea lor să răspundă la chemarea ta plină de iubire, astfel încât viața lor să se poată transforma într-un cântec de bucurie: R.

6.      Pentru comunitatea noastră, pentru ca în centrul diferitelor activități apostolice, să se dea o atenție deosebită pastorației tinerilor și promovării vocațiilor la viața consacrată și la Sfânta Preoție: R.

Tatăl nostru...

Doamne Isuse, care ești prezent între noi în sacramentul sfintei Euharistii, ajută-ne să corespundem iubirii tale și să împlinim ceea ce tu vrei de la noi. Tu, care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

 

Cântec: Neamuri s-adorăm fierbinte

 

Celebrant: Tu le-ai dat lor pâine cerească

Tineri: Având în sine orice plăcere

Celebrant

Să ne rugăm: Dumnezeule, care ne-ai lăsat în acest Sacrament minunat amintirea Pătimirilor tale, fă-ne te rugăm, să cinstim astfel sfântul mister al Trupului și Sângelui tău, încât să simțim necontenit în noi roadele răscumpărării tale, tu care viețuiești și domnești în vecii vecilor. Amin.

 

Cântec: Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat

 

Această adorație a fost pregătită de pr. Bogdan Vlad Bejan Ofm