Vreau să devin un sfânt fără a-mi da seama!
Dacă
vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor și vei avea comoară
în cer, apoi vino și urmează-mă. Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat
întristat pentru că avea multe bogății. (Mt 19, 21-22). Este cunoscută această
istorie a tânărului bogat din evanghelia după sfântul Matei, un tânăr dintr-o
familie bogată atras de persoana lui Cristos dar incapabil să meargă până la
capăt cu angajamentul său renunțând la bunurile acestei lumi, ceea ce atrage
apoi completarea tristă a lui Isus: Adevăr vă spun: greu va intra un
bogat în împărăția cerurilor. Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea
acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. (Mt 19,23-24)
La
începutul anilor 30, undeva în Spania, era un tânăr bogat care avea
posibilitatea de a se bucura de toată plăcerile vieții, dar cu toate acestea el
a decis să renunțe la toate bunurile sale pentru a-l urma pe Cristos. De patru
ori îi va cere Isus să îl urmeze, o urmare care îl va conduce până la cruce.
Acest
băiat este nebun, așa
le spunea apropiaților săi fratele Tescelino, un novice al mănăstirii trapiste
San Isidro din Duenas în primăvara anului 1938. Acest băiat nebun era tocmai
colegul său de noviciat pe nume Rafael Arnaiz Baron. Trebuie admis că din punct
de vedere uman, atitudinea sa era de neînțeles. El nu se descurajează când
totul pare să-l îndepărteze de viața călugărească cisterciană, astfel că el își
găsește puterea în vocația sa chiar dacă în mănăstire întâmpină suferințe,
mizerie, refuz, umiliri. Cu toate acestea, fără rușine și fără remușcări el
reușește să ducă o viață de mănăstire eroică. Este un nebun? Nu. Rafael Arnaiz
este omul din parabola evanghelică care descoperă o perlă de mare preț
și decide de a vinde toată averea sa pentru a o procura.
Rafael
Arnaiz Baron s-a născut la Burgos, Spania, la 9 aprilie 1911 într-o familie din
înalta societate. Tatăl său era un jurist de renume, mare proprietar de teren
foarte bogat. Mama sa aparținea clasei aristocratice. Cei patru copii ai
familiei aveau în față un viitor strălucit. Totuși, trei dintre ei, renunță la
toate bunurile lor și aleg viața consacrată. Rafael, primul născut, le va da
exemplu celorlalți. În timpul adolescenței Rafael descoperă frumusețea
rugăciunii. La 16 ani ani el visează să devină călugăr, totuși i se deschid și
alte posibilități precum acelea de a fi un muzician de renume sau un pictor
remarcabil sau un arhitect. Până la urmă alege să fie arhitect. Rafael era un
băiat frumos, sportiv, elegant, un dansator neobosit, cu ochi cuceritori care
atrăgeau atenția fetelor pe care le întâlnea. Cu toate aceste calități, Rafael
era un tânăr serios, pios, virtuos și cast.
In anul
1929 viața sa se schimbă total. Unchiul său, ducele de Maqueda, se dedică
operelor de apostolat în care își oferă toată averea sa. Astfel el a cumpărat
drepturile asupra unei biografii a lui Gabriel Mossier, un ofițer francez care, după debarcarea din 1870, intră la mănăstirea trapiștilor din Chamberand.
Această carte, un succes al literaturii de spiritualitate, avea nevoie de o
copertă atrăgătoare pentru lectorii spanioli. Cunoscând talentul nepotului său,
Maqueda îi cere lui Rafael de a face o astfel de copertă și pentru aceasta, ca
să cunoască mai bine universul trapist, îl sfâtuiește să viziteze una din mănăstirile
lor. Astfel Rafael ajunge la mănăstirea San Isidro. Ajungând aici nu mai are
nici o dorință de a o părăsi. Avea atunci 19 ani.
Atât
tatăl cât și superiorii mănăstirii îl sfătuiesc să-și termine studiile iar
Rafael acceptă. După trei ani, s-a întâmplat ca într-o seară, pe când era la
Madrid, o prietenă, văzându-l prea timid și retras, decide să se așeze
lângă el în pat pentru a-l surprinde și a-l ispiti. În acel moment Rafael a
început să se roage cu ardoare Sfintei Fecioare Maria de a putea scăpa de
ispită. A decis să-și abandoneze studiile pentru a intra în mănăstirea
trapiștilor. La 15 ianuarie 1934 intră în mănăstire și își ia numele de Maria
Rafael. Lui Cristos îi ofer totul, i-a zis el mamei sale. Astfel tânărul
novice s-a avântat în inima tăcerii claustrale, în căutarea lui Dumnezeu,
departe de lume.
Primele
luni ale lui Rafael în mănăstire îi aduc bucurie, chiar dacă el se consideră un
novice împrăștiat, naturalețea sa și bucuria de a trăi cer să fie totuși
moderate pentru a se supune regulii mănăstirii. În dorința sa de a se sfinți,
sau mai degrabă de a se lăsa sfințit de Cristos, spunea deseori: vreau să
devin un sfânt și asta fără a-mi da seama, pentru a evita ispita orgoliului.
Rafael luptă împotriva vechiului om și triumfă asupra impulsurilor
naturale pe care un tânăr din înalta societate le putea întâlni în toate
privațiunile monastice, mai ales în ceea ce privește mâncarea.
Astfel
el ajunge în cel mai greu moment din an: timpul postului mare în care rigorile
trapiștilor sunt extreme. Astfel că nici el nu face excepție, din această cauză
după Paști se îmbolnăvește. În opt zile el pierde 24 de kg, nu mai poate sta în
picioare, și nu mai poate vedea. Medicul care îl îngrijește îi descoperă un
început de comă diabetică. Starea sănătății lui era destul de gravă, de aceea
abatele mănăstirii decide să-l trimită acasă în luna mai a anului 1934, unde
ajunge aproape în agonie.
Familia
îi oferă îngrijirea cea mai bună. După câteva săptămâni de tratament, se repune
pe picioare, dând speranța unei vindecări totale, dar cu condiția unei
îndulciri a regimului monastic. În jurnalul său care ne descoperă o
spiritualitate înaltă, el descrie cât de dure sunt încercările sale prin care
trebuie să treacă pentru a răspunde vocației sale, în căutarea sa de Dumnezeu.
Aceste dificultăți nu sunt după planul său, totuși el este capabil să discearnă
voința lui Dumnezeu iar dacă aceasta este de a-l pune la încercare, el o
acceptă, descoperind astfel meritele sfântului abandon.
La
începutul verii sănătatea sa părea destul de bună pentru ca în toamnă să se
poată întoarce din nou la mănăstire. Planurile se schimbă când în octombrie
începe revoluția spaniolă care anunță un război civil. Cei din Partidul Roșilor luptau împotriva celor bogați și a
catolicilor. Printre aceștia din urmă
se număra și familia lui Rafael. În ciuda violențelor, familia Arnaiz simte o
mână puternică care o protejează de toate pericolele. Această protecție divină
este plătită de Rafael care se îmbolnăvește din nou. Nici vorbă de a se
reîntoarce la mănăstire. Medicul său este foarte clar, îi spune că nu se va mai
vindeca niciodată, că nu va fi niciodată un călugăr adevărat din această cauză.
Superiorii mănăstirii îi sugerează de a accepta statutul inferior de oblat. Rafael
consideră acest statut umilitor și nu corespundea cu nimic aspirațiilor sale. Această
situație i-a pus din nou vocația la încercare, oare Dumnezeu dorea cu adevărat
ca el să fie călugăr? Această vocație de care el era foarte sigur, a devenit
crucea sa și l-a condus la un început de depresie. Este scos din această stare
de sora sa mai tânără, Mercedes, care se îmbolnăvește. Conform spuselor celor
apropiați, fata a fost vindecată în mod miraculos datorită rugăciunilor lui
Rafael. Totuși, el este prea umil pentru a recunoaște aceasta. În timp ce el
veghea lângă sora sa suferindă are revelația a ceea ce Dumnezeu aștepta de la
el. El scrie astfel: Doamne, dă-mi mie suferințele care mă înconjoară. Dacă
pentru a te iubi, este necesară crucea, dă-mi-o mie, cu cât mai mult o port, cu
atât mai mult te voi iubi.
Despuiat
de orice iubire de sine, Rafael acceptă statutul umilitor de oblat, dar i se
permite totuși să revină în mănăstire alături de ceilalți călugări. Ajunge aici
în luna ianuarie 1935. Încercările reîncep. Confesorul său încearcă să-l
convingă că locul său nu este în mănăstirea trapistă, apoi războiul civil
golește mănăstirea de tinerii călugări care sunt chemați să lupte pe front. Din
cauza sănătății șubrede, Rafael nu se poate înrola pentru a lupta și el. Pentru
că mănăstirea era foarte aproape de linia frontului, călugării, inclusiv
Rafael, au trebuit să părăsească locul.
Pentru
a doua oară Rafael se întoarce la familia lui, dar chemarea divină încă
zvâcnește în el. În 1936 călugării se reîntorc la mănăstire împreună cu Rafael,
totuși el este pus la muncile cele mai umile, să se ocupe cu infirmeria, i se
interzice să participe la oficiile zilei, prea obositoare pentru el, se supune
unui regim alimentar mai ușor, ceea ce atrage critica unui frate care s-a
scnadalizat din cauza acestui tratament.
Astfel
el se privează singur de mâncarea de care avea nevoie și ajunge din nou se se
îmbolnăvească. Trebuie să părăsească pentru a treia oară mănăstirea. În această
perioadă cât a durat recuperarea lui în afara mănăstirii, el pictează,
realizând astfel opere magnifice, foarte inspirate, precum tabloul cu sfântul
Bernard, care va fi expus mai apoi în chilia sa.
Reintrat
în mănăstire Rafael nu mai este același. O forță, o lumină emană din acest
băiat epuizat, bolnav, umilit în mii de feluri. Contrar cu statutul său de
oblat, superiorii îi permit să îmbrace haina pe care o poartă adevărații
călugări. Rafael înțelege că statutul lui de oblat nu este decât o trecere,
decât un pasaj. Astfel Rafael intră într-un colocviu în tăcere cu Cristos
crucificat și va trăi timpul postului mare în unire intimă cu Domnul. În
carnețelul său scrie astfel: Contemplând crucea ta, cine va îndrăzni
să se plângă că suferă. Eu nu am cerut decât o mică parte. Totuși, el
oferă totul, el se oferă în întregime pentru ca să primească în schimb.
Considerând că nu mai este timp de a se menaja, refuză să mănânce declarând
surâzând: știu ceea ce fac. Astfel are grijă ca diabetul său să-l
chinuie tot mai mult, să simtă foame și sete până la maxim. Oare pe cruce Isus
nu a strigat și el: mi-e sete? Pentru a liniști divinele suferințe, Rafael
încetează de a mai bea. Apropiații săi vor spune mai târziu că era consumat de o
flacără de iubire arzândă.
În Joia
mare a anului 1938 abatele mănăstirii îi permite să îmbrace haina de călugăr
iar o săptămână mai târziu la 26 aprilie 1938 își dă ultima suflare.
A fost beatificat la 27
septembrie 1992 de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea și canonizat
la 11 octombrie 2009 de către Papa Benedict al XVI-lea.
Sursa: fr.aleteia.org