Dumnezeu iartă cu o mângâiere!

Un tată avea doi fii. De fiecare dată acest început, extrem de simplu şi de fabulos, mă fascinează, ca şi cum ceva important stă din nou să se întâmple. Nicio pagină din lume nu atinge, asemenea acesteia, structura însăşi a trăirii noastre cu Dumnezeu, cu noi înşine, cu ceilalţi. Obiectivul acestei parabole este în mod precis acela de a ne face să ne schimbăm opinia pe care o nutrim despre Dumnezeu.
 

Îl iubesc pe fiul risipitor. Risipitorul nu este doar un simplu tânăr, este legiune, este istorie şi este prezent. Este istoria unei umanități rănite şi totuşi pornită la drum. Felix culpa, fericită vină care ai permis să cunoaștem mai în profunzime inima Tatălui.

Pleacă, într-o zi, cel mai tânăr, în căutare de sine, în căutare de fericire. Casa nu îi mai era suficientă, tatăl şi fratele nu îi mai ajungeau, iar rebeliunea sa se pare că nu este decât un preludiu pentru o declaraţie de iubire. Cât de des cei rebeli nu sunt decât căutătorii de iubire.

Fiul risipitor caută fericirea în lucruri, dar îşi dă seama că lucrurile nu mulţumesc, iar substratul lor este gol. Fiul risipitor se regăseşte într-o zi să pască porcii: rebelul liber devine un sclav, un om care îşi dispută şi împarte mâncarea cu animalele.

Atunci reintră în sine, ne spune relatarea, chemat de visul unei pâini (casa tatălui meu parfuma de pâine…). Există în lume persoane cu o aşa de puternică foame că pentru ele Dumnezeu nu poate să aibă decât forma Pâinii (Gandhi).

Nu se întoarce la Tatăl din iubire, se întoarce din cauza foamei. Nu se întoarce pentru că s-a căit, dar pentru că îi este frică şi simte cum moartea se apropie.

Însă pe Dumnezeu nu îl interesează motivul pentru care noi pornim la drum. Este suficient să realizăm primul pas. Omul merge, Dumnezeu aleargă. Omul începe, Dumnezeu deja ajunge. De fapt: tatăl l-a văzut de departe, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.

Şi îl iartă mai înainte ca el să deschidă gura, cu o iubire care întâmpină căința, pentru că timpul milostivirii este anticiparea.

Îşi pregătise scuze băiatul, continuând să nu înţeleagă nimic despre Tatăl său. Nimic despre Dumnezeu care iartă nu printr-un decret, sau o sentință, dar printr-o mângâiere (papa Francisc). Iartă cu o îmbrăţişare, cu o sărbătoare. Fără a mai privi în trecut, fără a da refresch la ceea ce a fost, dar creând şi proclamând un viitor nou. Acolo unde lumea spune „pierdut”, Dumnezeu spune „regăsit”; unde lumea spune „terminat”, Dumnezeu spune „renăscut”. Şi nu sunt nici reproșuri, nici remușcări, nici plângeri.

Tatăl în cele din urmă iese pentru a se ruga de fiul mai mare, luptându-se cu nefericirea care provine dintr-o inimă care nu este sinceră, o inimă de servitor și nu a unui fiu, și încearcă să explice și să se facă înţeles iar în final, nu se știe dacă ar fi reușit.

Un tată care nu este drept este cu mult mai mult: este iubire, în mod exclusiv iubire.

Atunci, Dumnezeu este astfel? Atât de excesiv, atât de mult, atât de exagerat? Da, Dumnezeu în care credem este astfel. Imensă descoperire pentru care Isus îşi va dărui viaţa.

după Ermes Ronchi, Dio perdona con una carezza, un abbraccio, una festa.

"Învăţătorule bun, ce trebuie să fac?" - Zilele Seminarului

Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi propune, în perioada 22-24 martie, un moment de discernământ vocaţional, care are ca temă întrebarea tânărului din Evanghelie „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac…?” (Mc 10, 17). Propunerea este adresată tuturor tinerilor (între 17 şi 25 de ani) care doresc să facă mai multă lumină în viaţa lor.

În ce direcţie o ia viaţa ta? Nu știi ce să alegi? Nu reușești să vezi care sunt prioritățile? De ce nu îl întrebi şi pe Dumnezeu. Divinul Învăţător ţi-ar putea indica exact drumul pe care să îl alegi în viaţă. Nu eşti singurul care ai dubii.

«Când Isus pleca la drum, un om a venit în fugă şi, îngenunchind, l-a întrebat: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”

Isus i-a zis: „De ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu.

Cunoşti poruncile: Să nu ucizi! Să nu comiţi adulter! Să nu furi! Să nu dai mărturie falsă! Să nu înşeli! Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!”

Atunci el i-a zis: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”.

Isus, privindu-l, l-a îndrăgit şi i-a spus: „Un lucru îţi lipseşte: mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!”

Întristat de acest cuvânt, el a plecat mâhnit pentru că avea multe bogăţii» (Mc 10,17-22).

„Ce trebuie să fac?” Această întrebare conține preocuparea existențială a fiecăruia, inclusiv a noastră: dorinţa unei vieţi depline, infinite. Cum să fac pentru a o obține? Ce cale trebuie să urmez? Ce să fac pentru a trăi cu adevărat, pentru a trăi o existenţă nobilă? La ce trebuie să renunț pentru a fi cu adevărat liber?

Dacă eşti asemenea acestui tânăr, dacă nu găseşti răspunsuri la întrebările profunde ale vieţii, te așteptăm la Seminar. 

În perioada 22-24 martie 2019, Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, organizează „Zilele Seminarului”. Vor fi zile în care tu poţi să faci lumină în viaţa ta şi să înţelegi mai bine ce vrea Dumnezeu de la tine. Trei zile de comuniune în care vei avea posibilitatea să experimentezi viaţa din seminar, să trăieşti momente de a apropiere de Domnul, dar şi să primeşti ajutor pentru a discerne chemarea Mântuitorului.

Înscrierile se fac prin intermediul preoţilor din parohia ta!

Te așteptăm!

Mons. Benone Farcaş,

rector