Să observăm scena
evangheliei: două puteri, una în faţa celeilalte; Pilat şi puterea necruțătoare
a imperiului; Isus, un tânăr bărbat, neînarmat şi prizonier. Pilat,
atotputernic în Ierusalim, se teme, îi este frică; şi din frică îl va da pe Isus
la moarte, acționând împotriva convingerii sale: nu găsesc în el nicio vină.
Cu Isus, în schimb, sosește
un aer de libertate şi de demnitate; el nu s-a lăsat vreodată cumpărat, nu s-a
lăsat condiționat de nimeni.
Care dintre cei doi este mai
puternic? Cine este mai liber? Cine este mai om?
De două ori Pilat îl întreabă:
„Tu eşti regele iudeilor? Tu eşti rege?”
Încearcă să înţeleagă pe cine
are în faţă, acel Galilean care nu lasă pe nimeni indiferent în cetate, pe care
Sinedriul îl urăște cu toată puterea şi doreşte să îl elimine. Este posibil ca el
să fie un pericol pentru Roma?
Isus îi răspunde cu o
întrebare: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?” Adică,
este gândul tău sau este gândul altora? Ca şi cum i-ar fi spus: priveşte în jur
Pilat. Eşti un om liber sau eşti manipulat?
Şi încearcă să îl pună pe
Pilat într-o altă sferă: „împărăţia mea nu este din lumea aceasta”. Există două
lumi, eu sunt din cealaltă. Care este diferită, este o altă latitudine a
inimii. Palatul tău este înconjurat de soldaţi, puterea ta are un suflet de
violenţă şi din război, pentru că împărățiile de aici, de jos, se înfruntă.
Puterea de aici de jos se hrănește din violență şi produce moarte. Lumea mea,
spune Isus, este aceea a iubirii şi a slujirii, o lume care produce viaţă. Pentru
domniile de aici de jos, pentru inimile de jos, esențialul este să învingă, în
Împărăţia mea cel mai mare este cel care slujeşte.
Isus nu a angajat niciodată
mercenari, nu a înrolat niciodată armate; el nu a intrat niciodată în palatele
puterii, dacă nu ca prizonier. „Lasă sabia” i-a spus lui Petru, altfel va avea
dreptate mereu cel mai puternic, cel mai violent, cel mai înarmat, cel mai
crud. Cuvântul lui Isus este adevărat pentru că dezarmează, nu are altă putere
decât lumina sa. Puterea lui Isus este de a fi lipsit de putere, gol, sărac.
Regalitatea sa este de a fi
cel mai uman, cel mai bogat în umanitate, chipul cel mai înalt al omului, care
este o iubire devenită vizibilă.
„Am venit ca să dau mărturie
despre adevăr”. Pilat îi spune: Ce este adevărul? Adevărul nu este ceva ceva ce
avem, însă ceva ce este. Pilat ar fi trebuit să formuleze altfel: cine este
adevărul? Este acolo, în faţa lui, este acel om în care cuvintele cele mai
frumoase ale lumii au devenit carne şi sânge, pentru aceasta sunt adevărate.
Vie împărăţia Ta, ne rugăm noi. Şi totuşi, Împărăţia sa
a venit deja, este deja acolo ca steaua dimineţii, însă va veni ca dar va veni ca o amiază însorită; a venit deja ca o
sămânţă de muştar şi va veni ca un copac puternic, plin de cuiburi. A venit ca
o mică lumină îngropată, pe care eu trebuie să o eliberez pentru ca să devină
destinul meu.
după Ermes Ronchi, "Un nuovo regno, dove il più potente è colui che serve"
