În această ultimă întâlnire vom
încerca să stimulăm dorinţa adolescenților şi a tinerilor pentru ca, privind
spre Dumnezeu, să dorească să aibă idealuri mai măreţe şi orizonturi cât mai
înalte cate le pot astâmpăra setea de fericire.
Obiectiv: - să îndrăznim să dorim mai mult pentru viaţa
noastră;
-
Dorinţa lui Dumnezeu
ne face fericiți.
Haideţi să redescoperim cele mai preţioase dorinţe din viaţa noastră...
În dorinţele noastre cele mai mărunte se pot citi dorinţe înalte după
adevărata fericire şi după Dumnezeu.
Câte dorinţe nu locuiesc inimile noastre mici. De la dorinţe măreţe (vă
devenim sfinţi, sau să reușim să facem ceva grandios în viaţa noastră), până la
dorinţele cele mai mărunte (să beau un pahar de suc, sau să mănânc o înghețată,
sau sa am propriul meu căţeluş); de la ceea ce dorim pentru noi, la ceea ce
dorim pentru ceilalți; de la dorinţe religioase la dorinţe omenești…
Şi totuși, în spatele fiecărei dorinţe se află ceva mai mult, ceva ce ne
determină să perseveră, să muncim, chiar să luptăm pentru a ne îndeplini
dorinţa. Dar apare o întrebare: ce trebuie să facem pentru ca să nu renunțăm la
dorințele noastre cele mai profund (cum ar fi dorinţa de a fi sfinți, sau
dorinţa de a ne mântui, sau dorinţa de a-l urma îndeaproape pe Cristos)?
O soluție ar putea fi aceea de a ne îndrepta spre Cel care a pus în inimile
noastre dorinţa cea mai arzătoare, dorinţa de fericire. Dumnezeu nu doreşte
altceva de la noi decât să fim fericiți, să avem inima plină de o fericire care
să ne facă să simţim că viaţa noastră este plină şi că aduce roade.
Cum ne dăm seama că Dumnezeu ne vrea fericiți?
- Sfânta Scriptură
- Un exemplu din zilele noastre
- Privind spre Dumnezeu vom găsi mai uşor fericirea
1. Sfânta Scriptură
Vă propun să ne îndreptăm atenția asupra unui personaj din Sfânta Scriitura
pe care Dumnezeu l-a chemat să îl urmeze, l-a făcut rege, dar a sfârşit prin a
fi nefericit, tocmai pentru că nu a urmat ceea ce i-a cerut Dumnezeu: regele
Saul.
Planul lui Dumnezeu pentru noi depășește cu mult ceea ce noi ne gândim sau
dorim ca ideal; planul nostru omenesc rămâne mereu un lucru mărunt în comparație
cu ceea ce Dumnezeu are în minte pentru noi: un proiect infinit, mai măreț şi
mai fericit decât planurile noastre mărunte. Problema este că noi ne mulţumim
cu puţin, asemenea lui Saul, care credea că de măgăriţele pe care le-a pierdut
atârna fericirea sa.
Saul este un tânăr din tribul lui Benianim, fiul unui om înstărit şi nu
pare să aibă mari interese şi dorinţe, în afară de preocuparea pentru găsirea
măgăriţelor tatălui care erau pierdute; de aceea, „caută un om” care să îi
indice calea spre măgăriţe. Şi astfel îl întâlneşte pe Samuel, omul lui
Dumnezeu, care în loc să îi indice drumul spre măgăriţe, îi arată drumul său (drumul personal al lui Saul), acela
pe care Dumnezeu l-a gândit şi pregătit pentru el: să fie rege, primul rege al
Israelului.
Nu putem întâlni un contrast mai mare: cineva care caută propriile măgăriţe
şi se regăseşte rege al lui Israel, din dorinţa lui Dumnezeu.
În realitate, pe cât de adevărată este această istorie, pe atât ne spune
adevărul despre viaţa noastră. Noi încă de mici căutăm, suntem mereu
neliniştiţi, nu ne ajunge nimic, avem nevoie de ceva în plus, căutăm fericirea,
bunăstarea şi ni se pare că în mod normal nu găsim ceea ce mulțumește inima
noastră. Dar este evident, doar Dumnezeu poate să facă aceasta. Şi o face în
mod concret cu propuneri, cu ceea ce ne dăruiește şi ne cere, o face
dezvăluindu-ne planul pe care îl are pentru unul fiecare dintre noi, plan care depășește
cu mult ceea ce noi am gândim şi dorim să facem, acel lucru pentru care noi
investim energiile noastre, învățăm, studiem, şi în care credem că vom găsi
fericirea; acel lucru va fi întotdeauna atât de puțin în comparație cu ceea ce
Domnul are în minte pentru noi.
Când se vorbește despre vocație se vorbește mereu de renunțările care sunt
implicate în ea: trebuie să plecăm de acasă, să mergem la seminar; nu suntem
mereu cu părinții, cu frații… trebuie să învățăm mai mult, să studiem ani la
rând, energii multe care trebuie investite…; există riscul să ne descurajăm, să
percepem chemarea lui Dumnezeu ca pe ceva foarte greu de realizat, de loc
atrăgătoare pentru ceea ce ar trebui să fie un proiect de iubire a lui Dumnezeu,
cu mult superior şi generos faţă de dorinţele (măgăriţele) noastre.
Nu este uşor să rămâi la altitudini mari cu Dumnezeu, la înălțimile sale,
şi să reziști tentației de a coborî câteodată ștacheta, pentru a crede că ne
luăm în mâini viaţa. Este dura credinţă că eşti chemat să faci imposibilul;
poţi să îl faci o dată, dar să continui să trăiești în mod constant dincolo de
limitele tale, aceasta este cu şi mai dificil. Aşadar, este puternică ispita de
a restitui vieţii noastre o dimensiune normală, mai puţin aventuroasă, mai
simplă, fără țeluri atât de măreţe; este puternică ispita de a dori să facem ce
fac toți ceilalți; să trăim o viaţă apatică, fără a ne propune idealuri măreţe.
Este ceea ce Saul, la un moment dat doreşte să facă din viaţa sa, fără a mai
trăi ascultarea pe care i-o datorează omului lui Dumnezeu, lui Samuel, cel care
i-a dezvăluit proiectul divin.
La început Saul s-a încrezut în planul lui Dumnezeu, însă apoi, uşor, uşor,
asupra sa prevalează calculul uman, teama pentru pielea sa, preocuparea de a fi
plăcut poporului, neîncrederea în Samuel şi în mod indirect în Dumnezeu, pretenția
de a gestiona singur situația… Şi aşa mor multe drumuri vocaționale. Din aceeași
contradicție umană: pe de o parte omul caută propria realizare; pe de altă
parte nu se încrede în Cel care poate să îl ajute să atingă nivelul cel mai
înalt al vieţii sale, sau se încrede doar pentru un moment, atras doar o clipă
de frumuseţea surprinzătoare a visului divin pentru el, ca şi cum ar fi fost
doar un vis, prea frumos pentru a fi adevărat; dar apoi, cu un trist realism,
preferă să se întoarcă să pască măgăriţele sale (până când le pierde sau se
lasă păcălit chiar şi de ele).
Epilogul lui Saul este cu adevărat trist. Fericirea pe care Dumnezeu i-o
rezervase a pierdut-o. Aceasta ne face să înţelegem ce se întâmplă atunci când
omul nu urmează planul vocaţional trasat de Cel Veșnic. În acel moment nu
întâlnim doar o infidelitate faţă de Dumnezeu, sau o trădare, cu consecinţe
pentru alţii, dar are loc o progresivă pierdere de demnitate chiar şi pentru
cel care a pierdut chemarea, care s-a îndepărtat tot mai mult de sine însuşi şi
de ceilalţi. Este declinul regelui Saul, tot mai mult stăpânit de sentimentele
sale necontrolare, mai ales de acea invidie, chiar criminală, faţă de David.
Dar este normal: dacă cineva nu urmează drumul trasat de Dumnezeu nu gustă
adevărata fericire, şi nu va fi capabil niciodată să vadă partea sa pozitivă.
Este evident, în acest moment, că îl va deranja mereu succesul altora,
pentru că va citi, cu tristețe, ceea ce el ar fi putut să fie, dar în schimb a
pierdut: este, de fapt, logica invidiei lui Satana faţă de neamul omenesc. El
nu va fi niciodată fericit când un semen de al său îşi va împlini viaţa şi va
devenii ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la el. Cine nu urmează propria chemare nu
poate să fie cu adevărat fericit, şi cu atât mai puţin nu va putea să se bucure
de fericirea altuia.
Samuel, omul lui Dumnezeu, a fost cel care l-a uns pe Saul ca rege, şi acum
din nou, tot Samuel, îi comunică refuzul aceluiași Dumnezeu care l-a dorit
rege. Este teribil să ne gândim la această posibilitate în viaţa celui care îl
urmează pe Dumnezeu. Este aspectul dramatic al alegerilor noastre. Aceasta ne
arată până la ce punct Dumnezeu respectă alegerile noastre.
Dacă îl va alege pe Dumnezeu, omul nu are de ce să se căiască: fericirea
este de partea lui. Acesta este misterul şi măreția chemării divine, ca un dar
şi ca o propunere care rămâne pentru totdeauna, căreia Dumnezeu îi va fi mereu
fidel şi de care nu îi va părea rău niciodată.
Cu alte cuvinte, noi oamenii, chiar dacă păcătuim şi suntem infideli,
rămânem chemaţi pentru totdeauna la fericire, deoarece nimeni nu poate să șteargă
visul lui Dumnezeu şi să facă să tacă vocea sa care ne cheamă, şi cheamă în mod
continuu, chiar dacă nu primește nici un răspuns.
Cine ştie, poate acea voce, care l-a chemat pe Saul, care cheamă şi astăzi
şi așteaptă răspuns, pronunță şi numele nostru…
2. Un exemplu din zilele noastre
Dacă Saul a gustat fericirea pe care Dumnezeu o dorea pentru el, dar a
abandonat-o urmând alte drumuri, să vedem şi un exemplu care pleacă de la polul
opus: cineva care a căutat fericirea în realizarea propriei vieţi, conform
planurilor sale, şi a găsit-o urmând planul lui Dumnezeu.
Don Pierpaolo Dal Corso: din avocat a devenit preot. A fost sfinţit pe 20
iunie 2015, de Patriarhul de Veneţia, cardinalul Francesco Moraglia. Masterat
în drept, după o perioadă de practică a avocaturii, Pierpaolo a luat şi
examenul pentru a intra în barou. Dorind să aprofundeze mai mult dreptul
familiei, s-a înscris la Facultatea de Drept Canonic din Veneţia. Aceasta a
fost circumstanța care va face să se nască un drum de urmare a lui Cristos;
care trecând prin diferite etape de formare şi discernământ, ajunge ca avocatul
să devină preot. Originar dintr-un sat din regiunea Veneto (Italia), don
Pierpaolo Dal Corso este acum responsabil de Pastoraţia Tinerilor, cu misiune
în pastoraţie vocaţională a diecezei de Veneţia.
Într-un amplu interviu acordat revistei diecezei de Veneţia, noul preot
amintea diferitele momente din viaţa sa, şi cum a perceput dorinţa de fericire
pe a împlinit-o privind spre Dumnezeu. „Când îl întâlneşti pe Domnul,
mărturisea el, te întâlneşti şi pe tine, înveţi să te accepţi aşa cum eşti, cu
limitele tale. Iar Domnul m-a însoţit mereu, m-a şi vindecat de multe
nesiguranţe şi de multă nefericire”. La începutul perioadei de studii în
Dreptul Canonic la Veneţia, în mod special colocviile cu un preot, părinte
spiritual, (om al lui Dumnezeu la fel ca Samuel în cazul lui Saul), îl conduc
pe Pierpaolo să scoată la suprafaţă un adevăr profund care în măcina de ceva
timp: „Simţeam mereu un sentiment de neîmplinire, simţeam că mă găseam parcă în
locul greșit… nu eram fericit. Sensul de nemulțumire pe care îl aveam era
pentru că Domnul mă chema pe un alt drum iar eu nu doream să accept.
În interiorul inimii mele, când în sfârşit am început să recunosc această
chemare, am aflat multă bucurie. În sfârșit am înţeles cum puteam să încep,
simțindu-mă în locul pe care Dumnezeu l-a gândit pentru mine. În inima mea
simţeam o puternică dorinţă. Iar acum trăiesc o puternică fericire pe care o
dobândesc în ciuda multor renunţări pe care le-am făcut”.
3. Privind spre Dumnezeu vom găsi mai uşor fericirea
Saul căuta măgăriţele tatălui său şi a fost găsit de Dumnezeu. Samuel, omul
lui Dumnezeu, l-a ajutat să recunoască planul de fericire pe care Dumnezeu îl
avea pentru el. Ce-i drept, Saul, după ce a gustat fericirea de a fi cu Domnul,
s-a îndepărtat de El, nu a mai dorit să urmeze misiunea sa de Rege uns de
Dumnezeu, doar pentru a fi pe placul oamenilor. Şi nu a pierdut doar regatul în
fruntea căruia a fost pus, dar şi fericirea.
Don Pierpaolo dorea să facă o carieră în avocatură, credea că a găsit ceea
ce putea face fericită inima sa. Însă şi Dumnezeu l-a căutat şi l-a chemat, iar
după multe rezistenţe, călăuzit de un om al lui Dumnezeu (părintele spiritual)
a înţeles calea lui spre fericire.
Şi acum să ne gândim la noi: viaţa, încă de la începuturile ei, nu este o
alegere ci o chemare. Nu eşti convins? Mai vrei un exemplu? TU eşti acest
exemplu: ţi-a cerut Cineva acordul mai înainte de a-ți da existenţa, de a veni
pe lume? Nu. Ai fost chemat la viaţă, iar motivul este unul singur: iubirea.
Iubirea părinţilor tăi, dar mai înainte de ei, iubirea Celui care te-a dorit,
te-a gândit şi creat!
Da! Ai fost creat din iubire, iar primul mare răspuns pe care poţi să îl
dai este DA-ul tău spus vieţii unice şi minunate! Iar acest Cineva, să o şti,
nu doar că te-a creat, dar doreşte pentru tine ceea ce este mai bun: te doreşte
cu sine pentru totdeauna, pentru a-ţi da deplina fericire şi sensul pe care îl
cauţi în viaţă. Cine nu ar dori să existe pentru a fi veşnic fericit?
Şi nu doar atât! Dumnezeu a gândit chiar şi ceva minunat pentru ca tu să îl
îţi poți împlini în viaţa ta, un plan unic care doar tu poţi să îl realizezi;
iar El pariază că tu, chiar tu, cu limitele şi slăbiciunile toate, dacă te
încrezi în El, îl poţi realiza. Da, Dumnezeu „crede” în tine, şi este gata să
îţi ofere tot ceea ce ai nevoie pentru a-l realiza. Ţie, şi numai ţie, îşi cere
doar să te încrezi în El, să „te pui în joc”, făcând ca planurile tale să
coincidă cu ale lui, aşa cum a făcut şi Saul, care a lăsat măgăriţele, sau don
Pierpaolo, care a abandonat planurile sale de avocat şi a ales să reprezinte în
lume pe Altcineva, pe Domnul Isus.
Par „lucruri din altă lume”, şi totuşi, pentru cine este atent la viaţa sa,
pentru cine priveşte spre Dumnezeu, sunt lucruri care se pot împleti în mod
perfect în inimă: de fapt, fiecare poartă în inima sa dorinţa de a realiza ceva
cu viaţa sa; de ce nu vrei să împlinești ceea ce Domnul îţi cere? Iar acest
fapt este confirmat nu doar de viaţa lui Saul, sau de istoria lui don
Pierpaolo, ci de experienţa multor oameni, bărbaţi şi femei, din Sfânta Scriptură
sau din istorie, care sunt martori autentici ai împlinirii drumului lor în
viaţă privind spre Dumnezeu.
Şi tu eşti tânăr(ă); şi tu cauţi în inima ta o iubire mai mare, o dorinţă
de fericire adevărată. Pentru a o găsi trebuie să treci peste micile tale dorințele
de realizare a ceea ce îţi este mai comod, sau a ceea ce aduce doar succes lumesc.
Privind spre Dumnezeu vei înțelege că nu mai este vorba de a te gândi că
Dumnezeu îţi impune ceva, că ar dori să te împiedice să îţi realizezi viaţa,
dar vei descoperi ceea ce Dumnezeu a gândit pentru tine, vei găsi locul unde
doar tu poţi să lucrezi şi să trăiești eterna şi deplina fericire.
·
Tu: ai
curajul să recunoști izvorul dorințelor tale?
·
Ce cauţi?
Cauţi încă măgăriţele tale, sau urmezi dorinţa lui Dumnezeu pentru tine: să
devii rege?
·
Cauţi ceea ce
împlinește doar pe moment dorinţa de fericire, sau prin renunţări şi multă
muncă vrei să realizezi visul lui Dumnezeu pentru tine, aşa cum a făcut şi don
Pierpaolo?
·
Nu crezi că
ai nevoie de un om al lui Dumnezeu (aşa cum a avut şi Saul şi don Pierpaolo)
pentru a descoperi planul de fericire a lui Dumnezeu pentru tine?
Pr. Pius Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu