Iată câteva
întrebări/provocări/ tentații care apar de obicei mai ales în faza inițială a
unei vocaţii, mai ales dacă ea este autentică. Este vorba despre probleme care
trebuie verificate, mituri care trebuie descompuse, sau pur şi simplu, atacuri
nejustificate din parte situaților, persoanelor sau, de ce nu, chiar şi a celui
rău, care se pot isca împotriva unei posibile chemări a lui Dumnezeu, pentru a
o pune în dubiu, pentru a o slăbi, pentru a o trânti la pământ.
Vom încerca, prin aceste
puţine puncte, să combatem puţin ignoranța în cauză, astfel încât o mai mare conștientizare
să ne ajute să împlinim alegeri mature. Ca și în alte cazuri, recurgerea la
ajutorul unei persoane competente rămâne de neînlocuit.
1. Chemarea lui
Dumnezeu nu ar trebui să fie ceva luminos şi însorit? De ce, în schimb, eu mă
simt tulburat de dubii şi temeri care nu mă lasă liniștit?
R. Vocaţia cheamă în joc întreaga viaţă, miza este
mare, şi ca toate lucrurile importante asumă caracteristicile unei nașteri, cu
toate fenomenele legate de ea, inclusiv durerea. Faptul că este o „naștere dureroasă”,
adică, metaforic vorbind, o alegere dificilă, nu şterge cu nimic măreția şi
frumuseţea a ceea ce se naște, care, dimpotrivă, poate să fie mai frumos şi mai
strălucitor cu cât a fost mai mult cântărit în mod matur şi responsabil.
Aşadar, faptul de a trece prin atracţii şi tensiuni,
în momentul alegerii, nu este nicidecum un semn că vocaţia este drumul greșit,
ci dimpotrivă… Este suficient să ne amintim istoria apostolului Paul pentru a
ne da cont de aceasta.
2. Presupusa
vocaţie apare în viaţa mea într-o perioadă destul de dificilă. Dacă este o
tentativă din partea mea, poate inconștientă, de a scăpa de diferite responsabilități
legate de rolul meu actual în societate sau de preocupările de zi cu zi?
Şi acesta este un element ce nu poate să fie neglijat
în momentul actual, cu atât mai mult cu cât în ambele cazuri se arată de
neînlocuit călăuzirea unei persoane profundă din punct de vedere spiritual şi
călăuzită, la rândul ei, de Duhul Sfânt (ideal ar fi un director spiritual),
care să te ajute să împlinești, cu calm şi fără forțări, discernământul
necesar. Aceasta tocmai pentru a exclude varianta ca vocaţia să fie o fugă de
ceva, în loc să fie o alegere a lui Dumnezeu. Persoana în cauză va şti să îţi sugereze
pașii concreți pentru a exclude o astfel de variantă.
3. Simt că
sunt chemat, dar mă apropii deja de treizeci de ani. Ce sens ar mai avea o
chemare la acest punct al vieţii mele?
Domnul cheamă lucrători în via sa la orice oră, iar
aspectul cel mai important nu este atât vârsta cât mai ales autenticitatea motivațiilor,
care trebuie verificate cu o atentă însoţire spirituală. Totuşi, ultimul cuvânt
îi revine responsabilului instituției religioase (seminar, casă de formare
călugărească, etc.) căruia i te adresezi. Faptul de a avea în spate o bucată de
drum deja parcursă poate să faciliteze înțelegerea dinamicii societății şi a lumii
în care te vei regăsi să lucrezi odată consacrat lui Dumnezeu, excluzând astfel
riscul unei atitudini clericale, care nu mai are motiv să existe.
Astăzi, conformarea cu această societate, conduce la a
lua tot mai târziu decizii importante, aşa cum sunt asumarea vieţii de
căsătorie, consacrarea totală lui Dumnezeu în viaţa de preoţie sau în viaţa
călugărească, precum şi multe altele. Ceea ce se pierde ca timp, va fi câștigat
din perspectiva maturității și a conștientizării. Pe de altă parte, probabil că
vei avea nevoie de un angajament suplimentar pe drumul convertirii pentru a
avea curajul de a lăsa la o parte, în lumina Evangheliei, stiluri de viață și convingeri
cristalizate, dacă nu sunt în linie cu mesajul de iubire propus de Isus.
4. Preot,
soră, călugăr… Este posibil ca Dumnezeu să mă cheme la o astfel de alegere
tocmai într-o epocă în care este o nevoie deosebită de mărturie creştină în
ambientele muncii, ale educației, ale vieții civile și familiale? Ce sens are
să te retragi în afara acestora pentru o alegere de consacrare totală?
Aceasta întrebare este puţin greșită (dacă nu chiar
prefăcută), deoarece ne-o adresăm nouă, în timp ce este o problemă ce îl
priveşte direct pe Dumnezeu. Aceasta pentru că el este cel care decide dacă o
persoană este destinată consacrării totale, sau pentru o mărturie creştină
laică în familie sau la muncă. Este o falsă dilemă, aşadar, care nu se poate
aborda la nivel intelectual într-o manieră abstractă: în schimb trebuie să
înţelegem ce ne cere Dumnezeu nouă, în mod personal, acum! Trebuie însă să
spunem că alegerea de consacrare totală lui Dumnezeu va fi mereu de o valoare inestimabilă,
deoarece Dumnezeu se foloseşte, pentru a paște turma sa, de Biserică, care la
rândul său trebuie să ofere semne vizibile în ceea ce priveşte alegerile de
viaţă; semnale clare de slujire care să permită o însoţire adecvată şi eficace
a poporului lui Dumnezeu. Apoi, pentru administrarea sacramentelor, prin care
sufletul credincioșilor este hrănit şi vindecat, prezenţa preoților şi a
diaconilor, ca ajutători ai episcopilor (care sunt succesorii apostolilor) este
absolut necesară, ba chiar indispensabilă. Faptul de a asuma o astfel de
slujire nu îndepărtează de sensibilitatea pe care aceste persoane o pot
demonstra cu privire la problemele timpului lor, însă implicarea lor va fi în
mod necesar pe un plan mai mult spiritual și mai puțin „operativ”.
5.
Cum putem vorbi despre un lucru care vine de la Dumnezeu dacă, în loc de
încurajări şi de susţinere, experimentez în mod deosebit neînţelegere şi chiar
opoziție fățișă?
În general, o vocaţie întâlneşte
dificultăţile cele mai mari chiar în primele clipe. Acest lucru obligă persoana
„chemată” să privească în interiorul ei cu onestitate, să supună unui discernământ
riguros propriile motivaţii şi să răspundă repede la întrebări care oricum vor
apărea puţin mai târziu în viaţă. Aşadar, este normal, sănătos şi salutar ca
obstacolele cele mai mari să apară imediat, iar itinerariul vocaţional să meargă
în creștere. Dar se poate întâmpla şi contrariul, adică se poate ca Domnul să
prevadă la început o viziune plăcută şi atrăgătoare a chemării, împărțind mai
apoi, în manieră oportună, elementele dificile şi problematice. Dumnezeu
dispune combinaţia corectă dintre bucurie şi greutăţi, ţinând cont de persoană,
de temperamentul său şi de istoria sa.
6.
Ce vor gândi despre mine cei care mă cunosc? Este bine să îi fac părtaşi la
încercările mele, sau nu? Voi avea susţinerea lor în vocaţia mea?
A răspunde «Da» chemării lui Dumnezeu
este şi rămâne o alegere de ruptură, o cotitură faţă de trecut, şi mai ales la
început, este necesar să avem în vedere o anumită singurătate umană, pentru a
regăsi apoi aceste legături mai solide şi mai convinse, odată consolidată
propria alegere. Spus pe scurt, important este „să jucăm curat”, având curajul
să spunem clar părinţilor, rudelor, prietenilor mai apropiaţi şi, eventual,
celui/celei cu care avem o relaţie afectivă specială, care sunt intențiile
proprii. Din motive de oportunitate, câte o dată, se poate prefera o pregătire
a acestor persoane înainte de a le anunţa, sau chiar o amânare a anunţului,
fără însă a fi nevoiți să spunem minciuni, dar pur şi simplu ţinând cont că
vocaţia, la naşterea sa, este o «creatură» fragilă care trebuie să fie
protejate de posibilele șocuri premature.
Sfătuindu-ne mereu cu directorul
spiritual, principiul valabil, în această primă fază, este mai ales cel al
„legitimei apărări”: rămânând fermi că nu există nici cea mică dorință de a
face pe cineva să sufere, aceasta nu trebuie să însemne sacrificarea propriei
vocații. Dorinţa lui Dumnezeu este oricum superioară dorinţelor oamenilor, iar
cele din urmă trebuie se alinieze cu prima şi nicidecum invers.
7.
Va trebui să las la o parte toate talentele şi calităţile mele pentru a-l urma
pe Isus? Atunci de ce mi le-a mai dat?
O temporară „suspendare” de la a face
ca talentele mele să aducă roade nu înseamnă că Domnul nu îmi va cere, mai
apoi, să le pun în slujirea unei cauze mult mai mari. Însă acum trebuie să
învâţ că talente şi calităţile mele sunt mijloace şi nu scopul suprem, care va
rămâne iubirea pentru Dumnezeu şi pentru fraţii mei. Odată dobândită această
convingere, chiar şi folosirea propriilor talente şi calităţi va deveni mai
liberă şi mai senină (şi cu siguranţă nu mai puţin rodnică).
prelucrare de pr. Pius Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu