De la magistratură la preoție

 Dumnezeu trece prin oameni iar eu am întâlnit mulți oameni de-a lungul vieții mele de magistrat. 

   Părintele Emanuel Tois are 57 de ani și este paroh în Parohia Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului din Paris. Timps de 16 ani el a lucrat ca judecător, o misiune captivantă care l-a pregătit pentru o altă misiune, aceea de păstor de suflete. 

Spune el: Am văzut multă lume suferind. Judecătorul este un om în serviciul păcii și dorește să ia decizii bune pentru oameni. Această meserie m-a învățat că ascultarea oamenilor este fundamentală. Un judecător ascultă mult oamenii. Uneori se neliniștește și se întreabă: ce pot să-i spun acestei persoane pentru a o liniști? Intenția este de a face bine și se crede că binele trece prin cuvinte. De multe ori apare teama. Atunci când asculți cu adevărat poți liniști o persoană, în acel moment ea simte că se poate descărca. Atunci când cauți ceea ce să spui, atunci nu mai asculți cu adevărat. Duhul Sfânt este și el prezent pentru a-ți insufla lucrurile pe care să le spui.

În anul 1977 în ziua când primea sacramentul mirului, Emanuel a simțit chemarea la preoție într-un mod foarte clar. Spune el: în acea zi l-am simțit cu adevărat pe Duhul Sfânt. Începând din acel moment el a luat decizia de a participa în fiecare duminică la Sfânta Liturghie. S-a ținut de promisiune și chiar a devenit ministrant. Euharistia m-a atras și m-a modelat, spune el. Sfânta Liturghie a început să ocupe un loc tot mai mare în viața sa de adolescent și nu a ezitat să își exprime vocația sa pe care o simțea tot mai intensă. În hambarul bunicii juca rolul preotului și făcea și el liturghia folosindu-se de câteva haine mai vechi și de bomboane în loc de ostii. Totul decurgea foarte calm, ca un preot adevărat.

După absovirea bacalaureatului, Emanuel le-a făcut cunoscut părinților despre dorința sa de a merge la Seminar. Fără a se opune acestei vocații, părinții i-au recomandat băiatului lor să facă mai întâi alte studii. Sfatul acesta i-a făcut mult bine, consideră el. Nu știu ce-aș fi astăzi dacă aș fi intrat atunci la Seminar, continuă el. A început să studieze dreptul , un pic din întâmplare, dar spre marea sa surpriză a început să-l pasioneze tot mai mult devenind apoi magistrat. După 16 ani de practicare a acestei meserii, dorința sa de a deveni preot a reapărut.

Totuși în dorința lui a apărut o problemă, cea a celibatului. Spune el: doream să fac această alegere cu dorința de a-l respecta și de a-l trăi în mod echilibrat. Nu suntem congelați când devenim preoți. Mi-a trebuit mult timp pentru a înțelege celibatul. De asemenea nu conștientizam nici importanța rugăciunii, totuși Domnul m-a ajutat foarte mult. Mi se părea o greutate mult prea mare, greu de purtat.  Astăzi îmi dau seama că nu este atât de greu pentru că mă încredințez în mâinile Domnului iar harul sacramental mă ajută.

Și ultimul obstacol: banii. Funcția de magistrat îi oferea o viață comodă fără a duce grija zilei de mâine. Cum să demisioneze? Cum să-și lase apartamentul său? Un preot câștigă foarte puțin. Din această cauză a intrat în panică, cum să trăiască cu puțini bani? Cu toate acestea, pentru că simțea foarte intens chemarea lui Dumnezeu a luat decizia drastică de a renunța la bunurile sale și apoi a intrat în Seminar. După această alegere a simțit o pace adâncă. A fost semnul unei alegeri bune.

Mai multe persoane l-au ajutat pe drumul său de formare, persoane care i-au transmis valori esențiale: părinții săi  prin care a descoperit frumusețea meseriei de magistrat, unchiul său preot care l-a însoțit în vocația sa, bunica sa, care deși atee, era foarte legat de ea. Aceasta i-a zis odată: tu ai șansa de a avea credință. A fost hirotonit preot la vârsta de 47 de ani. Părintele Emanuel vede o legătură între cele două meserii: Punctul comun între magistrat și preot este contactul lor profund cu omul, încheie el.

Din această mărturie vedem modul responsabil cu care Emanuel a abordat vocația sa: și-a pus serios problema celibarului, a rugăciunii, a banilor. Inițial i-a fost greu să înțeleagă fiecare aspect, dar apoi și-a dat seama că, cu ajutorul Domnului, poate să împlinească fiecare cerință cerută de vocația sa la preoție. Dumnezeu, când te cheamă, îți dă puterea și să împliniești cu responsabilitate ceea ce ține de vocația ta.

Sunt de apreciat și părinții care nu s-au opus vocației fiului lor, dar totuși i-au cerut să continue cu alte studii, pentru ca în acest fel vocația lui să se maturizeze.

   Și un ultim gând, vedem că o meserie bănoasă nu te poate împlini cu adevărat. Poți avea bani, o poziție socială înaltă, diferite relații și totuși să nu fii fericit. Vocația pe care ne-o oferă Dumnezeu ne face cu adevărat fericiți. Doar astfel putem să ne împlinim ca oameni și putem fi o lumină pentru alții.

Sursa: fr.aleteia.org