Totul sau nimic

 

Pentru aprofundarea Zilei Mondiale a Vocațiilor, Oficiul pentru vocații Iași recomandă mai ales grupurilor de tineri vizionarea mărturiei vocațională a sorei Clara Crockett.

 Clara Crockett sau căutarea Absolutului

 „Deviza vieții mele a fost totul sau nimic, a deveni o actriță celebră sau nimic. Alb sau negru. Pot spune că am căutat iubirea în locuri în care nu am găsi-o. Am avut iubiți, prieteni și prietene, mult succes în lumea teatrului, am jucat într-un film, am fost prezentatoare etc. Și cu toate acestea mă simțeam neîmplinită”.

 

Clara Crockett, o soră cu un temperament de clown, a trecut la Domnul în 2016 la vârsta de doar 33 de ani după ce un cutremur de pământ a făcut ca locuința în care se afla cu câteva tinere cărora le preda lecții de chitară, să cadă peste ea. Sora Clara a lăsat în urma ei o mărturie de viață impresionantă: „Domnul m-a învățat un lucru: cel care își pierde viața și care se uită pe sine, cel care moare pentru sine, este fericit și acesta este adevărul”.

 

Clara s-a născut în 1982 în Irlanda de Nord într-o familie catolică nepracticantă. Orașul său natal, Derry, era marcat de conflicte politice, violența și ura prezentă în societate ajung să rănească inima ei. Cu toate acestea ea reușește să anime atmosfera în sala sa de clasă imitând într-un mod foarte vesel vreun profesor sau făcând temele colegilor ei în schimbul câtorva țigări. Visul ei era acela de a deveni o actriță cu renume mondial. Astfel ea scrie piese și joacă teatru. Datorită talentului ei ajunge în televiziune la vârsta de 15 ani, unde prezintă două emisiuni la două posturi importante. Tot la această vârstă ea încetează să mai participe la Sfânta Liturghie.

 

În anul 2000, prietena ei, Sharon, o invită să meargă în Spania, călătoria fiind gratuită. Clara în vârsta de 17 ani credea că va merge la plajă și în cluburi, dar mai apoi își va da seama că era vorba despre un pelerinaj chiar în plină Săptămână Sfântă. Cu toate acestea Clara nu renunță să meargă, numele său fiind deja pe biletul de călătorie. Programul spiritual era organizat de Casa Mamei, o cumunitate religioasă recunoscută în 1994 de episcopul de Cuenca, Mons. José Guerra Campos. În primele zile ale prezenței sale în Spania, Clara pare că se plicitisește. Ajunge în Vinerea Sfântă unde participă la celebrarea pătimirii Domnului. Se așază undeva în spatele bisericii și așteaptă sfârșitul celebrării pentru a servi cina.

 

În timpul procesiunii pentru venerarea crucii se pune și ea în rând cu mâinile în buzunar. Când a venit momentul să sărute crucea, Clara a simțit un electroșoc spiritual, în acel moment a înțeles că Dumnezeu și-a dat viața în mod real pentru ea și că singurul mod de a-i răspunde este de a se oferi lui pe sine însăși. Câteva minute mai târziu ea îi mărturisește părintelui Rafael Alonso, fondatorul comunității, dorința sa de a deveni călugăriță. Totuși cum ea dorea să fie celebră, Clara se gândește la cele două „vocații” spunându-și că poate deveni o soră celebră. Domnul îi va asculta această dorință.

 

Reținem de aici o primă învățătură. Domnul a intervenit în viața ei într-un mod surprinzător, totuși, fără invitația prietenei sale, Sharon, Clara nu ar fi participat la pelerinajul organizat de comunitatea în care ea va intra câteva luni mai târziu. Inițiativele surprinzătoare ale lui Dumnezeu nu sunt pentru noi o încurajare la o lipsă de elan misionar.

După aceste zile intense, Clara se întoarce în Irlanda și aici participă la turnarea unui film. Lumea cinematografică o conduce spre alcool, țigări, droguri, relații. Ea va explica mai târziu: „credeam că nu mă voi putea opri din toate acestea. Simțeam că nu aveam puterea necesară…evident că nu aveam forța necesară, căci nu-l rugasem pe Domnul să mă ajute. Voiam să fac totul prin forțele mele. Ea va recunoaște mai apoi această stare de păcat de moarte în care a trăit, departe de harul lui Dumnezeu.

 

Asemenea Sfintei Faustina care s-a întâlnit cu Cristos în timpul unui bal, Clara primește și ea o a doua chemare divină în plină discotecă, chiar când băuse alcool peste măsură. Domnul i s-a făcut prezent și îi pune această întrebare: „De ce continui să mă rănești?”

La câteva zile după, în camera unui hotel din Londra în care se pregătea pentru turnarea unui film, ea simte foarte puternic un gol interior al existenței sale. Clara înțelege atunci că viața sa nu are sens decât dacă ea i se oferă lui Cristos.

 

Acest lucru se petrece în 2001 când intră în comunitatea surorilor Slujitoarele „Casei Mamei”, unde ea începuse itinerariul spiritual. Cu toate acestea continuă să fie deranjată de apelurile managerului său care o cheamă din nou pe platourile de filmare iar vechiul anturaj continuă să o descurajeze în urmarea dorinței sale de consacrare lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de toate acestea și a se oferi în întregime lui Dumnezeu, Clara decide să părăsească Irlanda pentru a merge în Spania.

Aici găsim o a doua învîțătură: nu putem să ne convertim doar prin propriile forțe. Pe lângă voința proprie de a lupta împotriva păcatului, este nevoie și de necesitatea de a-i cere lui Dumnezeu ajutorul conștienți fiind de cuvintele lui Cristos: „Fără mine nu puteți face nimic” (In 15, 5).

Marele sacrificiu al vieții sale a fost acela de a renunța la visul ei de a ajunge o actriță faimoasă la Hollywood: „La început aveam ispita de a privi înapoi și de a mă plânge, dar am înțeles apoi că am găsit o iubire mai mare”, spune ea.

Debutul său în viața religioasă nu a fost simplu. Inima sa rănită de violențele din Derry trebuia vindecată printr-un balsam de pace și de caritate. Efortul psihic o obosea foarte mult. Îi plăcea să atragă atenția, făcându-și intrarea solemnă în sala de mese zicând: „Iată-mă!”. Treptat, harul a ajuns să depășească această dorință de afirmare.

Toată viața sa, tot temperamentul său a condus spre dorința de a parcurge tot mai mult calea sfințeniei, iar această dorință de sfințenie a făcut să dispară toată zgura din persoanlitatea sa.

Clara pronunță primele sale voturi în anul 2006, luând numele de sora Clara Maria a Sfintei Treimi și a Inimii Mariei. În anul 2010 pronunță voturile pe viață, la 10 ani de la prima ei chemare.

De-a lungul anilor, ea desfășoară o activitate intensă în mai multe case ale comunității, în Spania, în Florida și în Ecuador. De apostolatul său beneficiază tinerii săraci care fac parte din familii în dificultate. De asemenea, participă și la alte activități cum ar fi apostolatul bolnavilor în fază terminală în perioada petrecută la Valencia.

Sora Clara avea un dar special de a atinge sufletele copiilor și a adolescenților. Un tânăr care a întâlnit-o pe sora Clara mărturisește: „Primul lucru care îmi atrăgea atenția la sora Clara, pe lângă simțul umorului și afecțiunea cu care ne primea, era modul în care ea vorbea cu Domnul”. Chiar dacă făcea o mie de mimici când spunea o glumă, atunci când se ruga, ochii ei erau asemenea unei îndrăgostite care pronunța plină de respect: „Domnul nostru”. Clara le spunea tuturor că trebuie să începi prin a fi în starea harului sfințitor, altfel restul nu servește la nimic.

O tânără își amintește despre o situație când a întâlnit-o pentru prima dată pe sora Clara atunci când ea era încă novice: „Cine este această soră ciudată cu un accent irlandez și nebună? Aceasta a fost prima mea impresie despre ea. După ce am cunoscut-o mai îndeaproape, am descoperit că a fi sfânt și a fi „cool” sunt compatibile și constituie un mod minunat de a trăi”.

 

Umorul era modul ei de a schimba o situație tensionată. De exemplu, la finalul unui campus responsabilii au cerut să se facă curățenie și acest lucru a creat o mică tensiune. Atunci Clara pentru a da exemplu și a detensiona situația a luat o mătură și a început să joace rolul unui clown.

Virtuțile sale reies clar din mărturia uneia dintre superioarele sale: „Nu știam mereu ce anume îi plăcea să facă și ce nu, trebuia eu să ghicesc. Când îi ceream un lucru, ea mereu răspundea: Desigur!”

O virtute de-a sa poate fi aceea a generozității. Ea scria aceste cuvinte cu un an înainte de a muri: „Nu pot să explic această bucurie și această dorință plină de entuziasm de a suferi pentru Domnul. Totul mi se pare derizoriu: privarea de somn, postul, căldura, slujirea celorlalți. Tot ceea ce mă costă mă umple de bucurie deoarece aceasta mă apropie de Domnul”.

Câteva luni mai târziu ea scria aceste cuvinte: „Sunt fericită! Fericită! Fericită! Chiar dacă sunt zile când multe lucruri sunt grele de împlinit. Toate acestea merită efortul de a-mi da viața pentru Dumnezeu care este atât de mare. Este ceea ce inima mea a dorit mereu și ceea ce nicio iubire umană, niciun proiect, niciun alt lucru nu a putut să mă umple. Este un alt lucru pe care Domnul mi-l amintește deseori. Sunt soră de 14 ani, iar eu cer harul de a fi slujitoare, căci, cred cu sinceritate că încă nu am ajuns să fiu astfel. Domnul îmi cere să-l iubesc cu mai multă intensitate și de a-l lăsa să-mi purufice sufletul. Rugați-vă pentru mine pentru ca că nu-i refuz nimic”.

Un cutremur de pământ petrecut pe când ea era în Ecuador a fost cel care a pus capăt pelerinajul său pe acest pământ, cutremur care s-a petrecut la 16 aprilie 2016. Clara a fost găsită sub dărămături cu o bucată de chitară în mână, aproape un rezumat al modului ei de a vedea viața.

Domnul poate a permis o viață atât de scurtă deoarece Clara nu a avut nevoie de mult timp pentru a atinge vârful vieții spirituale. Putem crede că moartea sa a permis ca strălucirea Clarei să se răspândească fără oprire. Astfel, filmul „Totul sau nimic” care povestește viața ei a fost vizionat de peste un million de ori pe Youtube. Sora Kristina Gardner, realizatoarea principală a filmului, arată până unde viața sorei Clara a reușit să inspire un mare număr de persoane.

 

Asemenea Anei Gabriela Caron pentru care s-a început un proces de beatificare sau a fericitului Carlo Acutis supranumit „tocilarul lui Isus”, și Clara Crockett este un mare mărturisitor al secolului al XXI-lea. Ea ne arată cum lumina lui Dumnezeu poate transfigura viețile noastre. Mărturia ei este un răspuns la provocările actuale cu care se confruntă mai ales tinerii.

Chiar dacă nu toată lumea poate să cânte precum sora Clara la chitară și la voce, sau lipsește talentul actoricesc, totuși setea ei de Absolut poate fi și a noastră. Putem să ne însușim o frază de-a ei și să o purtăm cu noi mereu.

 

Sursa : Clare Crockett, ou la recherche de l’absolu (magazine-zelie.com)

 

Materialul video cu subtitrare în limba română îl puteți găsi aici:

https://www.youtube.com/watch?v=sQv8db9xsks