„După ce s-au împlinit zilele purificării lor,
după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului” (Lc
2,22). Pruncul Isus intră în templu în brațele Fecioarei Maria. „Născut din
femeie, născut sub lege” (Gal 4,4), El urmează destinul oricărui
prim-născut de parte bărbătească al poporului său: conform Legii Domnului,
trebuie să fie „răscumpărat” prin jertfă, la patruzeci de zile de la nașterea
sa (cf. Ex 13,2.12; Lev 12,1-8).
Acel nou-născut, în toate asemenea celorlalți, nu
trece neobservat: Duhul Sfânt îi deschide ochii credinței bătrânului Simeon,
care se apropie și, luând Pruncul în brațe, îl recunoaște în El pe Mesia și îi
aduce laudă lui Dumnezeu (cf. Lc 2,25-32). Acest Prunc – profețește el –
va fi lumina neamurilor și slava lui Israel (cfr. v. 32), dar și „semn care
va stârni împotriviri” (v. 34), deoarece, conform Scripturilor, va împlini
judecata lui Dumnezeu. Iar Mamei uimite, bătrânul pios îi prezice că acest
lucru se va realiza prin suferință, la care va fi și ea părtașă.
La patruzeci de zile după Crăciun, Biserica
celebrează acest sugestiv mister de bucurie, care anticipează într-un fel
durerea Vinerii Sfinte și bucuria Paștelui. Tradiția orientală numește
sărbătoarea de astăzi „sărbătoarea întâlnirii”, deoarece, în spațiul sacru al
templului din Ierusalim, are loc întâlnirea dintre condescendența lui Dumnezeu
și așteptarea poporului ales.
Toate acestea capătă semnificație și valoare
eshatologică în Cristos: el este Mirele care vine să încheie legământul nupțial
cu Israel. Mulți sunt chemați, dar câți sunt cu adevărat gata să îl primească
veghind cu mintea și cu inima (cf. Mt 22,14)? În liturgia de astăzi, o
contemplăm pe Maria, model al acelora care se dedică și își deschid cu
docilitate inima pentru întâlnirea cu Domnul.
În această perspectivă, sărbătoarea Prezentării
lui Isus la Templu se dovedește a fi deosebit de potrivită să găzduiască lauda
plină de recunoștință a persoanelor consacrate, și tocmai de aceea de câțiva
ani se celebrează cu această ocazie „Ziua Vieții Consacrate”. Icoana Mariei, care
în templu îl oferă lui Dumnezeu pe Fiul, vorbește cu elocvență inimii
bărbaților și femeilor care au făcut totala dăruire de sine Domnului prin
voturile sărăciei, curăției și ascultării pentru Împărăția cerurilor.
Tema ofrandei spirituale se îmbină cu cea a
luminii, introdusă de cuvintele lui Simeon. Fecioara apare astfel asemenea unui
sfeșnic care îl poartă pe Cristos, „lumina lumii”. Împreună cu Maria, mii de
călugări, călugărițe și laici consacrați se adună astăzi în întreaga lume și
reînnoiesc consacrarea lor, ținând în mâini lumânările aprinse, ca expresie a
vieții lor aprinse de credință și de iubire.
(…) Sărăcia, curăția și ascultarea sunt trăsături
distinctive ale omului răscumpărat, eliberat în interiorul său de robia
egoismului. Liberi pentru a iubi, liberi pentru a sluji: așa sunt bărbații și
femeile care renunță la ei înșiși pentru Împărăția cerurilor. Pășind pe urmele
lui Cristos, răstignit și înviat, ei trăiesc această liberate ca solidaritate,
luând asupra lor poverile spirituale și materiale ale fraților lor.
Este vorba despre acel variat „servitium
caritatis„, care se practică în mănăstiri și în spitale, în parohii și în
școli, printre săraci și emigranți, în noile areopaguri ale misiunii. Viața
consacrată este, în mii de moduri, epifanie a iubirii lui Dumnezeu în lume (cf.
Vita consecrata, cap. III).
Cu suflet recunoscător, aducem astăzi laudă lui
Dumnezeu pentru fiecare dintre ei. Prin mijlocirea Fecioarei Maria, Domnul să
îmbogățească tot mai mult Biserica sa cu acest mare dar. Spre lauda și cinstea
numelui său și spre răspândirea Împărăției sale. Amin!
Predica
Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la
Liturghia din sărbătoarea Întâmpinării Domnului
cu
ocazia Zilei Vieții Consacrate, 1 februarie 2003
preluat
de pe www.magisteriu.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu