Isus iese din sinagogă şi
merge în casa lui Simon Petru: începe Biserica. Începe în jurul unei persoane
fragile, bolnave: „soacra lui Simon Petru zăcea la pat, având febră”. Isus o ia de mână, o ridică,
o eliberează, iar ea, ne mai fiind reținută de problemele sale, poate acum să
se ocupe de fericirea celorlalţi, care este adevărata vindecare pentru toţi.
„Iar ea a început să îi
slujească”: Evanghelistul Marcu foloseşte acelaşi verb pe care îl utilizează în
relatarea îngerilor care îi slujeau lui Isus în pustiu, după ispitiri. Femeia
care era considerată o nulitate, este asimilată îngerilor, creaturile cele mai
apropiate de Dumnezeu.
Această relatare a unei
minuni umile, atât de neînsemnată, fără nici măcar
un cuvânt din partea lui Isus, ne poate ajuta să încetăm cu teama noastră şi cu
conflictele împotriva febrelor şi problemelor noastre. Ne poate inspira să
credem că orice limită umană este un spațiu al lui Dumnezeu, locul unde se
manifestă puterea lui.
Apoi, când s-a înserat, sfârșită
fiind sâmbăta cu cele 1521 de interdicții ale sale (interzicea chiar şi vizitarea
bolnavilor) toată durerea orașului Cafarnaum se revărsa la poarta casei lui
Simon Petru: întregul oraş era reunit în faţa porţii. Înaintea lor se află
Isus, în picioare pe prag, loc fizic şi loc al sufletului; în faţa lor este
Isus, în picioare, între casă şi stradă, între casă şi piaţă; Isus iubeşte
porţile deschise ce permit să intre priviri şi stele, polenul cuvintelor și
riscul vieții, al durerii și al iubirii; iubește porțile deschise de Dumnezeu.
Aceste vindecări împlinite după
apusul soarelui, când începea noua zi, sunt experimentarea unei lumi noi,
relatată în ritmul Cărții Genezei: şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Minunea,
în frumuseţea sa tinerească, este începutul unei noi zile, prima zi a vieţii
vindecate şi îndreptată spre înflorirea sa.
„Dimineaţa, încă pe
întuneric, a ieșit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga”. O zi şi o seară
pentru a se gândi la om, o noapte şi un răsărit pentru a se gândi la Dumnezeu. Pentru
că în viaţă sunt izvoare secrete de care putem să apropiem buzele. Pentru că
fiecare trăieşte din izvoarele sale, iar mai înainte de izvoare este Dumnezeu.
Isus, chiar dacă este asediat, ştie să inventeze spaţii. În noapte! Acele spatii
secrete care oferă sănătate sufletului, față în față cu
Dumnezeu.
Simon Petru pornește pe
urmele sale: nu un discipol care îl urmează pe învăţătorul său, dar îl urmărește, îl caută
cu teamă; îl găseşte şi îi întrerupe rugăciunea: „toţi te caută”, lumea te vrea,
iar tu stai aici pierzând timpul; ai avut un mare succes la Cafarnaum, să îl
cultivăm.
Dar Isus nu este deacord! „Să mergem în
altă parte”. Caută alte sate, o altă femeie care trebuie ridicată, o altă
durere care trebuie îngrijită şi alinată. În altă parte, unde este mereu nevoie
de eliberarea de demoni a existenţei şi a credinţei, anunțând că Dumnezeu este
aproape de tine, cu iubirea, şi vindecă tot răul vieţii.
după E. Ronchi, Ristoro dell'anima: la preghiera notturna
del Signore
pr. Pius Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu