Postul Mare ne surprinde şi în
acest an cu Evanghelia Schimbării la Faţă, un fragment plin de soare şi de
lumină, care dă aripi speranţei noastre. O pagină de teologie în imagini: este
vorba de a-l vedea pe Isus ca pe soarele vieţii noastre, iar viaţa noastră să
se mişte sub soarele lui Dumnezeu. Isus cheamă din nou cu sine pe primii
discipoli; totul este relatat din punctul de vedere al discipolilor, din ceea
ce li se întâmplă lor, de pe calea pe care şi noi putem să o străbate pentru a ajunge
să ne bucurăm de frumuseţea luminii. „I-a dus deoparte, pe un munte înalt numai
pe ei şi i s-a schimbat înfăţişarea înaintea lor”: munții în Biblie sunt
locuinţa lui Dumnezeu, dar oferă şi posibilitatea unei priviri noi asupra
lumii, surprinse dintr-un nou unghi, observată din înălţime, dintr-un punct de
vedere inedit, punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Înțelegerea noastră, inteligența
noastră, lumina noastră nu ne sunt suficiente, lucrurile în jurul nostru nu
sunt clare, istoria şi căile viitorului deloc evidente. Asemenea lui Petru şi a
celor doi însoţitori, şi noi suntem cerşetori de lumină, cerşetori de sens şi
de cer. Iar credinţa pe care o căutăm este „viziune nouă asupra lucrurilor” (G.
Mannucci), „vederea lumii într-o altă lumină” (M. Zambrano).
Petru ne deschide drumul cu exclamația
sa extraordinară: „Învăţătorule, e bine că suntem aici”. Şi aş dori, bâlbâind
asemenea primilor ucenici, să spun că şi eu am atins, cel puţin câte o dată, frumuseţea
de a crede. Că şi pentru mine a crede a fost dobândirea frumuseții de a trăi.
Credinţa vie coboară dintr-o uimire, dintr-o îndrăgostire, dintr-un „ce
frumos!” care tremură în ochi şi în voce. Puterea inimii lui Petru este
descoperirea frumuseții lui Isus, de aici vine elanul să acţioneze (să facem
aici, imediat…). Mi se întâmplă şi mie: viaţa nu merge înainte prin porunci sau
interziceri, dar printr-o seducere. Iar seducția se naşte dintr-o frumusețe,
cel puţin întrezărită, chiar dacă doar puţin, chiar dacă doar pentru sclipirea
unui moment: chipul frumos al lui Isus, privirea aruncată asupra abisului lui
Dumnezeu. Privesc cei trei, se emoționează, sunt uimiți: în faţa lor s-a
deschis revelarea minunată a unui Dumnezeu luminos, frumos, solar. Un Dumnezeu
care trebuie gustat, un Dumnezeu care ne uimește. Şi care în orice fiu al său a
semănat marea sa frumusețe.
«Apoi a venit un nor care i-a
învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: „Acesta este Fiul meu cel iubit,
ascultaţi de el!”». Isus este Vocea devenită chip. Misterul lui Dumnezeu este
de acum în întregime în Isus. Iar pentru noi, căutătorii de lumină, este trasat
drumul care învaţă: ascultaţi-l, dăruiți timp şi inimă Cuvântului, până acolo
încât să devină carne şi viaţă. Şi apoi urmați-l, iubind lucrurile pe care le
iubeşte el, preferând pe cei pe care îi preferă el, refuzând tot ceea ce refuză
el. Şi atunci vom vedea picătura de lumină ascunsă îi inima vie a tuturor
lucrurilor, vom vedea un mugur de lumină care iese şi creşte în noi.
pr. Pius Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu