Ispitirea: o alegere între două vieţi

Prima lectură din prima duminică a Postului Mare, vorbeşte despre un Dumnezeu care inventează curcubeul, această îmbrăţişare dintre cer şi pământ, care reinventează comuniunea cu fiecare fiinţă care trăieşte în fiecare trup. Acest Dumnezeu nu te va părăsi niciodată. Tu îl poţi părăsi, dar el nu, nu te va părăsi niciodată.

Evanghelia după sfântul Marcu nu relatează, spre diferenţă de Luca şi Matei, conţinutul ispitirilor lui Isus, dar ne aminteşte esenţialul: „Duhul l-a dus pe Isus în pustiu. Iar în pustiu a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana.” În acest loc simbolic Isus joacă partida decisivă, chestiune de viaţă şi de moarte. Ce tip de Mesia va fi? Venit pentru a fi servit sau pentru a sluji? Pentru a avea, pentru a urca, pentru a comanda, sau pentru a coborî, pentru a se apropia, pentru a dărui?

Ispita este mereu o alegere între două vieţi, ba mai mult, între două iubiri. Şi, fără alegeri, nu putem trăi. „Înlăturați ispitele şi nimeni nu se va mai slava” (Abba Anton al deşertului), pentru că ar lipsi marele joc al libertăţii, cel care deschide întreaga secțiune a legii în Biblie: eu pun în faţa ta viaţa şi moartea, alege! Prima dintre porunci este un decret de libertate: alege! Nu rămâne inert, pasiv, tolănit. Şi este ca o implorare pe care Dumnezeu însuşi o adresează omului: alege, te rog, viaţa! (Deut 30,19).

Care poate să însemne „alege umanul în locul neumanului” (D.M. Turoldo), alege mereu ceea ce constituie şi face să crească viaţa ta a altora în umanitate şi demnitate.

Din pustiu ia început anunțul lui Isus, visul vieţii sale. Primăvara, a noastră şi a lui Dumnezeu, nu se lasă înspăimântată de niciun pustiu, de niciun abis de pietre. „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu. şi spunând: «S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiți-vă şi credeţi în evanghelie!»” 

Conţinutul anunţului este Evanghelia lui Dumnezeu. Dumnezeu ca o veste bună. Până atunci nu era deloc evident acest lucru. Nu toată Scriptura este Evanghelie; nu este toată frumoasă, nu este doar o veste fericită; uneori este amenințare şi judecată, deseori este poruncă şi dispoziție. Dar caracteristicile originale ale rabinului din Nazaret este să anunțe Evanghelia, un cuvânt care întăreşte viaţa: Dumnezeu s-a apropiat, şi împreună cu el este posibil un cer nou şi un pământ nou.

Isus trece iar în urma lui, pe străzile oraşelor şi satelor, rămâne o dâră de polen de Evanghelie, un ecou în care vibrează mireasma frumoasă şi bună a bucuriei: este posibil să trăieşti mai bine, o lume cum o visează Dumnezeu, o altfel de istorie iar acel rabin pare să îi cunoască secretul.

Convertiţi-vă… ca şi cum ar spune: îndreptaţi-vă spre lumină, pentru că lumina este deja aici. Şi este ca o mişcare continuă a florii soarelui, orientarea sa tenace spre plinătatea şi frumuseţea luminii. Spre Dumnezeul lui Isus, şi spre chipul său de lumină.

pr. Pius Petru Iancu