Cine este preotul?

 

Preoții nu sunt funcționari ci păstori după imaginea lui Isus bunul păstor care își dă viața pentru oile sale (cf. In 10,11).

 

Vocațiile în Biserică sunt diferite. Cei mai mulți dintre laici sunt chemați la căsătorie prin care primesc darul de a planta sămânța Evangheliei în mijlocul lumii. Unii creștini sunt chemați la viața consacrată pentru a-l urma pe Cristos mai îndeaproape prin profesarea sfaturilor evanghelice, sărăcia, castitatea și ascultarea, pentru ca astfel să-și manifeste iubirea lor față de Dumnezeu, față de Biserică și față de oameni.

 De ce avem nevoie de preoți?

Avem nevoie de preoți pentru a se ocupa de nevoile parohiei pentru ca aceasta să poată funcționa?

Avem nevoie de preoți pentru o anumită asociație sau pentru a conduce un consiliu parohial?

Sau poate pentru a organiza anumite activități parohiale sau pentru a-i înregistra pe cei nou-născuți și pe cei morți?

Motivul pentru care avem nevoie de preoți este acela că Isus are nevoie de ei. Isus îi alege pe preoți așa cum i-a ales pe apostolii săi dintr-o mare mulțime.

De ce îi alege Isus pe preoți?

 1.     Pentru a vesti Evanghelia

 Avem nevoie de preoți pentru ca Evanghelia să fie vestită. Unii ar putea să zică: Sunt atâția laici care proclamă Evanghelia. În Biserică au existat mereu creștini nehirotoniți care au predicat evanghelia. Este adevărat, dar un preot predică altfel decât un laic. Cum?

 Precum apostolii și succesorii lor, preoții proclamă Evanghelia, având garanția că ceea ce ei spun, este Cristos cel care o spune. Acest har este legat de hirotonirea primită. Este o problemă legată de credință. Se poate întâmpla ca un preot să nu predice așa frumos precum un laic talentat. Dar lipsește garanția că acel cuvânt vestit de laic este cuvântul lui Isus.

Preotul nu este un orator ci un predicator, între cele două caracteristici este o diferență. Oratorul se bazează pe diferite aspecte tehnice de exprimare, pe cunoașterea unor metode de enunțare a cuvintelor. El poate face totul perfect. Cu toate acestea, predicatorul este mandatat, cu garanția că este trimis de însuși Isus Cristos care îl susține. Când predicatorul vorbește, este ca și cum Isus ar vorbi astăzi.

 2.     Pentru a celebra

 Mulți creștini pot anima un serviciu liturgic. În ce fel diferă acțiunea unui preot față de aceea a unui laic?

Diferența o fac cuvintele consacrării: Acesta este trupul meu, acesta este sângele meu. Este vorba despre adevăratul trup și sânge al lui Cristos, chiar dacă cuvintele consacrării nu sunt spuse cu intonație. Garanția că aceste cuvinte sunt ale lui Isus este legată de harul hirotonirii.

  3.     Pentru a se oferi pe sine

Al treilea rol al preotului este acela de a prezida/conduce o comunitate. Dar există laici care o pot face mult mai bine. Unde este diferența?

Nu este vorba despre faptul că preotul are un impact mai mare, mai multă experiență cu oamenii, că este un bun organizator. Preotul nu este un șef ci un păstor. Un păstor îi reunește pe oameni pentru a-i conduce spre iubirea față de Dumnezeu și față de semeni. Inima lui este oferită în întregime credincioșilor. Un animator nu trebuie să-și dea viața pentru grupul său, un primar nu este obligat să-și dea viața pentru comuna sa. Nu aceasta este sarcina lor. Păstorul, în schimb, își dă viața pentru turma încredințată.

Pe scurt: preotul vestește, celebrează și conduce o comunitate într-un mod diferit ca acela al unui orator, animator sau șef. Această diferență ține de hirotonirea primită.

Dacă tu îmi ceri să demonstrez aceasta, îți spun că nu o pot face. Fără credință, nu putem înțelege semnificația preotului. Aceasta este drama timpului nostru. Ne bazăm pe psihologie, sociologie, antropologie și nu suntem capabili să privim lucrurile, persoanele, situațiile din perspectiva credinței.

 Preotul se oferă în întregime și pentru totdeauna

 Preotul este delegat să acționeze nu în nume propriu ci în numele lui Isus, cu el și în el. Isus vorbește în preot, celebrează în el și conduce prin el. Este important ca preotul să conștientizeze că Isus Cristos este prezent în el într-un mod particular, ca și Cap al Bisericii sale.

Preoția este o vocație, nu o meserie. De aceea i se cere preotului de a se oferi în întregime și întotdeauna. Acest lucru nu este cerut oricui, ci doar lui. De ce?

Dacă el vorbește cu adevărat în numele lui Isus, dacă el celebrează în persoana sa și prezidă în numele său motivat de iubire față de comunitatea sa, atunci el o face nu cu un contract limitat, ci motivat de un dar primit pentru totdeauna. Preotul nu acționează într-o asociație temporară asemenea uneia care dorește să construiască un pod sau o autostradă.

Când preotul acționează motivat fiind de o vocație în slujirea lui Dumnezeu, aportul său nu este unul temporar, pasager, ci pentru totdeauna. De aceea angajarea sa trebuie să fie definitivă. De aceea preoția nu poate fi ceva temporar, doar pentru un timp.

Serviciul de corist sau de președinte al consiliului pastoral sau de catehet etc. nu este definitiv ci temporar.

Misiunea unui păstor care acționează în numele lui Cristos nu poate avea un termen, Cristos îl locuiește și îl păstrează pentru sine pentru totdeauna.

Este posibil ca un preot să nu fie un bun animator precum un laic, căci preotul nu este un animator ci un celebrant. Cuvintele și gesturile sale pe care le manifestă în sacramentul reconcilierii ori în cel al euharistiei, sau în cel al ungerii bolnavilor, sunt identice cu cuvintele și gesturile lui Isus. Ele au aceeași eficacitate și aceeași forță.

Sursa : oeuvredesvocations.fr

Cardinal Godfried Danneels