Interviu cu părinții unui preot nou sfințit

 

              

 Fiul meu, acum că ești preot, ai grijă de mâinile tale…!

Marta și Manuel Candela sunt părinții preotului Manuel Ignacio, hirotonit la 5 mai 2018 la Roma. Cu câteva zile înainte de hirotonire, părinții au răspuns la următorul interviu.

 

1.      Fiul dumneavoastră va fi hirotonit preot peste câteva zile. Ce sentimente vă cuprind?

 Marta: Multă bucurie, emoție și, sincer, sunt un pic nervoasă (spune aceasta surâzând) și foarte emoționată pentru faptul că fiul meu este pe punctul de a deveni preot.

Manuel: Eu sunt sub șoc pentru că favoarea pe care am primit-o este foarte mare. Mă întreb mereu cum aș putea să-i mulțumesc Domnului. Simt o bucurie foarte profundă.

 2.      Ce înseamnă pentru niște părinți creștini faptul de a avea un copil preot ?

 Marta: În ultimele luni m-am întrebat ce a stat în spatele acestei binecuvântări, deoarece, fiul nostru, singurul nostru băiat pe lângă cele patru fiice, va celebra euharistia în fiecare zi și va administra sacramentele. Dumnezeu și-a îndreptat privirea spre noi pentru ca fiul nostru să fie ministrul său pe acest pământ, pentru ca el să ierte, să boteze, să mângâie, să sfătuiască, dar mai ales, să facă să vină Isus în Euharistie. Nu am cuvinte pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu.

Manuel: În fiecare zi noi ne rugăm pentru ca el să rămână fidel și să persevereze în vocația sa, deoarece, într-o anumită măsură, aceasta ne privește și pe noi. Hirotonirea sa nu ne oferă și nouă un caracter de neșters, dar cu siguranță ne dă noi obligații. Sau mai bine zis, avem aceleași obligații dar mult mai puternice. Suntem părinții copilului nostru și părinții unui preot: simțim că trebuie să ne rugăm pentru el continuu.

 3.      Ați așteptat acest moment toată viața voastră? Copilul vostru a arătat anumite dispoziții spre această vocație încă de când era mic?

 Marta: Nu m-am gândit niciodată că unicul meu băiat va ajunge preot. Mi-a fost frică să mă gândesc la așa ceva. Prima dată când m-am gândit a fost când fiul meu mi-a spus că pleacă la Roma. A fost într-o zi când el venea să servească prânzul cu noi. În acel moment am început să plâng. Înainte, nici nu mă gândeam pentru că avea serviciul lui, ieșea cu prietenii, juca fotbal, ducea o viață normală. Acum înțeleg că Dumnezeu îl cheamă în mijlocul unei vieți normale.

Manuel: Eu, din contră, m-am gândit mult la aceasta, încă din momentul când a fost botezat. După botez, preotul l-a luat în brațele sale, s-a apropiat de statuia Sfintei Fecioare Maria, l-a ridicat spre ea și i l-a oferit. Pentru mine a fost ca o ofrandă foarte profundă, mai mult decât o ofrandă care se face în mod obișnuit. Aceasta m-a costat mult în sensul de a îndrăzni să cer de la Dumnezeu vocația la preoție pentru fiul meu. Este un lucru atât de mare; mai mult decât tații, mamele ar treui să ceară acest dar pentru că ele sunt mai grijulii. Mi se părea că era prea mult pentru mine să cer de la Dumnezeu acest lucru.

 4.      Care va fi rolul vostru în misiunea sa de acum înainte ?

 Marta: Fiul meu are harul sacramental și mă rog ca el să rămână fidel, dar de ceva vreme, mă gândesc că el are nevoie de noi, ca și părinți, pentru a ne ruga mai mult și a fi alături de el. Din partea noastră, noi ne rugăm lui Dumnezeu, cerem mijlocirea îngerilor și a întregii noastre familii care este deja în cer, de a-i oferi tot ajutorul de care are nevoie pentru a fi un preot bun. Fiul meu are nevoie de mine, are nevoie de mine în fața Domnului. Trebuie să am grijă de a nu critica, de a trăi caritatea, așa cum ne îndeamnă papa Francisc, chiar dacă el are harul sacramental, noi trebuie să-l ajutăm.

Manuel: Trebuie să mă rog mult pentru el, în fiecare zi, în fiecare moment.

5.      Marta, în urmă cu un an și jumătate, un cumnat de al tău a murit. Știu că ați fost foarte apropiați…

 Marta: A trecut mai mult de un an de când cumnatul meu, Augustin, a murit. Era mai în vârstă decât mine. Era soțul unei surori de-ale mele mai mari. Eu am fost ultimul copil din cei 12 la părinți. Augustin era membru laic în comunitatea Opus Dei de foarte mult timp și era tatăl a doi preoți. Când m-am dus la spital să-l salut pentru ultima dată, el m-a întrebat: ce vrei să-i spun Sfintei Fecioare când o voi vedea ? I-am răspuns : Cere-i ca atunci când Manuel va fi hirotonit preot, el să fie un preot sfânt. Altfel, prefer ca el să nu fie hirotonit.

 6.      Când sfântul Josémaria i-a spus tatălui său că dorea să meargă la seminar, acesta l-a asigurat că nu se va opune vocației sale, dar l-a făcut atent asupra greutăților pe care le presupune preoția. Aceste dificultăți le simțiți și voi?

 Marta: Noi știm că fiul nostru nu va fi singur, deoarece în Opus Dei se va simți ca într-o familie. El și-a oferit toată inima sa Domnului încă de când era tânăr și l-am văzut mereu bucuros.

Manuel: Noi eram foarte surprinși că la vârsta de 16 ani mergea foarte des la liturghia de la ora 6.30 chiar și iarna. Îl vedeam foarte fericit. Preotul trebuie să fie astfel, fericit, deoarece el nu mai trăiește pentru sine ci doar pentru ceilalți pentru care oferă timpul său, angajarea sa, munca sa.

 7.      Ce sfat i-ați dat înainte de hirotonire?

 Marta: Acela de a se ruga foarte mult și de a avea o evlavie deosebită față de sfânta Fecioară Maria. Dacă el rămâne legat de ea, nimic rău nu i se va întâmpla și va fi un preot bun. Maria este cea mai bună mamă atât în cer cât și pe pământ.

Manuel: Eu nu am avut mereu curajul de a-i da sfaturi, indiferent de ceea ce ar fi fost, totuși i-as da un sfat mai materialist: ai grijă de mâinile tale, deoarece vei avea nevoie de ele pentru a-l aduce pe Domnul în această lume.

 8.      Ce sfat v-a fost dat?

 Marta : Un preot m-a sfătuit ca în aceste zile să recit imnul Magnificat pentru a-i mulțumi Domnului pentru lucrurile mari pe care le-a făcut în familia noastră. În aceste zile mă gândesc la versetul unui psalm: Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi și suntem plini de bucurie (Ps 126, 3)

 9.      Cum poate un preot să fie aproape de familia sa?

 Marta: Am putea spune că în familie preotul este o referință morală. Știind că el se roagă pentru lumea întreagă, că are grijă de noi și că ne va ajuta în momentul morții, aceasta ne face să ne simțim plini de pace. A avea un preot în familie înseamnă a avea un pașaport pentru a fi mai aproape de Domnul, atât pentru părinți cât și pentru frații și surorile lui.

Manuel: De multe ori nu știm cum să facem ca membrii unei familii să fie mai aproape de Domnul; preoții o fac în mod natural, chiar cu persoane foarte îndepărtate de credință. Preoții privesc în alt mod aceste persoane decât noi. A avea un preot în familie este o mare provocare, este o invitație pentru toți de a se comporta diferit.

Marta: De un an de zile, multă lume îmi spune cu diferite ocazii: ce noroc ai tu! Bunul Dumnezeu v-a privit cu predilecție și v-a oferit o vocație la preoție pentru fiul vostru. Ce poate o mamă să-și dorească mai mult pentru fiul ei.

(Sursa: opusdei.org)