Una dintre paginile cele mai
frumoase în care apare apărată esenţa creștinismului, lucrurile determinante
ale credinţei: aşa cum Tatăl m-a iubit pe mine, la fel v-am iubit şi eu pe voi,
rămâneţi în această iubire. Un cânt ritmat pe vocabularul iubiților: a iubi,
iubire, bucurie, plinătate… „Trebuie să ne întoarcem cu toţii să-l iubim pe
Dumnezeu ca îndrăgostiţi, şi nu ca servitori” (L. Verdi).
Şi există un drum, chiar uşor,
indicat de cuvintele: „rămâneţi în iubirea mea”, deja sunteţi în interior,
atunci rămâneţi, nu plecaţi, nu fugiţi. Deseori noi rămânem, dar de multe ori ne
apărăm de iubire, avem amintirea atâtor răni şi deziluzii, ne așteptăm la
trădări. Însă Învăţătorul, vindecătorul lipsei de iubire, propune pedagogia sa:
Iubiţi-vă unii pe alţii. Nu simplu: iubiţi. Însă: unii pe alţii, în
reciprocitatea dăruirii şi primirii. Pentru că a iubi poate să fie suficient şi
să umple o viaţă, însă a iubi, iubiţi fiind în schimb, este suficiente pentru
multe vieţi.
Apoi cuvântul care face diferenţa
creştină: iubiţi-vă aşa cum v-am iubit
eu. Asemenea lui Cristos, care spală picioarele alor săi; care nu judecă şi nu
alungă pe nimeni; care în timp ce îl rânești te priveşte şi te iubeşte; în
căutarea ultimei oiţe cu o gingăşie combativă; uneori un erou curajos, alte ori
gingaș ca un îndrăgostit. Înseamnă să îl luăm pe Isus ca măsură înaltă a
trăirii. De fapt, când trăim o credinţă adevărată şi când este o simplă
religie? „Credinţa este când tu te faci pe tine însuţi pe măsura lui Dumnezeu;
religia este când îl aduci pe Dumnezeu pe măsura ta” (D. M. Turoldo).
Isus va fi cel care se apropie de
umanitatea noastră: voi sunteţi
prietenii mei. Nu mai sunteţi servitori, ci prieteni. Cuvânt dulce, muzică
pentru inima omului. Prietenia, ceva ce nu se impune, nu se preface, nu se
imploră. Care vorbeşte despre bucurie şi egalitate: doi prieteni sunt pe picior
de egalitate, nu există superior sau inferior, care ordonă sau care execută.
Este întâlnirea a două libertăți. Vă numesc prieteni: un Dumnezeu care din domn
şi rege se face prieten, care se pune pe aceeaşi poziţie a celui iubit.
Dar de ce trebuie să aleg să
rămân în această logică? Răspunsul este simplu, pentru a fi în bucurie: vă spun
aceasta pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
Iubirea trebuie luată în serios, este vorba de bunăstarea noastră, de bucuria
noastră. Dumnezeu, un Dumnezeu fericit („bucuria mea”), își investește
pedagogia pentru a ridica fii fericiți, care să iubească viața cu inimă liberă
și puternică și să se bucure de ea și să guste marea ei frumusețe.
Bucuria este un simptom: te
asigură că mergi bine, că eşti pe calea cea dreaptă, că drumul tău se îndreaptă
direct către inima caldă a vieţii. Isus, sărac în toate, nu a fost însă sărac
în prieteni, ba mai mult, a celebrat atât de fericit liturgia prieteniei,
pentru a face simţit în ea vibrația numelui lui Dumnezeu.
după Ermes Ronchi, „Un Dio che da signore e re si
fa amico, alla pari con noi”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu