marți, 13 iunie 2023

Sora Mihaela Maria Rodriguez: Călugăriță dominicană prin intermediul unui influencer

 

Am descoperit că fericirea 
constă în a oferi un DA necondiționat

După 24 de ani, mănăstirea dominicană Sfânta Ana din Murcia a sărbătorit o nouă profesiune solemnă, cea a unei tinere de 29 de ani, născută în România și crescută în Tenerife. Este vorba despre sora Mihaela Maria Rodriguez care a descoperit chemarea lui Dumnezeu după o adolescență departe de credință.

Mihaela Maria s-a născut în România și a fost adoptată de o familie din Insulele Canare la vârsta de 4 ani. A crescut în Tenerife, într-un mediu care nu era foarte de religios: Spune ea: Am primit Prima Sfântă Împărtăşanie şi am parcurs orele de catehism pentru primirea Mirului, dar nu am mai primit Mirul.

La scurt timp, a început o carieră în turism. Continuă ea: m-am îndepărtat de Dumnezeu; am avut o viață ca cea a fetelor de astăzi, ieșeam la petreceri și Domnul era, din ce în ce mai mult pe planul doi. Totuși Domnul mă atrăgea la el încetul cu încetul; nu știam ce vrea de la mine dar El lucra în acest sens.


Totul a început printr-un influencer de pe rețelele de socializare pe care îl iubea: este vorba despre Tamara Falco. Într-o zi, mama ei i-a povestit că această celebritate a plecat într-o mănăstire iar acest lucru i-a atras atenția Mihaelei Maria și a dorit să facă și ea o astfel de experiență, așa că a întrebat o prietenă care era creștină practicantă iar aceasta i-a povestit despre o comunitate de călugărițe dominicane.

De îndată ce le-am întâlnit pe surori, fără să știu cum este viața religioasă, am văzut ceva diferit; o fericire pe care o aveau și am vrut să știu ce era, relatează ea.

Alături de aceste călugărițe ea a avut parte de o experiență de 15 zile care a constat în parcurge același program ca al lor. Nu am simțit că Dumnezeu mă cheamă la viața consacrată, dar m-am simțit foarte confortabil, spune ea.

Vocația sa s-a dezvoltat însă mai târziu. Când m-am întors acasă, am simțit că totul era diferit: nimic nu îmi mai dădea satisfacție, lucrurile care înainte mă fascinau mi-au devenit indiferente; viața mea era în alt loc.

De atunci a început să meargă la sfânta Liturghie și să le viziteze pe călugărițe săptămânal. La patru luni după această experiență a intrat în mănăstire și, la scurt timp, a devenit novice dominicană. În anul 2019 s-a mutat în comunitatea surorilor din Murcia, la mănăstirea Sfânta Ana, unde a început să reflecteze asupra istoriei propriei familii.

Cu ajutorul surorilor și cu mult discernământ am simțit că trebuie să-mi găsesc originile, rădăcinile; că ceva lipsea din povestea mea, spune ea. A reușit să-și gasească familia biologică în România și, prin apeluri video, să își cunoască părinții și pe cei șase frați. Un an mai târziu a reușit să călătorească în țara natală pentru a-i cunoște personal. Părinții ei biologici, aflați într-o situație financiară precară, o încredințaseră unui centru pe când aceasta era bebeluș. Din cauza unei probleme de sănătate a trebuit să fie internată la spital, iar când părinții au mers să o caute, nimeni nu le spunea unde se află fetița. Aceasta dispăruse.

Sora Mihaela Maria a terminat noviciatul și a depus profesiunea solemnă în luna mai 2023 fiind însoțită de numeroși preoți și seminariști, prieteni și familie.

A fost impresionant, nu găsesc cuvinte să descriu o asemenea fericire, asigură ea. În plus, afirmă că deși a intrat în mănăstire lăsând totul, a primit mult mai mult.

Tinerilor de astăzi le este foarte frică de angajament, și mie mi-a fost; dar am găsit în el o libertate foarte mare: aceea de a împlini voința lui Dumnezeu, ceea ce îmi cere El în fiecare clipă. Am descoperit că fericirea constă în a oferi un DA necondiționat, pentru ca Dumnezeu să fie cel care face totul.

Sursa: vidanuevadigital.com

 

joi, 11 mai 2023

Tânărul bogat care a spus DA de patru ori lui Dumnezeu

 

 Vreau să devin un sfânt fără a-mi da seama!


Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor și vei avea comoară în cer, apoi vino și urmează-mă. Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat pentru că avea multe bogății. (Mt 19, 21-22). Este cunoscută această istorie a tânărului bogat din evanghelia după sfântul Matei, un tânăr dintr-o familie bogată atras de persoana lui Cristos dar incapabil să meargă până la capăt cu angajamentul său renunțând la bunurile acestei lumi, ceea ce atrage apoi completarea tristă a lui Isus: Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăția cerurilor. Mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu. (Mt 19,23-24)

La începutul anilor 30, undeva în Spania, era un tânăr bogat care avea posibilitatea de a se bucura de toată plăcerile vieții, dar cu toate acestea el a decis să renunțe la toate bunurile sale pentru a-l urma pe Cristos. De patru ori îi va cere Isus să îl urmeze, o urmare care îl va conduce până la cruce.

Acest băiat este nebun, așa le spunea apropiaților săi fratele Tescelino, un novice al mănăstirii trapiste San Isidro din Duenas în primăvara anului 1938. Acest băiat nebun era tocmai colegul său de noviciat pe nume Rafael Arnaiz Baron. Trebuie admis că din punct de vedere uman, atitudinea sa era de neînțeles. El nu se descurajează când totul pare să-l îndepărteze de viața călugărească cisterciană, astfel că el își găsește puterea în vocația sa chiar dacă în mănăstire întâmpină suferințe, mizerie, refuz, umiliri. Cu toate acestea, fără rușine și fără remușcări el reușește să ducă o viață de mănăstire eroică. Este un nebun? Nu. Rafael Arnaiz este omul din parabola evanghelică care descoperă o perlă de mare preț și decide de a vinde toată averea sa pentru a o procura.

Rafael Arnaiz Baron s-a născut la Burgos, Spania, la 9 aprilie 1911 într-o familie din înalta societate. Tatăl său era un jurist de renume, mare proprietar de teren foarte bogat. Mama sa aparținea clasei aristocratice. Cei patru copii ai familiei aveau în față un viitor strălucit. Totuși, trei dintre ei, renunță la toate bunurile lor și aleg viața consacrată. Rafael, primul născut, le va da exemplu celorlalți. În timpul adolescenței Rafael descoperă frumusețea rugăciunii. La 16 ani ani el visează să devină călugăr, totuși i se deschid și alte posibilități precum acelea de a fi un muzician de renume sau un pictor remarcabil sau un arhitect. Până la urmă alege să fie arhitect. Rafael era un băiat frumos, sportiv, elegant, un dansator neobosit, cu ochi cuceritori care atrăgeau atenția fetelor pe care le întâlnea. Cu toate aceste calități, Rafael era un tânăr serios, pios, virtuos și cast.

In anul 1929 viața sa se schimbă total. Unchiul său, ducele de Maqueda, se dedică operelor de apostolat în care își oferă toată averea sa. Astfel el a cumpărat drepturile asupra unei biografii a lui Gabriel Mossier, un ofițer francez care, după debarcarea din 1870, intră la mănăstirea trapiștilor din Chamberand. Această carte, un succes al literaturii de spiritualitate, avea nevoie de o copertă atrăgătoare pentru lectorii spanioli. Cunoscând talentul nepotului său, Maqueda îi cere lui Rafael de a face o astfel de copertă și pentru aceasta, ca să cunoască mai bine universul trapist, îl sfâtuiește să viziteze una din mănăstirile lor. Astfel Rafael ajunge la mănăstirea San Isidro. Ajungând aici nu mai are nici o dorință de a o părăsi. Avea atunci 19 ani.

Atât tatăl cât și superiorii mănăstirii îl sfătuiesc să-și termine studiile iar Rafael acceptă. După trei ani, s-a întâmplat ca într-o seară, pe când era la Madrid, o prietenă, văzându-l prea timid și retras, decide să se așeze lângă el în pat pentru a-l surprinde și a-l ispiti. În acel moment Rafael a început să se roage cu ardoare Sfintei Fecioare Maria de a putea scăpa de ispită. A decis să-și abandoneze studiile pentru a intra în mănăstirea trapiștilor. La 15 ianuarie 1934 intră în mănăstire și își ia numele de Maria Rafael. Lui Cristos îi ofer totul, i-a zis el mamei sale. Astfel tânărul novice s-a avântat în inima tăcerii claustrale, în căutarea lui Dumnezeu, departe de lume.

Primele luni ale lui Rafael în mănăstire îi aduc bucurie, chiar dacă el se consideră un novice împrăștiat, naturalețea sa și bucuria de a trăi cer să fie totuși moderate pentru a se supune regulii mănăstirii. În dorința sa de a se sfinți, sau mai degrabă de a se lăsa sfințit de Cristos, spunea deseori: vreau să devin un sfânt și asta fără a-mi da seama, pentru a evita ispita orgoliului. Rafael luptă împotriva vechiului om și triumfă asupra impulsurilor naturale pe care un tânăr din înalta societate le putea întâlni în toate privațiunile monastice, mai ales în ceea ce privește mâncarea.

Astfel el ajunge în cel mai greu moment din an: timpul postului mare în care rigorile trapiștilor sunt extreme. Astfel că nici el nu face excepție, din această cauză după Paști se îmbolnăvește. În opt zile el pierde 24 de kg, nu mai poate sta în picioare, și nu mai poate vedea. Medicul care îl îngrijește îi descoperă un început de comă diabetică. Starea sănătății lui era destul de gravă, de aceea abatele mănăstirii decide să-l trimită acasă în luna mai a anului 1934, unde ajunge aproape în agonie.

Familia îi oferă îngrijirea cea mai bună. După câteva săptămâni de tratament, se repune pe picioare, dând speranța unei vindecări totale, dar cu condiția unei îndulciri a regimului monastic. În jurnalul său care ne descoperă o spiritualitate înaltă, el descrie cât de dure sunt încercările sale prin care trebuie să treacă pentru a răspunde vocației sale, în căutarea sa de Dumnezeu. Aceste dificultăți nu sunt după planul său, totuși el este capabil să discearnă voința lui Dumnezeu iar dacă aceasta este de a-l pune la încercare, el o acceptă, descoperind astfel meritele sfântului abandon.

La începutul verii sănătatea sa părea destul de bună pentru ca în toamnă să se poată întoarce din nou la mănăstire. Planurile se schimbă când în octombrie începe revoluția spaniolă care anunță un război civil. Cei din Partidul Roșilor luptau împotriva celor bogați și a catolicilor. Printre aceștia din urmă se număra și familia lui Rafael. În ciuda violențelor, familia Arnaiz simte o mână puternică care o protejează de toate pericolele. Această protecție divină este plătită de Rafael care se îmbolnăvește din nou. Nici vorbă de a se reîntoarce la mănăstire. Medicul său este foarte clar, îi spune că nu se va mai vindeca niciodată, că nu va fi niciodată un călugăr adevărat din această cauză. Superiorii mănăstirii îi sugerează de a accepta statutul inferior de oblat. Rafael consideră acest statut umilitor și nu corespundea cu nimic aspirațiilor sale. Această situație i-a pus din nou vocația la încercare, oare Dumnezeu dorea cu adevărat ca el să fie călugăr? Această vocație de care el era foarte sigur, a devenit crucea sa și l-a condus la un început de depresie. Este scos din această stare de sora sa mai tânără, Mercedes, care se îmbolnăvește. Conform spuselor celor apropiați, fata a fost vindecată în mod miraculos datorită rugăciunilor lui Rafael. Totuși, el este prea umil pentru a recunoaște aceasta. În timp ce el veghea lângă sora sa suferindă are revelația a ceea ce Dumnezeu aștepta de la el. El scrie astfel: Doamne, dă-mi mie suferințele care mă înconjoară. Dacă pentru a te iubi, este necesară crucea, dă-mi-o mie, cu cât mai mult o port, cu atât mai mult te voi iubi.

Despuiat de orice iubire de sine, Rafael acceptă statutul umilitor de oblat, dar i se permite totuși să revină în mănăstire alături de ceilalți călugări. Ajunge aici în luna ianuarie 1935. Încercările reîncep. Confesorul său încearcă să-l convingă că locul său nu este în mănăstirea trapistă, apoi războiul civil golește mănăstirea de tinerii călugări care sunt chemați să lupte pe front. Din cauza sănătății șubrede, Rafael nu se poate înrola pentru a lupta și el. Pentru că mănăstirea era foarte aproape de linia frontului, călugării, inclusiv Rafael, au trebuit să părăsească locul.

Pentru a doua oară Rafael se întoarce la familia lui, dar chemarea divină încă zvâcnește în el. În 1936 călugării se reîntorc la mănăstire împreună cu Rafael, totuși el este pus la muncile cele mai umile, să se ocupe cu infirmeria, i se interzice să participe la oficiile zilei, prea obositoare pentru el, se supune unui regim alimentar mai ușor, ceea ce atrage critica unui frate care s-a scnadalizat din cauza acestui tratament.

Astfel el se privează singur de mâncarea de care avea nevoie și ajunge din nou se se îmbolnăvească. Trebuie să părăsească pentru a treia oară mănăstirea. În această perioadă cât a durat recuperarea lui în afara mănăstirii, el pictează, realizând astfel opere magnifice, foarte inspirate, precum tabloul cu sfântul Bernard, care va fi expus mai apoi în chilia sa.

 Această existență în aparență fericită, îi asigură lui Rafael îngrijirea de care are nevoie, totuși, el nu o dorea. Chiar dacă viața în mănăstirea San Isidro a devenit un calvar pentru el, este convins că acest calvar este dorit de Cristos. El scrie astfel : nici călugăr, nici laic, sunt nimic. Nu vreau decât să iubesc. În luna decembrie a anului 1937 fratele Rafael revine în mănăstire cu această certitudine: revin pentru a muri aici.

Reintrat în mănăstire Rafael nu mai este același. O forță, o lumină emană din acest băiat epuizat, bolnav, umilit în mii de feluri. Contrar cu statutul său de oblat, superiorii îi permit să îmbrace haina pe care o poartă adevărații călugări. Rafael înțelege că statutul lui de oblat nu este decât o trecere, decât un pasaj. Astfel Rafael intră într-un colocviu în tăcere cu Cristos crucificat și va trăi timpul postului mare în unire intimă cu Domnul. În carnețelul său scrie astfel: Contemplând crucea ta, cine va îndrăzni să se plângă că suferă. Eu nu am cerut decât o mică parte. Totuși, el oferă totul, el se oferă în întregime pentru ca să primească în schimb. Considerând că nu mai este timp de a se menaja, refuză să mănânce declarând surâzând: știu ceea ce fac. Astfel are grijă ca diabetul său să-l chinuie tot mai mult, să simtă foame și sete până la maxim. Oare pe cruce Isus nu a strigat și el: mi-e sete? Pentru a liniști divinele suferințe, Rafael încetează de a mai bea. Apropiații săi vor spune mai târziu că era consumat de o flacără de iubire arzândă.

În Joia mare a anului 1938 abatele mănăstirii îi permite să îmbrace haina de călugăr iar o săptămână mai târziu la 26 aprilie 1938 își dă ultima suflare.

A fost beatificat la 27 septembrie 1992 de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea și canonizat la 11 octombrie 2009 de către Papa Benedict al XVI-lea.

Sursa: fr.aleteia.org

Ziua Mondială a Tinerilor și o vocație deosebită

 

  Știu că Dumnezeu există!

David Cueto este preot și canonic la sanctuarul Sfintei Fecioare Maria din Covadonga, situat în regiunea Asturia din nordul Spaniei. Vocația părintelui David este legată de Ziua Mondială a Tineretului care a avut loc la Koln, în Germania în perioada 16-21 august 2005 în timpul Papei Benedict al XVI-lea. În timp ce se spovedea, el a simțit că Dumnezeu există. Lucrul acesta îi va schimba viața complet.

David a crescut într-o familie catolică, dar și-a abandonat rapid credința și practica religioasă. Sacramentul Mirului l-a primit împotriva voinței sale. Cum de a ajuns la Ziua Mondială a Tineretului? Până atunci nu auzise despre o astfel de zi dar fratele său i-a propus să participe și el pentru a se distra alături de tinerii din lumea întreagă. Spune el: pe atunci, chiar dacă nu eram conștient, căutam răspunsuri la numeroasele mele întrebări. Am dorit să particip la Ziua Mondială a Tineretului nu din motive de credință ci din plăcere pentru că fratele meu mi-a spus doar despre partea distractivă a acestei zile. Cum îmi plăcea mult să călătoresc, am considerat că aceasta va fi o ocazie unică. Nu știam nimic despre Ziua Mondială a Tineretului, știam doar că voi părăsi Asturia, că va fi bine, că voi întâlni oameni distractivi, oameni buni și generoși. Toată lumea se ocupa de toată lumea. Nu mă simțeam judecat și asta conta foarte mult pentru mine.

David povestește râzând despre alte scene care l-au lăsat perplex. Spune el: odată ajuns în Germania, atmosfera era de sărbătoare, cu milioane de tineri adunați și totuși foarte liniștiți. Am avut o întâlnire apoi cu toți tinerii spanioli adunați în jurul episcopilor lor și îmi voi aminti mereu despre un lucru care mi-a atras atenția: la un moment dat s-a creat o mare agitație, s-au auzit strigăte, am văzut apoi steaguri care fluturau, credeam că voi asista la un concert, dar nicidecum nu a fost așa, mulțimea aclama și îi saluta pe episcopii care veneau în număr mare. Mi-am spus că lucrul acesta nu avea niciun sens. Să-i aclami pe episcopi? Serios! Ne-am așezat și am văzut în spatele sălii mai mulți preoți. Fratele meu mi-a spus că ei sunt acolo pentru sfânta spovadă și atunci am simțit că trebuie să mă apropii de ei. Aici am făcut experiența schimbării, a convertirii, am simțit că Dumnezeu există cu adevărat.

Chiar dacă rănile sale interioare nu s-au vindecat încă, totuși are certitudinea că Dumnezeu există. Spune el: nu pot să neg lucrul acesta pentru că l-am văzut, Dumnezeu mi s-a arătat.

La întoarcerea în Spania David le spunea prietenilor săi: nu știu cum să vă spun, știu doar că Dumnezeu există și nu pot să neg lucrul acesta. Acum trebuie să-mi construiesc viața mea și modul meu de a gândi astfel pentru că simt că el este aici și că nu va mai pleca.

 A început să se apropie de parohia din Oviedo crezând că acest moment, această euforie va trece. Totuși nu era o euforie, era începutul unei noi vieți. Când este un adevăr în spate, ea rămâne. David a început să vorbească cu mai mulți preoți pentru a afla mai multe lucruri despre religie și rămâne încântat de aceste discuții și de viața parohială, conștientizând că un creștin are nevoie de o viață comunitară. Viața Bisericii îl fascinează și vrea să o aprofundeze tot mai mult, căci cu cât cunoști mai mult, cu atât iubești mai mult, așa cum afirmă mulți sfinți.

Întărit de această experiență minunată, David a intrat în Seminar și a fost apoi hirotonit preot la 4 iunie 2017 în catedrala din Oviedo. Cum ziua Mondială a Tinerilor de la Lisabona se apropie, el îi încurajează pe toți tinerii să participe la acest mare eveniment. Spune el: cu siguranță, Ziua Mondială a Tineretului implică mult efort, oboseală, dar acolo vor fi tineri din toate țările și Domnul este prezent acolo, Domnul îi primește pe toți. Vor fi momente de convertire, de întărire a credinței, de descoperire a Bisericii universale, vor fi experiențe ecleziale importante și trebuie profitat, chiar dacă nu crezi.

Și în legătură cu tinerii care s-au îndepărtat de credință, părintele David le spune că nu vor pierde nimic ci vor câștiga foarte mult dacă vor participa. Chiar dacă nu cred, ei pot înțelege un pic din viața Bisericii, pot vedea că ea este plină de oameni buni și pot descoperi o Biserică tânără. Nimeni nu-i va judeca și nici nu va pune întrebări despre nivelul lor de credință. Va fi o experiență foarte distractivă.

Și pentru tinerii care au deja o viață creștină solidă părintele David le spune: va fi o ocazie de a vă întări apartenența voastră la Biserică, comuniunea voastră cu Sfântul Părinte Papa și de a cunoaște multe mișcări. Va fi un eveniment foarte important care vă va ajuta să vă întăriți experiența voastră de credință. Nu văd niciun motiv pentru a nu participa.



sâmbătă, 22 aprilie 2023

 

Veghe de rugăciune pentru cea de-a 60-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații

 Cântec

 Privirea iubitoare și creativă a lui Dumnezeu a ajuns la noi în mod cu totul singular în Isus. Spre fiecare dintre noi se îndreaptă această privire a lui Isus plină de iubire. Să ne lăsăm atinși de această privire și să ne lăsăm duși de el dincolo de noi înșine! Și să învățăm să ne privim și unul pe altul în așa fel încât persoanele cu care trăim și pe care le întâlnim – oricare ar fi ele – să se poată simți primite și să descopere că există Cineva care le privește cu iubire și le invită să dezvolte toate potențialitățile lor.

Viața noastră se schimbă, când primim această privire. Totul devine un dialog vocațional, între noi și Domnul, dar și între noi și ceilalți. Un dialog care, trăit în profunzime, ne face să devenim tot mai mult cei care suntem: în vocația la preoția primită prin hirotonire, pentru a fi instrument al harului și al milostivirii lui Cristos; în vocația la viața consacrată, pentru a fi laudă a lui Dumnezeu și profeție a noii omeniri; în vocația la căsătorie, pentru a fi dar reciproc și generatori și educatori ai vieții.

(Papa Francisc, Mesaj pentru A 59-a Zi Mondială de Rugăciune pentru vocații, Roma 8 mai 2022).

 Invocarea Duhului Sfânt

Pe fundal muzical, între invocații, se poate prezenta în fața altarului câte o lumânare

 Duhule Sfinte, Mângâietorule, te ador cu umilinţă şi te rog cu toată ardoarea inimii să binevoieşti a mă ajuta să primesc sfintele tale daruri. Eu nu te pot primi, Duhule dumnezeiesc, fără ajutorul harului tău prevenitor. Fără tine nu pot să-ţi fiu plăcut. De aceea te rog ca, precum ai pregătit sfânta Inimă a Mariei pentru Întruparea Cuvântului veşnic, să pregăteşti şi inima mea ca să poată primi flăcările fericite ale iubirii tale, tu care vieţuieşti şi domneşti în vecii vecilor. Amin.

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul fricii de Dumnezeu, pentru ca, având pururi conştiinţa vie a infinitei maiestăţi a Creatorului nostru şi a negrăitei lui iubiri, să fim gata a pierde toate, chiar şi viaţa, mai degrabă decât a-l supăra prin păcat. O, Marie, oglinda dreptăţii, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar care să ne dea căinţă desăvârşită pentru greşelile noastre din trecut şi putere să păstrăm cu sfinţenie poruncile lui Dumnezeu. Amin

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul evlaviei, care să ne ataşeze de Tatăl ceresc şi să ne unească cu Isus, Fratele nostru, şi cu toţi oamenii, deveniţi, prin întruparea lui, fii ai aceluiaşi Părinte dumnezeiesc. O, Marie, vas vestit de cucernicie, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar, pentru ca în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre să ne arătăm adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi fraţi pentru toţi semenii noştrii. Amin.

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul ştiinţei, ca toate lucrurile create şi toate evenimentele să ne vorbească despre Dumnezeu şi să ne îndemne la preamărirea lui. O, Marie, Chivotul legii, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar pentru ca, înălţându-ne de la cele văzute la cele nevăzute, să ne dezlipim inima de tot ceea ce este trecător, căutând numai împărăţia lui Dumnezeu şi sfinţenia lui. Amin

 

 Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul tăriei, care să ne umple de curaj întemeiat pe atotputernicia lui Dumnezeu, spre a duce la bun sfârşit tot ce ne cere chemarea noastră. O, Marie, Fecioară puternică, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar, pentru ca respectul omenesc să nu ne împiedice în îndeplinirea îndatoririlor noastre de creştini şi să fim gata de a suferi orice, mai degrabă, decât a călca poruncile lui Dumnezeu. Amin

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul sfatului, care să ne arate limpede ce trebuie să facem în orice împrejurare şi care sunt mijloacele cele mai potrivite spre a ajunge la scopul vieţii noastre. O, Marie, Maica bunului sfat, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar, pentru a putea acţiona întotdeauna, cu umilinţă şi încredere, pentru înstăpânirea împărăţiei lui Dumnezeu în noi şi în lume. Amin

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul înţelegerii, care să ne deschidă mintea spre a pricepe Cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi aşa cum ni-l vesteşte Sfânta Biserică. O, Marie, Fecioară preaînţeleaptă, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar, ca să nu ne lăsăm înşelaţi niciodată de învăţături greşite, ci Cristos să trăiască pururi, prin dreapta credinţă, în sufletele noastre. Amin

Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul înţelepciunii, care să ne lumineze ochii sufletului spre a crede cu tărie adevărurile revelate şi a vedea toate lucrurile în lumina lui Dumnezeu. O, Marie, Scaunul înţelepciunii, dobândeşte-ne de la Duhul Sfânt acest dar, pentru ca, înflăcăraţi de iubire faţă de Dumnezeu, să împlinim voinţa lui în toate. Amin.

 

Să ne rugăm:

O Dumnezeule, care prin darul Duhului Sfânt conduci credincioşii la tot adevărul, fă, te rugăm, ca în acelaşi Duh, să participăm la adevărata înţelepciune şi să ne bucurăm necontenit de mângâierea lui. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

 

Cântec

 

1.        Chemați la a fi un singur trup

 

Fiecare dintre noi face parte din Biserică ca un membru viu, mereu în relație cu ceilalți membri. Pentru a sublinia această unitate organică și vitală a Bisericii, sf. Paul folosește imaginea trupului și a diferitelor mădulare unite în unicul trup al lui Cristos prin Duhul Sfânt.

Nu este vorba despre o simplă solidaritate, dar despre o nouă logică care inspiră relaţiile în comunitatea creștină, unde fiecare este chemat să devină „o singură inimă şi un singur suflet” în „poliedrul minunat” al Bisericii lui Isus Cristos.

Susținuți de această viziune comună putem deci spune că există o vocaţie a întregului trup eclezial: aceea de a vesti Evanghelia și de a duce tuturor popoarelor mântuirea obținută de Domnul nostru Isus Cristos.

 Ascultă

 Din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni (1Cor 12,12-14)

 Aşa cum trupul este unul şi are multe membre, iar toate membrele trupului, deşi sunt multe, formează un singur trup, tot la fel şi Cristos. Căci noi toţi am fost botezaţi într-un singur Duh spre a fi un [singur] trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie liberi, şi toţi am fost adăpaţi într-un singur Duh. Trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

 Din Cartea Faptele Apostolilor (Fap 4,31-33)

 Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de mult har.

 Din Exortația apostolică postsinodală Christus vivit (206-207)

 Pastorația tineretului nu poate să fie decât sinodală, adică una capabilă să dea formă unui „a merge împreună” care implică o „valorizare a carismelor pe care Duhul le dăruiește conform vocației și rolului fiecăruia dintre membri săi, printr-un dinamism de coresponsabilitate. […]

În acest mod, învățând unii de la alții, vom putea reflecta mai bine acel poliedru minunat care trebuie să fie Biserica lui Isus Cristos. Ea poate să-i atragă pe tineri tocmai pentru că nu este o unitate monolitică, ci o rețea de diferite daruri pe care Duhul le revarsă neîncetat în ea, făcând-o mereu nouă în pofida mizeriilor sale.

 Să ne rugăm cu ajutorul câtorva pasaje din Mesajul Papei Francisc cu ocazia celui de-a 53 Zi Mondiale de Rugăciune pentru vocații (17 aprilie 2016)

 Chemarea lui Dumnezeu are loc prin medierea comunitară

Dumnezeu ne cheamă să facem parte din Biserică şi, după o anumită maturizare în ea, ne dăruieşte o vocaţie specifică. Drumul vocaţional se face împreună cu fraţii şi cu surorile pe care Domnul ni-i dăruieşte: este o con-vocaţie. Dinamismul eclezial al chemării este un antidot pentru indiferenţă şi pentru individualism. Stabileşte acea comuniune în care indiferenţa a fost învinsă de iubire, deoarece cere ca noi să ieşim din noi înşine punând existenţa noastră în slujba planului lui Dumnezeu şi însuşindu-ne situaţia istorică a poporului său sfânt.

Vocaţia se naşte în Biserică

Încă de la apariţia unei vocaţii este necesar un adecvat „simţ” al Bisericii. Nimeni nu este chemat exclusiv pentru o regiune determinată, nici pentru un grup sau mişcare eclezială, ci pentru Biserică şi pentru lume. „Un semn clar al autenticităţii unei carisme este eclezialitatea sa, capacitatea sa de a se integra armonios în viaţa poporului sfânt al lui Dumnezeu pentru binele tuturor” (Evangelii gaudium, 130). Răspunzând la chemarea lui Dumnezeu, tânărul vede cum se extinde propriul orizont eclezial, poate să ia în considerare multiplele carisme şi astfel să facă un discernământ mai obiectiv. Comunitatea devine, în acest mod, casa şi familia unde se naşte vocaţia.

 2.        Chemați la reciprocitate

Isus ne cheamă, ne invită pe toți: „veniți și vedeți”. Suntem chemați să fim ucenici, conștienți că aceasta este originea vieții creștine, fiind într-o relație strânsă cu El. Numai recuperând această dimensiune a vieții noastre de credință vom putea simți cu adevărat că suntem frați și surori ai aceluiași Tată.

 Din Evanghelia după sfântul Ioan (In 1,35-39)

În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!”. Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus. Isus, întorcându-se şi văzându-i că îl urmează, le‑a zis: „Ce căutaţi?”. Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuieşti?”. El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!”. Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.

 Cântec + expunerea Preasfântului Sacrament

 Psalmul 138

Te laud, Doamne, din toată inima,

[pentru că ai ascultat cuvintele gurii mele].

Îţi cânt înaintea îngerilor.

Mă prostern spre templul tău cel sfânt.

Laud numele tău pentru îndurarea şi adevărul tău,

căci ţi s-a mărit faima prin împlinirea cuvintelor tale.

 

În ziua în care te-am chemat, m-ai ascultat,

[m-ai îmbărbătat şi] mi-ai întărit sufletul.

Toţi regii pământului, Doamne,

te vor lăuda când vor auzi cuvintele gurii tale.

 Ei vor cânta căile Domnului,

căci mare este gloria Domnului.

 

Oricât de sus ar fi Domnul, el îl vede pe cel umil

şi îl recunoaşte din depărtare pe cel îngâmfat.

Chiar dacă trebuie să trec printr-o strâmtorare,

tu mă faci să trăiesc, în ciuda mâniei duşmanilor mei;

tu îţi întinzi mâna şi dreapta ta mă mântuieşte.

 

Domnul va duce la bun sfârşit [ceea ce a început] pentru mine.

Doamne, bunătatea ta este veşnică.

Nu părăsi, Doamne, lucrarea mâinilor tale!

 

Din Evanghelia după Sfântul Ioan (In 15, 1-8)

 Eu sunt viţa cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul. Orice mlădiţă care este în mine, şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod. Voi sunteţi deja curaţi, datorită cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în mine, şi eu în voi! După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneţi în mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel care rămâne în mine şi eu în el, acela aduce rod mult, pentru că fără mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în mine, este aruncat afară, la fel ca mlădiţa, şi se usucă; se adună, se aruncă în foc şi arde. Dacă rămâneţi în mine şi cuvintele mele rămân în voi, orice voiţi, cereţi şi vi se va face! În aceasta a fost glorificat Tatăl meu, ca să aduceţi rod şi să fiţi discipolii mei.

 Mulțumire

 În fața lui Isus din Preasfântul Sacrament dorim să ne amintim de vocația noastră și de cei care ne-au fost alături în diferite feluri și ne-au susținut: laici, persoane consacrate, preoți, părinți, frați, surori, prieteni. Arborele vieții noastre spune o poveste.

 Moment de tăcere pe un fundal muzical

 Mijlocire

 

Să ne gândim acum la cei pentru care dorim să ne rugăm pentru vocația lor, poate cunoaștem tineri care tind spre sfânta preoție ori viața consacrată sau logodnici care se pregătesc pentru căsătorie. Îi prezentăm pe toți aceștia lui Isus din Preasfântul Sacrament.

 

Tăcere pe un fundal muzical

 

3.        Rugăciunea credincioșilor

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe Sfântul Părinte Papa Francisc, pe episcopii, pe preoții și diaconii noștri.

R: Sprijină-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și îți încredințăm toate persoanele consacrate, pe prietenii noștri călugări, pe călugăriţe şi pe membrii institutelor laice.

R: Sprijină-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe toți călugării și pe toate călugărițele care trăiesc în comunități de viață contemplativă masculină și feminină.

R: Sprijină-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe toți soții creștini, pe familiile noastre și pe laicii necăsătoriți care au ales să-și trăiască vocația primită la Botez.

R: Sprijină-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe seminariștii, novicii, postulanții, logodnicii și pe toți cei care au început singuri o călătorie de discernământ asupra propriei lor vocaţii.

R: Luminează-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe toți copiii, pe adolescenți și pe tineri.

R: Păzește-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe cei căsătoriți, pe preoți, pe persoanele consacrate care se luptă în vocaţia lor sau pe care au abandonat-o.

R: Dă-le uşurarea şi speranţa Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe politicieni, pe cei cu funcții administrative, pe profesori și pe toți muncitorii.

R: Sprijină-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, te invocăm din toată inima: convertește inima și mintea celor care caută războiul și ajută-i să experimenteze iubirea și pacea ta.

R: Luminează-i cu puterea Duhului Sfânt

 Doamne, îți mulțumim și ți-i încredințăm pe cei săraci, pe prizonieri, pe migranți, pe cei exploatați și pe care suferă tot felul de violențe.

R: Susține-i cu puterea Duhului Sfânt

 Tatăl nostru

 Rugăciune pentru cea de-a 60-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații

 Tată bun, dătătorul vieții, toată creația, timpul, istoria ne vorbesc despre tine, despre iubirea ta pentru fiecare dintre noi.

Pe tine, care ne-ai chemat încă din sânul matern sădind în noi dorințe profunde de fericire și de plinătate, te rugăm să îl trimiți pe Duhul Sfânt pentru a lumina ochii inimii noastre pentru a putea recunoaște și valorifica tot binele cu care îmbogățești viața noastră.

Ajută-ne să ne lăsăm pătrunși de lumina ta pentru ca din Biserica ta să se răspândească culorile frumuseții tale și fiecare dintre noi, răspunzând propriei sale vocații, să participe la opera minunată și multiformă pe care vrei să o împlinești în lume.

Aceasta ți-o cerem prin Cristos, Domnul nostru. Amin.

 Toți să adorăm fierbine

Binecuvântarea euharistică

Cântec final

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum să facem pentru a avea vocații

 Să nu căutăm vocații de preoți ci vocații de sfinți

 Cu ocazia Zilei Mondiale de Rugăciune pentru Vocații, Oficiul pentru vocații al Diecezei de Iași vă propune spre aprofundare un interviu realizat cu părintele Stéphane Duteurtre, responsabil al Seminarului Major din Paris.

 Se vorbește mult despre o criză a vocațiilor. Ce părere aveți?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Expresia ,,criză a vocațiilor” este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Trebuie să vedem realitatea și să recunoaștem o scădere a numărului de preoți. În Franța, astăzi (2018), în jur de 850 de tineri se pregătesc să devină preoți. Când conștientizăm ce înseamnă a răspunde la chemarea lui Dumnezeu, a rămâne celibatar, a-ți oferi viața în slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor, nu putem decât să ne minunăm. Utilizând expresia ,,criză a vocațiilor”, în loc de a ne bucura, ne îngrijorăm, de multe ori fără a-i considera la justa lor valoare pe cei care deja aleg această cale. Ei nu aleg să devină preoți pe considerentul că nu au altceva de făcut. Ei sunt plini de forță, de haruri, de zel, de iubire pentru oameni. Sunt oameni de primă clasă și pe care Dumnezeu îi cheamă.

 Ce așteptați de la această zi de rugăciune pentru vocații?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Ca preot cred că această zi este o ocazie frumoasă de a aminti că poporul lui Dumnezeu are nevoie de toate vocațiile, totuși are nevoie în mod special de preoți pentru ca el să poată trăi din zi în zi vocația sa de preot, profet și rege. Mai întâi poporul lui Dumnezeu are nevoie de preoți diecezani. Ei nu sunt pentru ei înșiși ci pentru poporul lui Dumnezeu; pentru ca el să fie un popor de sfinți în mijlocul lumii trebuie ca preoții să-l însoțească, să-l ajute, să-l întărească prin învățăturile lor și prin celebrarea sacramentelor. Nu este întâmplător că Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații cade în duminica Bunului Păstor.

 Cum faceți pentru a discerne vocația la preoție?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Discernem această vocație dacă un candidat este fericit de a vesti Evanghelia și vedem aceasta prin diferitele servicii de apostolat precum catehezele sau animarea unor grupuri. Distingem această vocație și prin capacitatea candidatului de a se deschide unui studiu în ceea ce privește misterul lui Dumnezeu. Mă explic: studiile pe care le urmează seminariștii noștri nu au ca scop obținerea unei diplome, ci ele doresc să provoace inteligența lor pentru a fi penetrată de misterul lui Dumnezeu, pentru a fi capabili să dea cont de el și să se lase modelați de el. Un alt aspect, cred că cel mai important, în discernerea vocației la preoție este capacitatea candidatului de a avea grijă de ceilalți, de a se interesa de ei și chiar de a-i pune pe primul loc. Când cineva părăsește seminarul, o face în comun acord cu formatorii lui. În majoritatea cazurilor, candidatul își dă seama că nu va fi fericit și împlinit în această formă de viață, dar este și adevărat că uneori poate fi complicat de a-l face să înțeleagă. În aceste cazuri, deseori este o problemă de exercitare a libertății. Înțelegând-o în mod corect, aceasta poate declanșa în el ceva care poate să aducă roade.

 Este un profil tip al seminaristului parizian?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Este vorba despre același profil al tânărului catolic parizian. O mare parte dintre seminariștii parizieni sunt tineri care au primit o formare creștină în familie și în Scout. Pentru o altă parte, este vorba despre un alt tip de persoane: de bărbați care s-au convertit pe la vârsta de 40 de ani și alții care vin din medii total străine religiei catolice. Trebuie spus și aceasta: seminariștii sunt după imaginea catolicilor din Franța.

 În ce circumstanțe sunt mai multe vocații?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Dacă cineva intră în seminar pe la vârsta de 22-23 de ani, aceasta se datorează de cele mai multe ori faptului că a făcut parte din Scout, că a participat la Ziua Mondială a Tinerilor sau că a urmat un ciclu de formare creștină, că a participat la zile de reculegere precum cele propuse de iezuiți, pentru a discerne vocația lor. Unii dintre ei au avut și un director spiritual înainte de a intra în seminar. Pentru cei care intră în seminar mai târziu, aceștia sunt oameni a căror viață de credință a început mai târziu sau care a fost blocată la un moment dat înainte.

 Cum să facem pentru a avea vocații?

 Pr. Stéphane Duteurtre: Nu trebuie să căutăm vocațiile de preot ci trebuie să căutăm să avem vocații de sfinți. Isus nu ne spune că trebuie să avem un anumit număr de preoți pentru un oraș sau pentru o țară. Cred că sunt trei aspecte prin care putem să avem vocații sfinte: o viață de rugăciune personală, slujirea și formarea intelectuală (dacă rămânem la catehismul de la Prima Împărtășanie sau de la Mir nu vom avea o viață de credință adultă). Dacă ne îngrijim de rugăciune, de formarea spirituală a tinerilor și de a sluji, Domnul își va face partea sa.

Trebuie să înaintăm fără a ne teme și a însoți vocațiile fără a fi prea concentrați asupra lor. Și în sfârșit, așa cum tinerii au ocazia să întâlnească familii fericite, trebuie să le oferim posibilitatea de a întâlni persoane consacrate și preoți fericiți în slujirea lor.

 

Sursa: fr.aleteia.org