A renunţa pentru Domnul înseamnă înflorirea vieţii

Viaţa noastră porneşte la drum, înaintează, merge, urmează o dorinţă puternică ce se naşte dintr-o absenţă sau dintr-un gol care cere să fie umplut. Ce le lipsea celor patru pescari de pe lac pentru a-i convinge să abandoneze bărcile şi mrejele şi să pornească la drum după acel necunoscut, fără să întrebe nici măcar unde i-ar fi condus?

Aveau de muncă, aveau sănătate, aveau o casă, o familie, credinţă, tot ceea ce este necesar pentru a trăi, ţi totuşi, le lipsea ceva. Şi nu era o etică mai bună, sau un sistem de gândire mai evoluat. Le lipsea un vis. Isus este apărătorul visurilor omenirii: a visat pentru toţi ceruri noi şi pământ nou.

Pescarii știau pe de rost harta cu traseul lacului, acel cotidian mic, acel zilnic şi mic cabotaj între Betsaida, Cafarnaum şi Magdala, urmărind mişcarea peștilor. Însă simțeau îi ei dorinţa de mai mult, chemarea unei vieți cu respiraţia mai amplă. Isus le oferă lor harta lumii, ba mai mult o altă lume posibilă; oferă o altă navigare: aceea care duce la inima umanității „vă voi face pescari de oameni”, îi veţi scoate la suprafaţă de acolo unde cred că trăiesc, dar nu trăiesc, îi veţi aduna pentru viaţă şi le veţi arăta că sunt creați pentru o altă respirație, o altă lumină, un alt orizont. Veţi fi în viaţă dătători de mai multă viaţă.

Isus se adresează de trei ori lui Simon:

- roagă să se desprindă de mal: îl roagă, cere un favor, el este Domnul care nu se impune niciodată, nu invadează viaţa;

- aruncă mrejele: Simon în interiorul său poate că voia doar să se întoarcă la mal pentru a se odihni, dar ceva îl face să spună: bine, a cuvântul tău, voi arunca năvoadele. Ce îl determină pe Petru să se încreadă? Nu sunt discursuri pe barcă, doar priviri, însă pentru Isus a privi o persoană şi a o iubi sunt acelaşi lucru. Simon se simte iubit.

- nu te teme, tu vei fi: şi este viitorul care se deschide; Isus mă vede pe mine dincolo de mine, vede primăverile în iernile noastre şi viitorul care deja încolțește.

Iar năvoadele se umplu. Simon, în faţa minunii, se simte copleșit: Doamne Îndepărtează-te de mine, căci sunt un om păcătos. Isus răspunde cu o reacţie minunată care mă încântă: nu neagă aceasta, dar el nu se lasă impresionat de defectele nimănui, în prezent el caută viitorul. Şi abandonate bărcile pline cu mica lor comoară, tocmai în momentul în care ar avea cel mai mult sens să rămână, îl urmează pe Învățător spre o altă mare. Ei sunt „inima viitorului”. Merg după el şi merg spre om, acea dublă direcţie care singură conduce la inima vieţii.

Cel care a făcut asemenea lor, a experimentat că Dumnezeu umple năvoadele, umple viaţă, înmulțește libertatea, curajul, rodnicia, nu fură nimic şi dăruieşte totul. Că a renunța pentru El înseamnă a înflori.

după E. Ronchi, "Rinunciare per il Signore significa fiorire riempie la vita"

Transformarea apei în vin - minunea împlinirii vieţii noastre dacă i-o oferim lui Dumnezeu

Într-o casă din Galileea este o mare sărbătoare: porţile sunt deschise, aşa cum se obișnuiește, curtea este plină de lume, invitații par să nu fie suficienți în comparaţie cu dorinţa tânărului cuplu de a împărtăşi sărbătoare; o noapte cu făclii aprinse, o noapte cu cântec şi dans. Există o primire cordială şi pentru întregul grup care îl urmează pe Isus. Evanghelia din Cana îl surprinde pe Isus în momentele de sărbătoare ale unui prânz nupțial, printre oameni, cântând, râzând, dansând, mănâncă și bea, departe de falsul nostru ascetism. Nu în pustiu, nu pe Sinai, nu pe muntele Sion, însă Dumnezeu se lasă găsit la masă. Vestea cea bună este că Dumnezeu se aliază cu bucuria creaturilor sale, cu vitala şi simpla plăcere de a exista şi de a iubi: nunta din Cana este actul său de credinţă în iubirea umană. El crede în iubire, o binecuvântează, o susține. Crede în aşa măsură încât o transformă în temelia, locul originar şi privilegiat al evanghelizării sale. Isus începe se relateze credinţa cum se relatează o istorie de iubire, o istorie în care omului îi este mereu foame de veșnicie şi de Absolut. Inima, conform unui proverb antic, este poarta zeilor.

Şi Maria participă la sărbătoare, conversează, mănâncă, râde, gustă vinul, dansează, dar în acelaşi timp observă ce se întâmplă în jurul ei. Modul său de a trăi, atentă la toţi cei din jur, îi permite să vadă ceea ce nimeni nu vede, şi anume că vinul s-a terminat, punct de cotitură al relatării evanghelice: sărbătoarea nunților durau în Vechiul Testament, în medie cam șapte zile, (cf. Tb 11,20) dar chiar şi mai mult. Nu pâinea lipseşte, nu ceea ce este necesar pentru viaţă, dar vinul, care nu este indispensabil, în anumite momente ale vieţii poate ceea ce este cel mai inutil, cu excepția sărbătorilor sau doar pentru sporirea calității vieţii. Însă vinul este în întreaga Sfântă Scriptură simbolul iubirii fericite dintre bărbat şi femeie, dintre om şi Dumnezeu; o iubire fericită, dar întotdeauna amenințată.

„Nu mai au vin!”. O experienţă pe care am trăit-o cu toţii, când mii de dubii ne asaltează, iar iubirile sunt fără bucurie, casele fără sărbătoare, credinţa fără elan. Maria indică strada: „Faceţi tot ceea ce vă va spune!”. Ceea ce vă spune să împliniți! Împliniți Evanghelia, transformați-o în gesturi şi întrupați-o, să devină carne şi sânge. Şi astfel se vor umple vasele goale ale inimii. Iar viaţa vi se va transforma, din goală va deveni plină, din stinsă şi apatică va fi fericită. Mai multă Evanghelie echivalează cu mai multă viaţă. Mai mult Dumnezeu echivalează cu mai mult „eu”. Domnul reuşeşte să transforme viaţa noastră, care de multe ori este incoloră, fără gust, într-o viaţă frumoasă şi fericită. Dacă avem curajul să îi prezentăm apa necesităților noastre, suferinţele, deziluziile, şi să îl primim în rugăciune şi în viaţa de zi cu zi, El reuşeşte să dea un sens la tot.

Dumnezeul în care cred este Dumnezeul nunţii din Cana, Dumnezeul sărbătorii, al iubirii fericite care se află în paşi de dans; un Dumnezeu fericit că este de partea vinului celui bun, al parfumului de nard preţios, care stă de partea bucuriei, care îi sprijină pe ci săraci în pâine şi pe săraci în iubire. Un Dumnezeu fericit, care se îngrijeşte plăcerea umilă şi puternică de a trăi. Însă şi a crede în Dumnezeu este o sărbătoare, şi întâlnirea cu Dumnezeu generează viaţă, aduce înfloriri de curaj şi o primăvară continuă!

după Ermes Ronchi, "Cana, i nostri cuori come anfore da riempire"

O privire rapidă asupra lumii noastre

Dacă am putea reduce populația lumii (circa 7,6 miliarde de persoane) la un sătuc de 100 de locuitori, am avea această alcătuire:

• 60 de asiatici
• 10 europeni
• 13 americani (din sud, centru şi nord)
• 16 africani
• 1 din Oceania

Aceştia ar fi:

• 52 de femei şi 48 de bărbaţi
• 30 albi şi 70 ne-albi
• 30 creştini şi 70 necreştini
• 89 heterosexuali şi 11 homosexuali
• 6 persoane care posedă toată bogăţia şi toţi şase locuitori ai SUA
• 80 care locuiesc în case dărăpănate
• 70 analfabeţi
• 50 ar fi în condiţia de subdezvoltare
• 1 ar fi pe moarte
• 1 ar fi pe punctul să se nască
• 1 (da, exact, 1) ar fi student la universitate

A vedea lumea din acest unghi ar trebui să facă să se nască în noi dorinţa de înțelegere şi de a fi milostivi.

• Dacă în această dimineaţă te-ai trezit fără probleme de sănătate, ai avut o soartă mai bună decât milioane de oameni care în maxim o săptămână vor muri din cauza unei boli.

• Dacă nu ai trăit experienţa războiului, a izolării în închisoare, a torturii, sau nu ai simţit prea des crampele foamei, ai avut o viaţă mult mai bună decât 500 de milioane de persoane asemănătoare întru totul cu tine.

• Dacă poţi să mergi la biserică fără să te temi, fără să te simţi amenințat, violat sau ucis, ai un noroc pe care 3 miliarde de oameni nu îl au.

• Dacă ai un frigider cu ceva de mâncare, o haină pentru trup, un acoperiși pentru cap şi un loc pentru dormit, eşti deja mai bogat decât 75% dintre oamenii de pe pământ.

• Dacă ai bani la bancă sau în portofel aparții celor 8% dintre oamenii cei mai privilegiați de pe planeta noastră.

• Dacă în acest moment eşti în vacanță, pe un vapor sau într-un avion pentru a te îndrepta spre mările sudului, aparții celor 0,5% dintre oameni care se pot bucura de acest privilegiu; mulţi nici măcar nu pot să şi-l imagineze.

• Dacă citeşti aceste date eşti un om norocos, pentru că nu aparții celor 2 miliarde de oameni care nu ştiu să citească.

 O astfel de privire poate să ne facă grijulii. Sper că ne face şi recunoscători pentru că am primit în dar o ţară atât de bogată în care locuim. După ce înţelegem aceste lucruri, mai avem dorinţa de a  ne mai plânge de micile lucruri, de a mai bombănim, de a mai face viaţa cuiva cu ou şi cu oţet? Se naşte şi în noi, la acest început de an, dorinţa de a începe să aprindem lumina păcii şi mulţumită ei să privim cu ochi buni lumea? 

Din păcate, a aduce pace pe pământ nu este în puterea noastră. Dar a aprinde lumina păcii şi a dărui iertarea în familie, între prieteni şi colegi, aceasta este la îndemâna tuturor.

„Doresc cu adevărat ca fiecare dintre noi să poată deveni bogat şi să vadă, într-o zi, realizat tot ceea ce doreşte. Astfel va putea să îşi dea seama că nu acesta este răspunsul” (Jim Carry).

după Editorial, în „Tredimensioni”, 3/2018, 228-229.

Ai găsit Copilul?

Epifania, sărbătoarea căutătorilor de Dumnezeu, a celor care sunt departe, care au pornit la drum în urmarea unui profet interior, care are cuvinte asemănătoare cu cele ale lui Isaia. „Ridică-te, luminează-te”. Două verbe minunate: ridică ochii, priveşte în înălțimi şi împrejur, deschide ferestrele pentru ca şi în casa ta să se respire aer proaspăt. Priveşte, caută o fisură, un colț de cer, o stea polară, iar de acolo de sus interpretează viaţa, plecând de la obiective înalte.

Evanghelia relatează căutarea lui Dumnezeu ca o călătorie, pe ritmul caravanei, cu pasul unei mici comunități: merg împreună, atenți la stele şi atenţi unul la celălalt. Fixând cerul şi în acelaşi timp ochii celui alături de care călătorește, încetinind pasul după măsura pasului celuilalt, a celui care are mai multe dificultăți. Apoi vine momentul cel mai surprinzător: drumul Magilor este plin de erori; pierd steaua, găsesc marele oraș în locul micuțului sat; îl întreabă despre copil pe un ucigaş de copii; caută o curte regală şi găsesc o casă săracă. Dar au infinita răbdarea să reînceapă. Drama noastră nu este să cădem, dar să ne predăm în faţa căderilor.

Şi iată, au văzut copilul în brațele mamei, s-au prosternat şi i-au dăruit daruri. Darul cel mai prețios pe care magii l-au adus nu este aurul, este chiar călătoria lor. Un dar neprețuit sunt lunile petrecute în căutare, mergând şi continuând să meargă după o dorință mai puternică decât pustiul străbătut sau decât oboselile întâmpinate. Dumnezeu doreşte ca noi să îl dorim. Dumnezeu este însetat de setea noastră: darul nostru cel mai mare. 

Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Căzând la pământ, l-au adorat. Adoră un copil. Ce lecție plină de mister: nu Omul de pe cruce, nici Înviatul glorios, nu un Om înțelept cu cuvinte de lumină, nici un Tânăr plin de vigoare. Dar pur şi simplu un copil. Crăciun Dumnezeu nu este doar asemenea nouă, nu este numai un Dumnezeu-cu-noi, însă este si un Dumnezeu micuţ între noi. Iar de el nu poţi să te temi; de un copil pe care îl iubeşti nu poţi să te îndepărtezi. 

„Mergeți şi informați-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, faceți-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador!” Irod este ucigătorul visurilor încă în fașă; el este şi în interiorul nostru, este acel cinism şi acel dispreț care distrug visuri şi speranțe. Cât aş vrea să răscumpăr şi să eliberez aceste cuvinte din profeția morţii şi să le repet prietenului meu cel mai bun, teologului, artistului, poetului, omului de știință, omului de pe stradă, fiecărui: Ai găsit copilul? Te rog, caută în continuare, cu grijă, în istorie, în cărți, în inima lucrurilor, în Evanghelie şi în persoane; caută în continuare, fixând abisurile cerului şi abisurile inimii, şi apoi spuneţi-mi şi mie cum să povestesc o istorie de iubire, pentru ca să merg şi eu şi să îl ador, cu visurile mele salvate din faţa tuturor Irozilor istoriei şi ai inimii. 

după Ermes Ronchi, "Il dono più prezioso dei Magi? Il loro stesso viaggio"