Într-o casă din Galileea este o
mare sărbătoare: porţile sunt deschise, aşa cum se obișnuiește, curtea este
plină de lume, invitații par să nu fie suficienți în comparaţie cu dorinţa tânărului
cuplu de a împărtăşi sărbătoare; o noapte cu făclii aprinse, o noapte cu cântec
şi dans. Există o primire cordială şi pentru întregul grup care îl urmează pe
Isus. Evanghelia din Cana îl surprinde pe Isus în momentele de sărbătoare ale
unui prânz nupțial, printre oameni, cântând,
râzând, dansând, mănâncă și bea, departe de falsul nostru ascetism. Nu
în pustiu, nu pe Sinai, nu pe muntele Sion, însă Dumnezeu se lasă găsit la masă. Vestea
cea bună este că Dumnezeu se aliază cu bucuria creaturilor sale, cu vitala şi
simpla plăcere de a exista şi de a iubi: nunta din Cana este actul său de credinţă în
iubirea umană. El crede în iubire, o binecuvântează, o susține. Crede în aşa
măsură încât o transformă în temelia, locul originar şi privilegiat al
evanghelizării sale. Isus începe se relateze credinţa cum se relatează o
istorie de iubire, o istorie în care omului îi este mereu foame de veșnicie şi de Absolut. Inima, conform unui proverb antic, este poarta zeilor.
Şi Maria participă la sărbătoare, conversează,
mănâncă, râde, gustă vinul, dansează, dar în acelaşi timp observă ce se
întâmplă în jurul ei. Modul său de a trăi, atentă la toţi cei din jur, îi
permite să vadă ceea ce nimeni nu vede, şi anume că vinul s-a terminat, punct
de cotitură al relatării evanghelice: sărbătoarea nunților durau în Vechiul
Testament, în medie cam șapte zile, (cf. Tb 11,20) dar chiar şi mai mult. Nu
pâinea lipseşte, nu ceea ce este necesar pentru viaţă, dar vinul, care nu este
indispensabil, în anumite momente ale vieţii poate ceea ce este cel mai inutil,
cu excepția sărbătorilor sau doar pentru sporirea calității vieţii. Însă vinul
este în întreaga Sfântă Scriptură simbolul iubirii fericite dintre bărbat şi
femeie, dintre om şi Dumnezeu; o iubire fericită, dar întotdeauna amenințată.
„Nu
mai au vin!”. O experienţă pe care am trăit-o cu toţii, când mii de dubii ne
asaltează, iar iubirile sunt fără bucurie, casele fără sărbătoare, credinţa
fără elan. Maria indică strada: „Faceţi tot ceea ce vă va spune!”. Ceea ce vă
spune să împliniți! Împliniți Evanghelia, transformați-o în gesturi şi întrupați-o,
să devină carne şi sânge. Şi astfel se vor umple vasele goale ale inimii. Iar viaţa
vi se va transforma, din goală va deveni plină, din stinsă şi apatică va fi
fericită. Mai multă Evanghelie echivalează cu mai multă viaţă. Mai mult
Dumnezeu echivalează cu mai mult „eu”. Domnul reuşeşte să transforme
viaţa noastră, care de multe ori este incoloră, fără gust, într-o viaţă frumoasă
şi fericită. Dacă avem curajul să îi prezentăm apa necesităților noastre,
suferinţele, deziluziile, şi să îl primim în rugăciune şi în viaţa de zi cu zi, El
reuşeşte să dea un sens la tot.
Dumnezeul
în care cred este Dumnezeul nunţii din Cana, Dumnezeul sărbătorii, al iubirii fericite
care se află în paşi de dans; un Dumnezeu fericit că este de partea vinului
celui bun, al parfumului de nard preţios, care stă de partea bucuriei, care îi
sprijină pe ci săraci în pâine şi pe săraci în iubire. Un Dumnezeu fericit,
care se îngrijeşte plăcerea umilă şi puternică de a trăi. Însă şi a crede în Dumnezeu
este o sărbătoare, şi întâlnirea cu Dumnezeu generează viaţă, aduce înfloriri
de curaj şi o primăvară continuă!
după Ermes
Ronchi, "Cana, i nostri cuori come anfore da riempire"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu