Patru frați consacrați Domnului

 

 Uniți de Cristos însuși!

 

Qaraqosh este un mic oraș creștin din provincia Ninive din Irak ce numără în jur de 35.000 de locuitori. Orașul se mai numește Al-Hamdaniya sau Bakhdida.

Între anii 2014-2016 orașul a fost ocupat de jihadiști care au provocat multe distrugeri și au instaurat o violentă persecuție împotriva creștinilor. Cu toate acestea sunt multe familii ai căror membri s-au oferit Domnului ca preoți și ca persoane consacrate, călugări și călugărițe. Astfel, în acest oraș, iese în evidență o familie care are mai multe persoane consacrate care s-au oferit Domnului. Este vorba despre familia Al-Banna care numără opt copii, patru dintre ei au urmat vocația la căsătorie și patru vocația la viața consacrată.

 

Casa noastră era o oază care oferea ospitalitate preoților, călugărilor și diaconilor și deseori ascultam de la ei imnuri și rugăciuni, mărturisește fratele Noiran.

Părinții au reușit să ofere copiilor o formare creștină bazată pe iubirea lui Cristos și a Bisericii care au devenit centrul vieții lor. Această atmosferă familială, plină de iubire, i-a condus pe copii spre maturizarea propriei lor vocații.

 

Sora Narmin a fost prima dintre cei patru care a mers la mănăstire alăturându-se surorilor franciscane în anul 1994, pe când avea vârsta de 22 de ani. Apoi a fost urmată de fratele Nerouan care în anul 2000, la vârsta de 26 de ani a intrat în ordinul franciscan. Al treilea este fratele Noiran care în anul 2005, la vârsta de 27 de ani intră în Ordinul Dominican. Și în sfârșit, sora Nagelin s-a alăturat surorilor Sfântului Rozariu în anul 2019 pe când avea 27 de ani.

Vorbind despre cum se simt atunci când au ocazia să se întâlnească cu toții în familie, frații consacrați arată pe chipul lor o bucurie care nu provine din apartenența la diferitele ordine religioase ci din apartenența la o familie care i-a învățat mai presus de toate despre iubirea lui Cristos.

Diversitatea ordinelor religioase din care fac parte reprezintă o sursă de inspirație și de îmbogățire reciprocă pentru toți frații, trăind astfel mesajul sfântului apostol Paul care spune că avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat (Rom 12,6), după cum apostolii lui Isus având diferite daruri au fondat o Biserică Universală.

Spun ei: Scopul nu este ca noi să fim o copie a celuilalt, fiecare este unic prin darurile primite, prin stil și metodă. Important este de a ne lăsa uniți de Cristos însuși.

Fratele Nerouan afirmă că intrarea în viața consacrată nu a fost doar o idee care a apărut în mintea lor, ci mai degrabă un har special primit prin bunăvoința lui Dumnezeu, har care a izvorât și a fost încurajat de părinți.

Vorbind despre tatăl defunct Nasser Behou Yisi Al-Banna și despre mama Shams Paul Jobo Altoni, sora Narmin afirmă: Am descoperit în casa noastră maternă adevărul pe care îl afirma sfântul papă Ioan Paul al II-lea, că familia este biserica de acasă, precum familia din Nazaret.

Comunitatea din Qaraqosh, mândră de istoria ei creștină în care cultura este intim modelată de Biserică și de Evanghelie, a avut un rol important, încurajându-i pe cei patru frați de a se consacra Domnului. O mărturie frumoasă a comunității este aceea când zeci de mii de catolici participă pe străzi cu ramuri de măslin în mână, cântând: Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului, Osana! în ziua de Florii, celebrând intrarea Domnului în Ierusalim.

Chiar dacă societatea este una simplă, Biserica locală a avut un rol deosebit în dezvoltarea vocațiilor și i-a ajutat pe mulți tineri să-și descopere sensul vieții lor prin diferite seminarii, conferințe, cursuri teologice și biblice procesiuni și printr-o bogată viață liturgică.

Mama celor patru frați consacrați este plină de bucurie pentru că o parte dintre copiii ei se află în serviciul Bisericii și îi invită pe toți de a nu le fi teamă de a spune mereu da chemării lui Dumnezeu după exemplul mamei cerești, Sfânta Fecioară Maria.

 Din această mărturie vocațională observăm rolul important pe care l-a avut comunitatea creștină și apoi părinții în transmiterea vocației la viața consacrată în cazul celor patru copii ai familiei Al-Banna. Încă de mici copiii au luat contact cu preoți și persoane consacrate, formarea în familie a fost bazată pe iubirea față de Cristos și față de Biserică, comunitatea de credincioși a încurajat copiii și tinerii spre alegerea acestor forme de viață. Acestea sunt condiții esențiale și pentru noi pentru ca vocațiile să crească și în comunitățile diecezei noastre. Dacă părinții nu transmit un spirit creștin activ copiilor lor, dacă comunitățile nu oferă o mărturie publică de credință ci se închid în spațiul lor, atunci e greu să apară vocațiile. Trebuie să redescoperim importanța formării religioase, a unei trăiri autentice a credinței și a manifestării ei cu mult curaj în fața celorlalți, mai ales față de copiii și tinerii noștri.

Să fim conștienți că Dumnezeu este bogat în darurile sale și ne poate oferi în continuare vocații numeroase dacă le cerem. Să avem această disponibilitate de a ne ruga pentru vocații, de a le încuraja printre adolescenți și tineri și de a ne trăi cu bucurie propria vocație.

 sursa: acistampa.com