„Oile mele ascultă glasul meu”. Prima mare surpriză: o
voce rupe distanţele, un eu se adresează unui tu, cerul nu este gol.
De ce oile ascultă? Pentru că păstorul nu se impunem,
se propune; pentru că acea voce vorbeşte inimii şi răspunde la întrebările cele
mai profunde ale vieţii.
«Eu cunosc oile mele»! acesta este motivul pentru care
vocea atinge şi este ascultată: pentru că ştie ce anume locuieşte în inimi.
Femeia samariteană, la fântâna lui Iacob, spunea: există unul care mi-a spus
totul despre mine. Ce frumoasă definiţie a lui Dumnezeu: Cel care spune totul
despre om, care răspunde la întrebările ultime ale existenţei.
«Oile mele mă urmează». Îl urmează pe păstor pentru că
se încred în el, pentru că împreună cu el este posibil să se trăiască mai bine.
Îl urmează, adică trăiesc aceeaşi viaţă ca a lui, devin într-un anumit fel
păstori, cuvânt în momentele de tăcere, iar în vieţile altora dătători de
viaţă.
Evanghelia arată caracteristicile Păstorului cel bun:
Eu le dau viaţa veşnică / nu vor pieri niciodată / nimeni nu le va răpi din
mâna mea.
„Eu le dau viaţa veşnică” acum, nu la sfârşitul lumii.
Aceste cuvinte dacă le asculţi, le respiri, înseamnă sănătatea sufletului: Eu
le dau viaţa veşnică! Fără condiţii, mai înainte de orice răspuns, fără limite
şi fără alte mize. Viaţa lui Dumnezeu îmi este dată, semănată în mine ca o
sămânţă puternică, sămânţă de foc în pământul meu negru. Asemenea limfei care
se ridică în plante fără să obosească, zi şi noapte, şi se împrăştie prin toate
rămurelele. Întâmplările din Galileea, tragedia de pe Golgota, cuvintele lui
Cristos care sunt ca flacără şi ca o mană, nu au alt scop decât acesta: să ne
dea o viaţă pline de lucruri care nu merită să moară, de o calitate şi consistență
capabile să traverseze veșnicia.
Evanghelia continuă cu o dublare extraordinară: nimeni
nu le va răpi din mâna mea. Apoi, ca şi cum am avea încă dubii: nimeni nu le va
răpi din mâna Tatălui. Este păstorul gingăşiei luptătoare.
Eu sunt un iubit care nu pot fii răpit din mâna lui
Dumnezeu, legătură de nedesfăcut. Asemenea păsărilor avem cuibul în mâinile
sale, asemenea copiilor care se agață puternic de acea mână care nu îi va lăsa
să cadă, asemenea îndrăgostiților căutăm acea mână care încălzește
singurătatea, asemenea Celui de pe cruce să repetăm: în mâinile tale
încredinţez viaţa mea.
Evanghelia este o istorie de mâini, o iubire de mâini.
Mâini de păstor puternic împotriva lupilor, mâini gingașe încrucișate în miezul
vieţii mele, mâini care protejează fitilul meu fumegând, mâini pe ochii orbului, mâini care ridică femeia
adulteră de la pământ, mâini pe picioarele ucenicilor, mâini pironite şi încă
rănite: Toma, pune degetul în locul cuielor! Mâini frânte, oferite ca o
mângâierea pentru ca eu să mă odihnesc şi să recapăt suflarea curajului.
după Ermes Ronchi, "Il pastore che parla al cuore, che conosce cosa lo abita"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu