Chiar Ioan, discipolul preaiubit, cel
mai bun, finul teolog, se prezintă în faţa lui Isus şi cere, aşa cum face un
copil: „Vreau ca tu să-mi dai ceea ce cer. Mie şi fratelui meu”. Şi totuşi,
Isus îi ascultă şi le adresează o minunata întrebarea: „Ce vreţi să fac pentru
voi?”. „Vrem primele locuri!”. După trei ani de drumuri străbătute împreună, după
trei ani în care au văzut bolnavi vindecaţi, bărbaţi şi femei
săturaţi, după cele trei anunţuri ale morţii pe cruce, aceşti ucenici se comportă ca şi cum nu au înţeles
nimic. Şi iată, încă o dată, întreaga pedagogie a lui Isus, răbdătoare şi
luminoasă. În loc să se enerveze sau să se descurajeze, Învăţătorul reîncepe să
argumenteze, şi explică visul său pentru o lume nouă.
Nu ştiţi ceea ce cereți! Nu înţelegeţi ce corzi obscure atingeți cu
această cerere, ce inimă săracă, ce săracă lume se naşte din această foame de
putere. Iar demonstrația apare imediat: ceilalţi zece apostoli au auzit şi s-au
indignat, s-au răsculat, unanimi în gelozie, uniţi de aceeași competiție de a
fi primii.
Acum nu doar cei doi fii ai lui
Zebedeu (cei supranumiți boanerges, fii tunetului, impetuoși și autoritari,
așa cum indică porecla lor), dar toţi doisprezece sunt chemaţi din nou de Isus;
el îi cheamă aproape, îi vrea lângă el.
Şi le deschide lor alternativa
creştină: între voi să nu fie aşa. Mai marii pământului domină peste ceilalţi,
se impun… Între voi nu aşa! Cred că
pot guverna cu forţă… între voi să nu fie aşa.
Isus ia rădăcinile puterii şi le întoarce cu susul în jos: „cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru şi cine vrea
să fie primul între voi să fie servitorul tuturor”. Slujire, numele dificil
al celei mai mari iubiri. Dar este şi numele nou, numele secret al civilizației.
Ba mai mult, este numele lui Dumnezeu. Căci aşa cum ne asigură Isus, el nu a
venit pentru a a-şi găsi slujitori, dar pentru a fi el Slujitorul. Cea mai
surprinzătoare, cea mai revoluționară dintre toate autodefiniţiile lui Isus.
Cuvinte care ne iau cu ameţeală: Dumnezeu este slujitorul meu. Se sparg în
bucăţi vechile idee despre Dumnezeu şi despre om: Dumnezeu nu este stăpânul şi
domnul universului, la tronul căruia să îngenunchezi tremurând, dar este El cel
care îngenunchează la picioarele oricărui fiu de-al său, se încinge cu un
ştergar şi spală picioarele, şi pansează rănile.
Dacă Dumnezeu este slujitorul
nostru, cina va fi stăpânul nostru? Unicul mod ca să nu mai fie stăpâni este să
fim toţi slujitori. Aceasta nu ca o rezervă de laşitate, dar ca o înmulțire a
curajului. Isus de fapt nu adună bărbaţi şi femei neîmpliniți şi plafonați, dar
pe deplin înfloriți, regali, nobili, mândrii, liberi. Frumoşi pentru că primesc
din frumuseţea unui Dumnezeu cu mâinile afundate în grosul vieții, custode care
privește cu tandrețe combativă tot ceea ce înflorește sub soarele lui.
Azi mă priveşte şi pe mine, iese
în întâmpinarea mea pentru a-mi sluji viaţa, pentru ca la rândul meu şi eu să învăț
să slujesc şi să mă dăruiesc, şi astfel viaţa să-mi fie plină de fericire şi de
chipuri de oameni fericiţi.
după E. Ronchi, „Nella gerarchia
di Dio
chi ama occupa il posto più alto”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu