Isus iese pe străzi, porneşte
pe drumuri mereu noi, ceea ce vrea să ne spună că El este un învăţător liber,
deschis tuturor întâlnirilor, deschis oricărei persoane care se intersectează cu drumul său, prezent pentru fiecare om care îl
aşteaptă. Domnul este un maestru care învaţă arta întâlnirii.
Şi iată că un om oarecare,
unul fără nume, îi fuge înainte: asemenea unei persoane care se grăbește, o
grabă de a trăi. „Ce trebuie să fac ca să moștenesc viaţa veşnică?” Termenul „viaţa
veşnică” nu indică o viaţă fără sfârşit, dar însăşi viaţa Celui Veşnic.
Isus răspunde enumerând cinci porunci şi un precept (Să nu înşeli!) care nu îl
privesc pe Dumnezeu, dar persoanele; nu cum ai crezut, dar cum ai iubit. Acestea
transmit viaţa, viaţa lui Dumnezeu care este iubire.
„Învăţătorule, toate acestea
le-am păzit din tinerețea mea”, dintotdeauna mă comport aşa. Dar acestea nu
mi-au umplut viaţa. Acest om trăieşte acea fericire uitată şi rodnică ce spune:
„Fericiţi cei nemulțumiți pentru că vor deveni căutători de comori”.
Acum trăieşte o experiență
palpitantă, simte privirea lui Isus asupra sa, întâlneşte ochii săi iubitori, poate
să naufragieze în ei; iar Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit.
Şi dacă eu ar fi trebuit să
continui istoria aş fi spus: acum , acest om, îl urmează; acum trăieşte fascinația
întâlnirii cu Domnul, nu a rezistat acelei priviri… În schimb concluzia
relatării merge într-o direcţie la care nu te aştepţi: Un singur lucru îţi
lipseşte, mergi, vinde, dă săracilor… Vei fi fericit dacă vei face fericit pe
cineva; fă-i fericiţi pe alţii dacă vrei ca tu să fi fericit.
„Şi apoi urmează-mă”: ce inversare
a vieţii. Balanțele fericirii cântăresc pe talerele lor cea mai preţioasă
monedă a existenţei, care constă în a dărui şi a primi iubire. Bunul Învăţător
nu are ca obiectiv să îl constrângă pe acel om bogat şi fără nume să trăiască
în sărăcie, dar să îi umple viaţa de chipuri şi de nume.
„Şi a plecat trist pentru că
avea multe bogăţii”.
În Evanghelie mulţi bogați
s-au intersectat cu Isus: Zaheu, Levi, Lazăr, Suzana, Ioana. Ce au diferit
aceşti bogați pe care Isus îi iubea, la care se oprea cu grupul său de
discipoli? Au ştiut să creeze comuniune: Zaheu şi Levi au umplut casele lor de
comeseni; Suzana şi Ioana îi asistau pe cei doisprezece cu bunurile lor (Lc 8,3).
Regulile Evangheliei despre bani se pot reduce doar la două: 1) nu acumula; 2)
ceea ce ai, ai pentru a împărtăşi. Nu îţi pune siguranţa pe acumulare, dar pe
împărtăşire.
A-l urma pe Isus nu este un
discurs despre sacrificii, dar despre înmulțire: a lăsa totul, însă pentru a
avea totul. De fapt, fragmentul evanghelic continuă: Petru atunci i-a spus:
Doamne, iată, noi am lăsat toate li te-am urmat, ce vom primi în schimb? Vei avea
în schimb de o sută de ori mai mult, vei avea o sută de fraţi şi o inimă înmulțită.
Evanghelia nu înseamnă renunţare, dacă nu doar la balastul care împiedică zborul,
dar este adăugare şi înmulțire a vieţii.
după Ermes Ronchi, „Beati
gli insoddisfatti, se diventano cercatori di tesori”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu