Cartea lui Ruth este o carte scurtă, patru
capitole, dar lectura rapida a acestei cărți îţi lasă în suflet o senzație de
mare pace şi armonie.
Este
ca o insulă odihnitoare în mijlocul evenimentelor de multe ori conflictuale
prezentate în celelalte cărți ale Vechiului Testament. Pe lângă aceasta, este
şi o istorie vocațională, o istorie în care se intersectează diferite tipuri de
chemări ale diferitor persoane, în special femei, care apoi se ajute una pe
cealaltă să trăiască în fidelitate faţă de proiectul lui Dumnezeu. Istoria la
feminin, deci.
Noemi,
femeia liberă
Era
în timpul foametei în Israel, foamete care constrângeau pe mulţi să emigreze
pentru a găsi mâncare şi lucru. Aşa a făcut şi Elimelec, care împreună cu soţia
sa Noemi şi cu cei doi fii ai săi, Mahlon şi Chilion, au părăsit ţara şi s-au
stabilit în câmpiile Moabului. O întâmplare ca multe altele, cu oameni constrânși
să părăsească propria ţară pentru a supraviețui, cu tot ceea ce comportă
această dezrădăcinare: conflicte de identitate, pierderea propriilor rădăcini,
ruperi afective, condiții de trai de multe ori nedemne şi umilitoare… şi
totuşi, planul lui Dumnezeu trece şi prin contradicțiile acestor evenimente, pe
străzi nefamiliare, prin ţări străine, de-a lungul râurilor din Babilonia sau
prin câmpiile Moabului.
Dar
Elimelec moare, şi după puţin timp şi cei doi fii ai săi, care între timp s-au
căsătorit cu femei moabite. Pentru Noemi se închide un drum şi nu este nimic de
făcut decât să se întoarcă în ţara ei. Plecase cu atâta speranţă, iar acum se
întoarce foarte «amărâtă» şi «cu mâinile goale» (Rut 1,20-21), fără soţ, fără
fii şi fără nici un nepot. O însoţesc pentru puţin cele două nurori, Orpa şi
Rut, dar ea este atât de atentă la celălalt şi fără nicio umbră de atenţie
excesivă faţă de sine, până acolo încât le invită să se întoarcă la casele lor:
să urmeze strada lor, să-şi refacă vieţile găsind alţi bărbaţi. Cele două
izbucnesc în plâns, nu vor să o părăsească, ea insistă şi la sfârșit Orpa
pleacă, în timp ce Rut decide să o urmeze.
Este
scena-mamă a întregii cărți, deoarece Noemi, liberă în inimă, face totul pentru
a le lăsa libere pe cele două, din acea libertate din care se naște sincerul
interes al bătrânii femei pentru fiecare; o libertate care se manifestă în
iubirea exprimată în plânsul celor două şi în faptul că, după aceea, fiecare
urmează drumul propriu. Este libertatea adevăratului educator şi animator
vocațional, care nu leagă de sine, pe de o parte, în timp ce pe de altă parte
exprimă atenţie şi adevărat interes. Este libertatea lui Ioan Botezătorul care
invită ucenicii săi să îl părăsească şi să îl urmeze pe Mesia. Libertatea se
aprinde doar cu libertate: dacă educatorul nu este el prima dată o persoană
luminoasă, vie şi liberă în interior, nu va putea să aprindă nimic şi pe
nimeni, nu va putea să facă să se nască persoana şi în ea chemarea şi
disponibilitatea de a o urma, Noemi ca imagine a educatorului-animatorului
vocaţional.
Rut,
femeia pasionată
Când
Orpa oleacă, Noemi, pentru a treia oară, o invită pe Rut să se întoarcă la ai
săi, provocând de această dată un răspuns care nu este doar un act de iubire
pentru soacra sa, dar o adevărată opțiune de viaţă, ceea ce noi putem chema
astăzi „alegere vocaţională”, cu componentele sale caracteristice, articulate
astfel (15-17):
-
«încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde te vei odihni tu mă voi odihni şi
eu»: este declarația urmări, care răsună şi în evanghelie: «te voi urma oriunde
vei merge», o alegere totală şi radicală ţi în acelaşi timp personală şi
relaţională: se urmează o persoană, nu o idee şi nici măcar un ideal, dar un
„tu” care se plasează din ce în ce mai mult la centrul vieţii, cum era Noemi
pentru Rut.
-
«Poporul tău va fi poporul meu şi dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu»: există o
identificare completă între Cel care Cheamă şi chemat, cu o cerere de curaj
pentru acesta din urmă de a lăsa propria țară, propria lume… pentru a asuma o
nouă identitate. Este chemarea de a asuma sentimentele Fiului, ale aceluia care
dă viaţa pentru popor, în puterea iubirii Tatălui. Aşa cum Rut începe cu aceste
cuvinte să facă parte din poporul alianţei, tot la fel cel chemat intră în
familia fiilor lui Dumnezeu.
-
«Unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo»: alegerea este
irevocabilă şi pentru totdeauna, până la moarte. Care este motivul şi de unde
vine puterea de a asuma întreaga viaţă? Un unic răspuns: din iubire. Rut nu se
prezintă ca o eroină, iubirea care o poartă în inimă pentru acea femeie o face
să vorbească şi să decidă renunțând la sine, pentru că iubirea este pentru totdeauna,
atât de intensă încât să implice şi sentimentele, atât de intensă încât
angajează şi sentimentele, atât de puternică încât să investească întreg
viitorul. Unei categorii de persoane acest „pentru totdeauna” produce teamă,
sunt cei care nu au experimentat iubirea.
-
«Aşa să îmi facă Domnul – ba şi mai rău – numai moartea mă va despărți de
tine»: responsabilitatea este luată înaintea lui Dumnezeu, în mod solemn.
Pentru că Dumnezeu este cel care ia inițiativa şi, chiar înaintea celui chemat,
se angajează în mod unilateral cu el, aşa cum Dumnezeu, din inițiativa sa, a
încheiat alianța cu Israel. Rut moabita intră prin gestul său să facă parte din
acest popor pe care Dumnezeu l-a ales, l-a chemat, şi pe care acum îl susține
cu fidelitatea sa; este «poporul său» şi El va fi Dumnezeul său. Fiecare
vocaţie arată apartenența la Dumnezeu, nu este doar alegere umană. Pentru
aceasta este irevocabilă.
Obed,
fiul (şi bunicul lui David)
La
sfârşit, Dumnezeu o binecuvântează pe Noemi, cea amărâtă, şi o răsplătește pe
Rut, străina, în felului lui Dumnezeu: oferind viaţă acolo unde părea că domnește
moartea. Este o viaţă importantă în linia ascendentă a lui Mesia. Aşa este
pentru fiecare vocaţie trăită în fidelitatea răspunsului. La început cere o
«înstrăinare» de sine şi de propria casă, trece prin evenimente de moarte, ea
pare să fie sterilă, dar dacă va găsi în tine libertatea celui care are
încredere şi pasiunea celui îndrăgostit, naşte în tine şi prin tine viaţă şi
mântuire.
Rut
pare să iasă din scenă în timp ce femeile binecuvântează pe Domnul pentru
copilul născut. Este destinul fiecărui chemat: nu gloria sa, nici măcar
mântuirea sa, dar aceea a altora. Cu libertatea lui Noemi şi pasiune lui Rut.
(După A. Cencini, Rut, la vocazione nasce dall’amore, în "Vocazioni", iunie 2011)
pr. Pius Petru Iancu
pr. Pius Petru Iancu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu