Ruth: când vocaţia se naşte din iubire

  

Cartea lui Ruth este o carte scurtă, patru capitole, dar lectura rapida a acestei cărți îţi lasă în suflet o senzație de mare pace şi armonie.

   Este ca o insulă odihnitoare în mijlocul evenimentelor de multe ori conflictuale prezentate în celelalte cărți ale Vechiului Testament. Pe lângă aceasta, este şi o istorie vocațională, o istorie în care se intersectează diferite tipuri de chemări ale diferitor persoane, în special femei, care apoi se ajute una pe cealaltă să trăiască în fidelitate faţă de proiectul lui Dumnezeu. Istoria la feminin, deci.

Noemi, femeia liberă

Era în timpul foametei în Israel, foamete care constrângeau pe mulţi să emigreze pentru a găsi mâncare şi lucru. Aşa a făcut şi Elimelec, care împreună cu soţia sa Noemi şi cu cei doi fii ai săi, Mahlon şi Chilion, au părăsit ţara şi s-au stabilit în câmpiile Moabului. O întâmplare ca multe altele, cu oameni constrânși să părăsească propria ţară pentru a supraviețui, cu tot ceea ce comportă această dezrădăcinare: conflicte de identitate, pierderea propriilor rădăcini, ruperi afective, condiții de trai de multe ori nedemne şi umilitoare… şi totuşi, planul lui Dumnezeu trece şi prin contradicțiile acestor evenimente, pe străzi nefamiliare, prin ţări străine, de-a lungul râurilor din Babilonia sau prin câmpiile Moabului.

     

Dar Elimelec moare, şi după puţin timp şi cei doi fii ai săi, care între timp s-au căsătorit cu femei moabite. Pentru Noemi se închide un drum şi nu este nimic de făcut decât să se întoarcă în ţara ei. Plecase cu atâta speranţă, iar acum se întoarce foarte «amărâtă» şi «cu mâinile goale» (Rut 1,20-21), fără soţ, fără fii şi fără nici un nepot. O însoţesc pentru puţin cele două nurori, Orpa şi Rut, dar ea este atât de atentă la celălalt şi fără nicio umbră de atenţie excesivă faţă de sine, până acolo încât le invită să se întoarcă la casele lor: să urmeze strada lor, să-şi refacă vieţile găsind alţi bărbaţi. Cele două izbucnesc în plâns, nu vor să o părăsească, ea insistă şi la sfârșit Orpa pleacă, în timp ce Rut decide să o urmeze.

Este scena-mamă a întregii cărți, deoarece Noemi, liberă în inimă, face totul pentru a le lăsa libere pe cele două, din acea libertate din care se naște sincerul interes al bătrânii femei pentru fiecare; o libertate care se manifestă în iubirea exprimată în plânsul celor două şi în faptul că, după aceea, fiecare urmează drumul propriu. Este libertatea adevăratului educator şi animator vocațional, care nu leagă de sine, pe de o parte, în timp ce pe de altă parte exprimă atenţie şi adevărat interes. Este libertatea lui Ioan Botezătorul care invită ucenicii săi să îl părăsească şi să îl urmeze pe Mesia. Libertatea se aprinde doar cu libertate: dacă educatorul nu este el prima dată o persoană luminoasă, vie şi liberă în interior, nu va putea să aprindă nimic şi pe nimeni, nu va putea să facă să se nască persoana şi în ea chemarea şi disponibilitatea de a o urma, Noemi ca imagine a educatorului-animatorului vocaţional.

Rut, femeia pasionată

Când Orpa oleacă, Noemi, pentru a treia oară, o invită pe Rut să se întoarcă la ai săi, provocând de această dată un răspuns care nu este doar un act de iubire pentru soacra sa, dar o adevărată opțiune de viaţă, ceea ce noi putem chema astăzi „alegere vocaţională”, cu componentele sale caracteristice, articulate astfel (15-17): 

- «încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde te vei odihni tu mă voi odihni şi eu»: este declarația urmări, care răsună şi în evanghelie: «te voi urma oriunde vei merge», o alegere totală şi radicală ţi în acelaşi timp personală şi relaţională: se urmează o persoană, nu o idee şi nici măcar un ideal, dar un „tu” care se plasează din ce în ce mai mult la centrul vieţii, cum era Noemi pentru Rut.

  - «Poporul tău va fi poporul meu şi dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu»: există o identificare completă între Cel care Cheamă şi chemat, cu o cerere de curaj pentru acesta din urmă de a lăsa propria țară, propria lume… pentru a asuma o nouă identitate. Este chemarea de a asuma sentimentele Fiului, ale aceluia care dă viaţa pentru popor, în puterea iubirii Tatălui. Aşa cum Rut începe cu aceste cuvinte să facă parte din poporul alianţei, tot la fel cel chemat intră în familia fiilor lui Dumnezeu.

- «Unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo»: alegerea este irevocabilă şi pentru totdeauna, până la moarte. Care este motivul şi de unde vine puterea de a asuma întreaga viaţă? Un unic răspuns: din iubire. Rut nu se prezintă ca o eroină, iubirea care o poartă în inimă pentru acea femeie o face să vorbească şi să decidă renunțând la sine, pentru că iubirea este pentru totdeauna, atât de intensă încât să implice şi sentimentele, atât de intensă încât angajează şi sentimentele, atât de puternică încât să investească întreg viitorul. Unei categorii de persoane acest „pentru totdeauna” produce teamă, sunt cei care nu au experimentat iubirea.

- «Aşa să îmi facă Domnul – ba şi mai rău – numai moartea mă va despărți de tine»: responsabilitatea este luată înaintea lui Dumnezeu, în mod solemn. Pentru că Dumnezeu este cel care ia inițiativa şi, chiar înaintea celui chemat, se angajează în mod unilateral cu el, aşa cum Dumnezeu, din inițiativa sa, a încheiat alianța cu Israel. Rut moabita intră prin gestul său să facă parte din acest popor pe care Dumnezeu l-a ales, l-a chemat, şi pe care acum îl susține cu fidelitatea sa; este «poporul său» şi El va fi Dumnezeul său. Fiecare vocaţie arată apartenența la Dumnezeu, nu este doar alegere umană. Pentru aceasta este irevocabilă.

Obed, fiul (şi bunicul lui David) 

La sfârşit, Dumnezeu o binecuvântează pe Noemi, cea amărâtă, şi o răsplătește pe Rut, străina, în felului lui Dumnezeu: oferind viaţă acolo unde părea că domnește moartea. Este o viaţă importantă în linia ascendentă a lui Mesia. Aşa este pentru fiecare vocaţie trăită în fidelitatea răspunsului. La început cere o «înstrăinare» de sine şi de propria casă, trece prin evenimente de moarte, ea pare să fie sterilă, dar dacă va găsi în tine libertatea celui care are încredere şi pasiunea celui îndrăgostit, naşte în tine şi prin tine viaţă şi mântuire.

Rut pare să iasă din scenă în timp ce femeile binecuvântează pe Domnul pentru copilul născut. Este destinul fiecărui chemat: nu gloria sa, nici măcar mântuirea sa, dar aceea a altora. Cu libertatea lui Noemi şi pasiune lui Rut.

(După A. Cencini, Rut, la vocazione nasce dall’amore, în "Vocazioni", iunie 2011)

pr. Pius Petru Iancu