Mesajul
Sfântului Părinte Francisc pentru a 55-a Zi Mondială de Rugăciune pentru
Vocaţii (2018)
A asculta, a discerne,
a trăi chemarea Domnului
În octombrie anul viitor se
va desfăşura a XV-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care va
fi dedicată tinerilor, îndeosebi raportului dintre tineri, credinţă şi vocaţie.
Cu acea ocazie vom avea posibilitatea de a aprofunda cum, în centrul vieţii
noastre, este chemarea la bucurie pe care Dumnezeu ne-o adresează şi cum acesta
este "proiectul lui Dumnezeu pentru bărbaţii şi femeile din orice
timp" (Sinodul Episcopilor, A XV-a Adunare Generală Ordinară, Tinerii,
credinţa şi discernământul vocaţional, Introducere).
Este vorba despre o veste
bună care ne este anunţată din nou cu putere de a 55-a Zi Mondială de Rugăciune
pentru Vocaţii: nu suntem cufundaţi în întâmplare, nici nu suntem târâţi de o
serie de evenimente dezordonate, ci, dimpotrivă, viaţa noastră şi prezenţa
noastră în lume sunt rod al unei vocaţii divine!
Şi în aceste timpuri
neliniştite ale noastre, misterul Întrupării ne aminteşte că Dumnezeu ne vine
mereu în întâmpinare şi este Dumnezeu-cu-noi, care trece de-a lungul străzilor
vieţii noastre uneori prăfuite şi, percepând nostalgia noastră mistuitoare de
iubire şi de fericire, ne cheamă la bucurie. În diversitatea şi în specificul
fiecărei vocaţii, personale şi ecleziale, este vorba de a asculta, a
discerne şi a trăi acest Cuvânt care ne cheamă de sus şi care, în
timp ce ne permite să facem să rodească talanţii noştri, ne face şi instrumente
de mântuire în lume şi ne orientează la plinătatea fericirii.
Aceste trei aspecte - ascultare,
discernământ şi viaţă - sunt şi cadrul pentru începutul misiunii lui Isus,
care, după zilele de rugăciune şi de luptă în deşert, vizitează sinagoga sa din
Nazaret, şi aici se pune în ascultarea Cuvântului, discerne conţinutul misiunii
încredinţate lui de Tatăl şi vesteşte că a venit s-o realizeze
"astăzi" (cf. Lc 4,16-21).
A asculta
Chemarea Domnului - trebuie
spus imediat - nu are claritatea unuia dintre multele lucruri pe care le putem
auzi, vedea sau atinge în experienţa noastră zilnică. Dumnezeu vine în mod
tăcut şi discret, fără a se impune libertăţii noastre. Astfel se poate întâmpla
ca glasul său să fie sufocat de multele preocupări şi solicitări care ocupă
mintea noastră şi inima noastră.
Aşadar, este nevoie să ne
predispunem la o ascultare profundă a Cuvântului său şi a vieţii, să dăm
atenţie chiar şi detaliilor cotidianităţii noastre, să învăţăm să citim
evenimentele cu ochii credinţei şi să ne menţinem deschişi la surprizele
Duhului.
Nu vom putea descoperi
chemarea specială şi personală pe care Dumnezeu a gândit-o pentru noi, dacă
rămânem închişi în noi înşine, în obişnuinţele noastre şi în apatia celui care
îşi iroseşte viaţa în cercul restrâns al propriului eu, pierzând oportunitatea
de a visa la lucruri mari şi de a deveni protagonist al acelei istorii unice şi
originale, pe care Dumnezeu vrea s-o scrie cu noi.
Şi Isus a fost chemat şi
trimis; pentru aceasta a avut nevoie să se reculeagă în tăcere, a ascultat şi a
citit Cuvântul în sinagogă şi, cu lumina şi puterea Duhului Sfânt, i-a
dezvăluit în mod deplin semnificaţia, referită la însăşi persoana sa şi la
istoria poporului lui Israel.
Această atitudine devine
astăzi tot mai dificilă, cufundaţi fiind într-o societate zgomotoasă, în
frenezia belşugului de stimulente şi de informaţii care aglomerează zilele
noastre. Gălăgiei exterioare, care uneori domină oraşele noastre şi cartierele
noastre, îi corespunde adesea o dispersare şi învălmăşeală interioară, care nu
ne permite să ne oprim, să savurăm gustul contemplaţiei, să reflectăm cu
seninătate asupra evenimentelor din viaţa noastră şi să realizăm, încrezători
în planul grijuliu al lui Dumnezeu pentru noi, să realizăm un discernământ
rodnic.
Dar, aşa cum ştim, Împărăţia
lui Dumnezeu vine fără a face zgomot şi fără a atrage atenţia (cf. Lc
17,21), şi este posibil să-i percepem germenii numai atunci când, ca profetul
Ilie, ştim să intrăm în profunzimile spiritului nostru, lăsând ca el să se
deschidă la suflul imperceptibil al adierii divine (cf. 1Re 19,11-13).
A discerne
Citind, în sinagoga din
Nazaret, textul din profetul Isaia, Isus discerne conţinutul misiunii pentru
care a fost trimis şi-l prezintă celor care-l aşteptau pe Mesia: "Duhul
Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea
bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi, recăpătarea
vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de îndurare al
Domnului" (Lc 4,18-19).
În acelaşi mod, fiecare
dintre noi poate să descopere propria vocaţie numai prin discernământul
spiritual, un "proces cu care persoana ajunge să facă, în dialog cu Domnul
şi în ascultarea glasului Duhului, alegerile fundamentale, pornind de la aceea
cu privire la starea de viaţă" (Sinodul Episcopilor, A XV-a Adunare
Generală Ordinară, Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional, II,
2).
Îndeosebi descoperim că
vocaţia creştină are mereu o dimensiune profetică. Aşa cum ne mărturiseşte
Scriptura, profeţii sunt trimişi la popor în situaţii de mare precaritate
materială şi de criză spirituală şi morală, pentru a adresa în numele lui
Dumnezeu cuvinte de convertire, de speranţă şi de mângâiere. Ca un vânt care
ridică praful, profetul deranjează liniştea falsă a conştiinţei care a uitat
Cuvântul Domnului, discerne evenimentele în lumina promisiunii lui Dumnezeu şi
ajută poporul să perceapă semnalele zorilor în întunericul istoriei.
Şi astăzi avem atâta nevoie
de discernământ şi de profeţie; de a depăşi ispitele ideologiei şi fatalismului
şi de a descoperi, în relaţia cu Domnul, locurile, instrumentele şi situaţiile
prin care El ne cheamă. Fiecare creştin ar trebui să poată dezvolta capacitatea
de "a citi înlăuntrul" vieţii şi de a percepe unde şi la ce
îl cheamă Domnul pentru a fi continuator al misiunii sale.
A trăi
În sfârşit, Isus vesteşte
noutatea orei prezente, care îi va entuziasma pe mulţi şi îi va împietri pe
alţii: timpul s-a împlinit şi El este Mesia vestit de Isaia, uns pentru a-i
elibera pe cei închişi, pentru a reda orbilor vederea şi a proclama iubirea
milostivă a lui Dumnezeu tuturor creaturilor. Chiar "astăzi s-a împlinit
Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o" (Lc 4,20), afirmă Isus.
Bucuria Evangheliei, care ne
deschide la întâlnirea cu Dumnezeu şi cu fraţii, nu poate să aştepte
încetinelile noastre şi lenea noastră; nu ne atinge dacă rămânem să privim la
fereastră, cu scuza de a aştepta mereu un timp propice; nici nu se împlineşte
pentru noi dacă nu ne asumăm chiar astăzi riscul unei alegeri. Vocaţia este
astăzi! Misiunea creştină este pentru prezent! Şi fiecare dintre noi este
chemat - la viaţa laicală în căsătorie, la cea sacerdotală în slujirea primită
prin hirotonire, sau la cea de consacrare specială - pentru a deveni martor al
Domnului, aici şi acum.
De fapt, acest
"astăzi" proclamat de Isus ne asigură că Dumnezeu continuă să
"coboare" pentru a mântui această umanitate a noastră şi a ne face
părtaşi de misiunea sa. Domnul cheamă încă să trăim cu El şi să mergem în urma
Lui într-o relaţie de apropiere specială, în slujba sa directă. Şi dacă ne face
să înţelegem că ne cheamă să ne consacrăm total Împărăţiei sale, nu trebuie să
ne fie frică! Este frumos - şi este un mare har - să fim în întregime şi pentru
totdeauna consacraţi lui Dumnezeu şi slujirii fraţilor.
Domnul continuă astăzi să
cheme la urmarea Lui. Nu trebuie să aşteptăm să fim perfecţi pentru a răspunde
cu generosul nostru "iată-mă", nici să ne înspăimântăm de limitele
noastre şi de păcatele noastre, ci să primim cu inimă deschisă glasul Domnului.
A-l asculta, a discerne misiunea noastră personală în Biserică şi în lume şi în
sfârşit a o trăi în prezentul pe care Dumnezeu ni-l dăruieşte.
Maria Preasfântă, tânăra
copilă din periferie, care a ascultat, a primit şi a trăit Cuvântul lui
Dumnezeu făcut trup, să ne păzească şi să ne însoţească mereu în drumul nostru.
Din
Vatican, 3 decembrie 2017
Duminica I
din Advent
Franciscus
traducere de pr. Mihai Patraşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu