Epifania, sărbătoarea căutătorilor de
Dumnezeu, a celor care sunt departe, care au pornit la drum în urmarea unui
profet interior, care are cuvinte asemănătoare cu cele ale lui Isaia.
„Ridică-te, luminează-te”. Două verbe minunate: ridică ochii, priveşte în
înălțimi şi împrejur, deschide ferestrele pentru ca şi în casa ta să se respire
aer proaspăt. Priveşte, caută o fisură, un colț de cer, o stea polară, iar de
acolo de sus interpretează viaţa, plecând de la obiective înalte.
Evanghelia relatează căutarea lui Dumnezeu
ca o călătorie, pe ritmul caravanei, cu pasul unei mici comunități: merg
împreună, atenți la stele şi atenţi unul la celălalt. Fixând cerul şi în
acelaşi timp ochii celui alături de care călătorește, încetinind pasul după
măsura pasului celuilalt, a celui care are mai multe dificultăți. Apoi vine
momentul cel mai surprinzător: drumul Magilor este plin de erori; pierd steaua,
găsesc marele oraș în locul micuțului sat; îl întreabă despre copil pe un ucigaş
de copii; caută o curte regală şi găsesc o casă săracă. Dar au infinita
răbdarea să reînceapă. Drama noastră nu este să cădem, dar să ne predăm în faţa
căderilor.
Şi iată, au văzut copilul în brațele
mamei, s-au prosternat şi i-au dăruit daruri. Darul cel mai prețios pe care
magii l-au adus nu este aurul, este chiar călătoria lor. Un dar neprețuit sunt
lunile petrecute în căutare, mergând şi continuând să meargă după o dorință mai
puternică decât pustiul străbătut sau decât oboselile întâmpinate. Dumnezeu
doreşte ca noi să îl dorim. Dumnezeu este însetat de setea noastră: darul
nostru cel mai mare.
Intrând în casă, au văzut copilul împreună
cu Maria, mama lui. Căzând la pământ, l-au adorat. Adoră un copil. Ce lecție
plină de mister: nu Omul de pe cruce, nici Înviatul glorios, nu un Om înțelept
cu cuvinte de lumină, nici un Tânăr plin de vigoare. Dar pur şi simplu un
copil. Crăciun Dumnezeu nu este doar asemenea nouă, nu este numai un
Dumnezeu-cu-noi, însă este si un Dumnezeu micuţ între noi. Iar de el nu
poţi să te temi; de un copil pe care îl iubeşti nu poţi să te îndepărtezi.
„Mergeți şi informați-vă cu exactitate
despre copil şi, când îl veţi fi găsit, faceți-mi cunoscut şi mie ca să merg şi
eu să-l ador!” Irod este ucigătorul visurilor încă în fașă; el este şi în interiorul
nostru, este acel cinism şi acel dispreț care distrug visuri şi speranțe. Cât
aş vrea să răscumpăr şi să eliberez aceste cuvinte din profeția morţii şi să le
repet prietenului meu cel mai bun, teologului, artistului, poetului, omului de
știință, omului de pe stradă, fiecărui: Ai găsit copilul? Te rog, caută în
continuare, cu grijă, în istorie, în cărți, în inima lucrurilor, în Evanghelie
şi în persoane; caută în continuare, fixând abisurile cerului şi
abisurile inimii, şi apoi spuneţi-mi şi mie cum să povestesc o istorie de
iubire, pentru ca să merg şi eu şi să îl ador, cu visurile mele salvate din
faţa tuturor Irozilor istoriei şi ai inimii.
după Ermes Ronchi, "Il dono più prezioso dei Magi? Il loro stesso
viaggio"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu