"Vrem să-l vedem pe Isus"... bobul de grâu şi CRUCEA

„Vrem să-l vedem pe Isus”. Marea dorință a căutătorilor din totdeauna, cerere care este şi a mea. Răspunsul lui Isus dăruieşte ochi profunzi: dacă vreţi să mă înţelegeţi pe mine priviţi bobul de grâu; dacă vreţi să mă vedeți priviți crucea. Bobul de grâu şi crucea, sinteze umile şi vitale a lui Isus. „Dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”. O frază dificilă și chiar periculoasă dacă este greşit înțeleasă, deoarece poate legitima o viziune dureroasă și nefericită a religiei.

Un verb sare imediat în evidenţă prin încărcătura sa emoţională: dacă nu moare, dacă moare. Şi pare să întunece tot restul fragmentului, însă este mirajul înșelător al unei lecturi superficiale. Scopul spre care fraza se îndreaptă este „aduce”: bobul de grâu aduce rod mult. Accentul nu este pe moarte, dar pe viaţa. Gloria lui Dumnezeu nu este a muri, însă rodul mult şi bun. 

Să observăm un bob de grâu, sau orice altă sămânţă: pare ca un înveliș uscat, stins şi inert, dar în realitate este o mică bombă de viaţă. Căzut în pământ, sămânţa nu putrezește şi nu moare, sunt imagini simbolice. În pământ nu are loc moartea seminței, însă o muncă neobosită şi minunată; este dăruirea de sine: bobul dăruieşte germenului hrana sa (însă sămânţa şi germenele nu sunt două lucruri diferite, sunt acelaşi lucru), aşa cum o mamă oferă copilului sânul său. Iar când bobul a dăruit totul, germenele se afundă în pământ cu rădăcinile sale şi se înalță imperios cu vârful fragil al frunzulițelor sale. Atunci într-adevăr bobul moare, dar în sensul că viaţa nu îi este luată, dar transformată într-o formă de viaţă mai evoluată şi puternică. 

A doua imagine a auto-prezentării lui Isus este crucea: când voi fi înălţat îi voi atrage pe toţi la mine. Eu sunt creştin prin atracţie, atracția crucii care erupe ca o forţă de atracţie universală, o forţă de gravitate cerească: acolo este imaginea cea mai pură şi cea mai înaltă pe care Dumnezeu a dat-o despre sine însuşi.

Cu ce mă atrage Crucifixul? Cu miracole? Cu splendoarea unui trup rănit? Mă atrage cu cea mai mare frumusețe, aceea a iubirii. Fiecare gest de iubire este mereu frumos: frumos este cel pe care îl iubeşti şi care te iubeşte, foarte frumos este cel care, om sau Dumnezeu, te iubeşte până la extrem. Pe cruce arta divină de a iubi se dăruieşte contemplației cosmice.

„Cu un Dumnezeu umil nu ne obișnuim niciodată” (papa Francisc), acest Dumnezeu dat peste cap, care ne încurcă imaginile noastre ancestrale, toate punctele de referință, cu un bob de grâu și o cruce, sămânța umilă și înjosirea extremă:

Dumnezeu iubeşte să închidă marele în mic: universul în atom, arborele în sămânţă, omul în embrion, fluturele în omidă, eternitatea într-o clipă, iubirea în inimă, El însuşi în noi.

după E. Ronchi, "La vita come un chicco di grano"